NEXT LEVEL Podcast 26: LA BERE CU INVITATUL NOSTRU, MIHAI

După o săptămână în care gamescom-ul ne-a lăsat cam reci, urmează bine meritata bere de la sfârșitul săptămânii. Și ce merge mai bine cu berea decât o discuție de 2 ore și ceva în cadrul podcast-ului nostru, în care vorbim despre nostalgia vremurilor gameristice de mult apuse, avându-l ca invitat pe unul din susținătorii noștri de pe Patreon, Mihai. Cum…

NEXT LEVEL Podcast 24: DESPRE RĂZBOAIELE NVIDIA vs AMD & AMD vs INTEL, cu LAB501 & Co.

Cu trecerea episoadelor din podcast am început să abordăm subiecte tot mai diverse și să avem invitați din mai multe domenii legate de gaming. Dacă într-un episod vorbeam cu un angajat Ubisoft pentru a afla detalii legate de cum e să lucrezi în industrie (episodul 19), de data asta avem ocazia să îi ascultăm pe doi cunoscători înrăiți ai ultimelor…

01_Rival500-feature

SteelSeries Rival 500: For the few that can

Ofertant: PC-coolers.ro Puteam alege acelaşi subtitlu în limba română, dar atunci prezentarea lui Rival 500 ar fi fost intitulată “Pentru cei puţini care pot” sau, în orice caz, câteva cuvinte aranjate în linii asemănătoare. Însă am simţit că “For the few that can” sună cu totul altfel alături de propoziţia imperativă “Rise to the challenge”, frumos tipărită pe cartonul ambalajului…

Destiny of Titans: România vs. Cehia vs. Polonia – în direct pe 3 și 4 octombrie

Dacă overclockeri de talie mondială, ba chiar și campioni, sunt, de ce nu ar reprezenta România cu succes și din postura de modderi? Prin urmare, pe 3 și 4 octombrie, în cadrul Destiny of Titans, George “Papa Jock” Potecă, modder cu experiență de 6 ani, 10 proiecte finalizate și 2 locuri I în competițiile de modding național, împreună cu titanii…

De ce Zowie a ales diversitatea prin simplitate

Să îl asculți pe Prasad Paramajothi, eSports Marketing Specialist @ BenQ, vorbind despre Zowie este o experiență în sine. Tipul inspiră entuziasm și expiră admirație față de brandul pe care îl reprezintă – calitate pe care o respect la profesioniști. Sincer să fiu, pentru mine întreaga călătorie spre Jonkoping a fost justificată de prezența mouse-urilor de gaming din seriile Zowie…

NIVELUL2 NR.2

De nemaigăsit în format tipărit pe la chioșcuri și oriunde, cam de prin 2017 încoace, aici găsiți edițiile digitale ale publicației premium NIVELUL2, ultima revistă de gaming românească. GRATIS! Le puteți chiar și descărca, pentru lectură offline pe tron sau la iarbă verde. NIVELUL2 #2/2016 JOC FULL (Steam) BATMAN ARKHAM ASYLUM: GAME OF THE YEAR EDITION (disponibil doar cu ediția…

amd_feature_dual_graphics_n2

Dual Graphics Kaveri A10-7800 şi R7 250: Lama lui Occam În Materie de Performanţă?

Pe măsură ce hardware-ul evoluează, soluţiile care echilibrează raportul preţ/performanţă – sau mai bine zis jonglează cu tehnologiile practice – devin tot mai accesibile utilizatorului de rând. Desigur, un „hardcore gamer” ar manifesta reţineri serioase în a se orienta spre un tandem APU-GPU atunci când resursele financiare permit construcţia unui sistem puternic prin definiţie, dotat cu cele mai noi componente…

amd-freesync-feature

Tehnologie Pentru „FreeSync-eri” de la AMD

Întotdeauna să-ţi păstrezi mintea, ochii şi standardele deschise, îmi spun. Ce-i drept, de multe ori este tot mai greu să achesez la condiţiile progresului hardware, domeniu aflat într-un galop orbitor pe coama curcubeului. Lucrurile se schimbă la minut, ierarhiile sunt mai instabile decât un bloc cu 10 etaje construit din plastic chinezesc, iar piaţa îşi întinde aripile peste consumatori ca…

FUNC_MS2_FEATURE

Gaming Gear: FUNC MS-2

Uuu, FUNC MS-2, un periferic mai catifelat ca pielea de fotomodel norvegian! Este prima apreciere pe care o pot face la adresa acestui gaming mouse cu dimensiuni medii, realizat integral dintr-un material plastic mat, incredibil de plăcut la atingere. Dar nu tot ce este plăcut are şi rol funcţional, fiindcă în mâinile mele de orc, modelate pe rotunjimea şi asprimea…