Moneda de schimb a jocului este Influența. Aduci arme, muniție, medicamente, unelte etc. înapoi în bază – ia niște Influență. Termini misiuni, eradici infestații, mai ia niște Influență. Vrei ca cineva să te însoțească în „excursii”, să-ți păzească spatele? Ar fi bine să ai suficientă Influență. Vrei să construiești sau să upgrade-zi, să utilizezi radioul pentru a cere una sau alta, să iei ceva din „dulapul” central de aprovizionare? Cheltuie niște Influență. Toate bune și frumoase, cu o singură excepție. Sunt multe misiuni care nu permit asistență, dar nu ți se spune niciodată care. Și te trezești, odată ce ai ajuns la locația cu pricina, că amicul pe care l-ai adus cu tine îți spune scurt „time to go home” și te lasă în curul gol. Ce prieten sau coleg supraviețuitor ar face așa ceva? Înțeleg că au trebuit să balanseze cumva dificultatea – dacă ți se pune pata și deții suficientă Influență, cred că poți să rogi și trei-patru să te urmeze – dar puteau găsi o soluție mai elegantă. A trebuit să stau să-mi scriu pe foaie care tipuri de misiuni cer solo-uri și care nu. Și chiar și așa, în multe cazuri tot am înjurat copios, pentru că a trebui să aleg între a pierde Influență, plus ajutorul (foarte important) al unui prieten, și o rezolvare în lanț a misiunilor din zonă. Cum timpul nu se oprește niciodată în SoD, ba te și costă constant, această limitare este deosebit de frustrantă. Cu atât mai mult cu cât realizezi cât de bine le-a ieșit AI-ul.

 
Însoțitorii nu sunt doar o unealtă, sunt parte din joc. Însă, cel mai probabil, nu aceasta a fost viziunea de gameplay de la care producătorii au plecat, de unde și imposibilitate de a-i „folosi” peste tot. Posibilitățile tactice pe care ți le oferă sunt prea bune pentru a le trece cu vederea. În orice moment poți alege să joci cu oricare dintre cei care te urmează și astfel să schimbi pe loc strategia. Poate unul dintre ei știe să folosească foarte bine armele de foc și decizi că asta e abordarea corectă. Schimbi. Poate altul are un rucsac mai mare și nu vrei să lași nimic în urmă. Sau poate e un lider mai bun, un atu foarte important și la fel de slab subliniat. Poate, poate, poate. Dar nu numai atât. Diferența dintre singur și +1 este enormă în State of Decay. Tovarășii te ajută constant și consistent. Nu stau în calea ta. Folosesc arme de foc numai dacă au una şi numai dacă o faci și tu. Se furișează odată cu tine. Nu rămân înțepeniți. Se luptă admirabil. Sunt incredibil de competenți. De fapt, după al patrulea restart, nu am pierdut decât patru supraviețuitori tot jocul. Trei în luptă cinstită, conduși de mine, și unul singur care mă urma. Dar nu pentru că a făcut o prostie, ci pentru că a strigat „I need help”, când era înconjurat de patru zombi, iar eu nu am făcut nimic. Mi-am spus că se descurcă. Ce lovitură sub centură… și ce păcat că jocul e ciuntit din acest punct de vedere.

 
A treia bilă neagră pe care mi-am notat-o este imposibilitatea de a căra cu o mașină mai multe „unități” de Materiale, ceea ce te împinge în a face prea multe ture între zona în care cauți resurse și bază. Spre deosebire de obiectele, gustările și armele pe care le poți folosi imediat ce le-ai găsit, Materialele trebuiesc aduse acasă și sunt necesare pentru a susține nivelul de trai al supravieţuitorilor. Cele mai importante și cele care se consumă constant, sunt cele de construcție și hrana, pentru că nu poți susține un fort fără a-l repara, în timp ce supraviețuitorii trebuie să mai și mănânce. Următoarele-n grafic sunt medicamentele și muniția. Dacă cineva se îmbolnăvește, o să vezi cum rezerva de medicamente începe să scadă. Și nu vrei să ajungă la zero, pentru că s-ar putea să ai surprize neplăcute. Dacă baza e atacată și ai construit un turn de pază, supraviețuitorii vor folosi armele de foc și muniția pentru a ține zombii la depărtare. Carburantul este cel mai puțin important – producătorii au observat că joaca nu mai curge la fel de lin, dacă suntem obligați să realimentăm constant, așa că, pentru moment, această resursă nu e folosită decât în scopuri mai puțin… vizibile.