Lost & Found Review: Shadow Warrior

De ce Shadow Warrior şi de ce tocmai acum? Fiindcă acest material îşi are originea într-o perioadă foarte dragă mie — LEVEL. Mai exact, în ultimul număr, „publicat” numai sub forma unui document PDF. În plus, producţia celor de la Flying Wild Hog a primit versiunile PS4 şi Xbone în octombrie 2014, ceea ce îi conferă încă o poziţie relativă de actualitate. Subtitlul din paginile revistei era „Budincă de sânge cu sos de soia”. Pofta bună!

Puteţi spune că sunt un tip de modă veche, dar îmi place să-mi servesc porţia de jocuri marinată în nivelul de dificultate Hard — şi mă străduiesc întotdeauna să nu las nimic în farfurie. Aşa am fost învăţat din fragedă pruncie: începi un joc, dai tot ce ai mai bun şi nu faci treaba doar pe jumătate. Miezul unui joc poate fi considerat completamente epuizat abia atunci când fiecare colţişor a fost explorat, fiecare monstru omorât şi fiecare secret descoperit. FPS-urile anilor ’90 se pretează perfect filosofiei mele de „aspie-gamer”, mai ales cele gătite în bucătăria Apogee/3D Realms. Mă gândesc acum la trioul Blood- Duke Nukem-Shadow Warrior, trei dintre cele mai brutale, vulgare, miosgine, rasiste şi surprinzător de complexe jocuri produse vreodată, cu o atitudine zeflemistă pe care nu te puteai supăra. Ce-i drept, societatea de atunci era mai puţin înţepată, chiar dacă existau suficienţi avocaţi (uneori cu ghilimelele de rigoare, alteori fără) ai teoriei absurde conform căreia jocurile video au fost cauza unor masacre oribile, provocate de nişte persoane bolnave şi profund tulburate.

Astăzi ştim că între violenţa comică, caricaturizată, din titlurile noastre preferate şi violenţa reală nu există o legătură directă, fiindcă niciuna nu o mimează sau influenţează pe cealaltă. Pe scurt, mimetismul este un mit. Mai mult, jocurile violente se pot folosi de natura lor controversată pentru a transmite mesaje puternice, şocante, capabile să provoace trăiri artistice unice. Totuşi, câteva jocuri sângeroase se folosesc de violenţă pentru a canaliza furia şi setea de brutalitate a jucătorului într-o explozie cathartică concentrată, injectând adrenalină şi purificând mintea cu o baie de dopamină — aşa cum face noul Shadow Warrior, un reboot dezvoltat de Flying Wild Hog şi publicat de Devolver Digital, mai delicios şi intens ca o sticlă de Frisky Whiskey îmbătrânit prin iradiere.

shadow_warrior_01

Mereu mi-am dorit o luptă cu săbii ascuţite pe un pod din frânghii.

Lo Wang? Mo Wang!

Metaforic vorbind, noul Shadow Warrior este o specialitate culinară comparabilă cu budinca de sânge. Nu vă lăsaţi scârbiţi, deoarece am primit pe tavă un reboot, nu un remake pe de-a-ntregul loial originalului, aşa că producătorii şi-au permis câteva libertăţi creative — însă rezultatul zguduie din temelii imaginea FPS-urilor moderne. În epoca „junk-food-ului militar cu împuşcături”, polonezii de la Flying Wild Hog ne servesc o delicatesă rezervată celor cu stomacul tare: un first person shooter clasic, cu niveluri vaste, o sumedenie de arme trăsnite, combat brutal şi monştri demonici. Shadow Warrior nu poartă un mesaj intelectual şi nu dă doi bani pe eructaţiile filosofice, căci un joc despre o invazie demonică, săbii japoneze magice, membre ciopârţite şi o corporaţie criminală denumită Zilla Enterprises urmăreşte un singur lucru: distracţia. Inspirat din filmele de acţiune ale anilor ’80 şi preluând fragmentar premisa originalului, jocul urmăreşte povestea lui Lo Wang, un mercenar ninja de origine chineză, aflat în slujba corporaţiei japoneze Zilla. Aici, graniţa asiatică culturală dintre China şi Japonia devine tulbure în mintea producătorilor, elemente tradiţionale din cele două culturi fiind zdrobite în mojarul cu pistil al pamfletului, dând naştere decorurilor clişeizate — însă de-a dreptul superbe — şi personajului insolent.

Ironia şi umorul obraznic merg mână în mână cu replicile rostite de Wang, iar dacă eroul nu are un dinte împotriva elementelor asiatice pervertite, atunci cine suntem noi să judecăm diferit Shadow Warrior? Oricum, protagonistul a fost complet reimaginat, astfel încât elementele imediat recognoscibile se rezumă la dragostea acestuia pentru armele de foc exagerate, săbiile de samurai şi prăjiturile cu răvaş — adică esenţialul, la creme de la creme. Restul spaţiilor goale din alcătuirea personajului sunt umplute cu un aluat savuros, ce lipseau din jocul original. Carismatic şi „degrabă varsatoriu de sânge”, Wang seamănă cu rezultatul unei întâlniri puţin probabile între Jackie Chan, MC Hammer şi un BFG din Doom. Dacă o ţară ar adopta excentricitatea ca politică de stat şi „Eye of the Tiger” drept imn, atunci s-ar numi Wangastan. Dacă băştinaşii australieni ar inventa o armă nouă folosind tehnologia Colonelului Sloan din Blood Dragon, atunci arma s-ar numi wangarang. Înţelegeţi unde bat? Lo Wang este epic şi ştie acest lucru. Epicul, în sensul americanizat, defineşte personajul reinventat de Flying Wild Hog, aşa cum motorul V8 defineşte un Camaro. Huh, şi când mă gândesc că nici nu am ajuns la poveste…

shadow_warrior_02

Unul în bucătărie, unul în camera de zi şi unul în dormitor. Perfect.

Cool story, Otōto

Povestea din Shadow Warrior achiesează la condiţiile postulatului „Nu contează cât de stupid sună pe hârtie, cât timp livrează acţiune demenţială”. Trei sferturi din filmele cu Arnold sau Van Damme urmează aceeaşi formulă (restul nu merită urmărite), dar o generaţie întreagă le-a vizionat şi le ţine minte cu nostalgie. Aşadar, mi-l imaginez pe Jan Bartkowicz călărind un taur de rodeo mecanic, controlat de Slawomir Uliasz, chinuindu-se să încropească un storyboard coerent, inspirat din universul bogat al originalului. Culmea, cei doi studio writer-i au reuşit o treabă realmente excelentă. În reboot, Lo Wang este trimis de Mr. Zilla, liderul corporaţiei eponime, să recupereze sabia antică Nobitsura Kage din custodia unui rival, contra sumei de 2 milioane dolari. Numai că tranzacţia decurge prost, aşa că eroul se vede nevoit să recurgă la tăişul katanei pentru a renegocia contractul de vânzare-cumpărare. Capitolul I are scris „Kill Bill” pe el de la început şi până la întâlnirea cu Hoji, un demon exilat din Tărâmul Umbrelor — din clipa în care pune mâna pe Nobitsura Kage, destinul lui Wang se împleteşte, literalmente, cu soarta acestui Oni îndoielnic.

shadow_warrior_03

De ce revolverul? Pentru că provoacă un carnagiu de nedescris.

Presăraţi o invazie demonică şi un conflict disputat între entităţi pan-dimensionale peste budinca explozivă de sânge şi veţi obţine cel mai dinamic, tensionat şi coerent [sic!] FPS din 2013. Povestea, deşi pare ultra-exagerată, păstrează în permanenţă o direcţie logică, curgând fluent, cu naturaleţe. Pot doar să visez la un Duke Nukem refăcut de Flying Wild Hog — ori un remake pentru Blood. Îşi poate imagina cineva un Blood modern, cu o poveste revitalizată şi o platformă tehnică next-gen? Eu pot: bucăţi de creier poligonal zburând în toate direcţiile, fum hyper-realist ieşind pe ţeava puştii…Ei bine, Shadow Warrior se apropie de grozăvia brutală tocmai descrisă, locaţiile incredibile din punct de vedere vizual pretându-se perfect măcelului în stil asiatic. Mi-e teamă că screen-urile ce însoţesc recenzia nu îi fac suficientă dreptate, însă motorul Road Hog Engine (acelaşi utilizat şi în Hard Reset) a fost învârtit pe toate părţile, până când producătorii au scos untul din el. Sigur, există mici probleme de optimizare, dar un sistem bunicel din prezent îi face faţă cu brio, chiar şi pe un nivel ridicat al detaliilor grafice. Nobitsura Kage taie numai în pixeli bine definiţi!

shadow_warrior_04

Secrete peste secrete. Shadow Warrior e plin de zone ascunse.

7 Comments

  1. Caleb ianuarie 21, 2015
    • Aidan ianuarie 21, 2015
    • Caleb ianuarie 21, 2015
  2. nope ianuarie 21, 2015
    • Aidan ianuarie 22, 2015
    • nope ianuarie 23, 2015
  3. cipri februarie 1, 2015

Leave a Reply