Shadow_Warrior_review_feature

Lost & Found Review: Shadow Warrior

De ce Shadow Warrior şi de ce tocmai acum? Fiindcă acest material îşi are originea într-o perioadă foarte dragă mie — LEVEL. Mai exact, în ultimul număr, „publicat” numai sub forma unui document PDF. În plus, producţia celor de la Flying Wild Hog a primit versiunile PS4 şi Xbone în octombrie 2014, ceea ce îi conferă încă o poziţie relativă…

INTERVIU: Despre Nordeus Hackathon 2014, cu Milan Đukić

Despre Nordeus Hackathon 2014, competiția internațională deschisă programatorilor și designerilor de jocuri, ce este organizată anual la Belgrad, în Serbia, știți deja din știrea prin care am anunțat-o. Conceptul nu mai este o noutate, astfel de competiții organizându-se chiar și la noi, dar ele fie sunt mai puțin mediatizate sau/și nu sunt suficient de atrăgătoare, fie nu au amploarea celui organizat de…

Primul contact

În 1995 am fost înregimentat în armata de viitori programatori (care urmau să construiască societatea viitorului, o orgă de lumini și trei softuri de contabilitate) a Liceului de Informatică din Brașov. Adică fostul liceu numărul patru, semn că mai fuseseră trei înaintea lui, dar s-au stricat. Glumesc, habar n-am de ce a primit numărul patru. Înainte să fim luați în…