Ultimul lucru pe care îl aşteptam de la Ubi – şi aici vorbesc în numele meu – era un alt Assassin’s Creed. Unity a fost o dezamăgire usturătoare, iar Rogue nu a reuşit să vindece escarele apărute după ce am zăcut inert timp de două iteraţii pe patul unei francize muribunde din punct de vedere al originalităţii. Totuşi, britanicii de…
Una dintre cele mai grele amintiri pe care le port în suflet este momentul în care am găsit-o pe mama plângând, am întrebat-o ce s-a întâmplat și mi-a spus că nu are ce să-i dea de mâncare surorii mele mai mici. Ne-am luptat atunci cu soarta și am izbăvit. Sau cel puțin așa credeam. Războiul ăsta nenorocit mi-a arătat că…
Assassin’s Creed Rogue reprezintă ultimul pas al celui dintâi salt conceptual realizat în cadrul francizei. Îmi este greu să-l privesc drept un capitol în totalitate nou, fiindcă legăturile cu Black Flag depăşesc barierele mecanicilor de joc şi pătrund până în pânzele albe – iar acest lucru reprezintă un avantaj destul de mare, căci, spre deosebire de Unity, AC4 şi derivatul…
Cât tupeu, mă gândeam, să ieşi la lumină cu un Assassin’s Creed dezbinat şi măcinat de toate problemele tehnice imaginabile, comune producţiilor ordinare! De la absenţa texturilor, căderea liberă prin ele, oscilaţia haotică a numărului de cadre pe secundă, animaţiile stricate, rigiditatea AI-ului – toate sunt făcute pachet în Parisul next-gen din Unity. Parisul arde, cum spuneau alţii, cu Arno…