REVIEW: Assassin’s Creed Unity

Cât tupeu, mă gândeam, să ieşi la lumină cu un Assassin’s Creed dezbinat şi măcinat de toate problemele tehnice imaginabile, comune producţiilor ordinare! De la absenţa texturilor, căderea liberă prin ele, oscilaţia haotică a numărului de cadre pe secundă, animaţiile stricate, rigiditatea AI-ului — toate sunt făcute pachet în Parisul next-gen din Unity. Parisul arde, cum spuneau alţii, cu Arno în centrul unei poveşti banale. Credeam că m-am săturat de franciza proprietară Ubisoft atunci când au început să introducă micromanagementul economic, sistemul tower defense şi navigaţia în gameplay-ul titlurilor precedente.

AC_Unity_Screenshot_PC_01

Spre ce viitor priveşti, Arno?

Eram sigur că vreau ceva mai simplu, dar maturizat precum un vin bun — un Assassin’s Creed construit în jurul eroului/eroinei. Unity a încercat să îmi ofere tocmai acest feeling de întoarcere la origini, însă rezultatul nu a fost nici pe departe cel scontat. Pe de altă parte, aş vrea să trec repede peste discuţia „broken at launch”, fiindcă nu am nimic inedit de adăugat: da, suntem nevoiţi să aşteptăm până când problemele tehnice din ACU vor deveni istorie, aşa cum am răbdat după reglajele ce au făcut din Watch_Dogs un produs jucabil. În regim PR, gaşca veselă Ubi a făcut-o lată din cauza embargoului pus pe recenzii, iar reacţiile post-lansare sunt nefericite, aproape patetice. Se justifică în vreun fel achiziţionarea lui Unity şi parcurgerea Revoluţiei Franceze prin ochii lui Arno Victor Dorian?

Dacă vă aflaţi în căutarea unei experienţe story-driven, biciuită din urmă de personaje originale, aşezate în centrul unui gameplay splendid şi inovator, răspunsul este negativ – Unity se poziţionează departe de aceste valori. Talerele balanţei delicate, pe care se sprijină elementele constitutive tipice seriei, sunt împinse cu greutate spre un conformism redus la absurd, obtuz şi plictisitor. Parisul revoluţionar este un amalgam confuz, unde orice activitate devine repetitivă. În afara campaniei, Arno, orfan de asasin crescut la sânul preceptelor unor Templieri moderaţi, execută misiuni cretine de escortă, recuperează bunuri furate, îşi înfige lama în patrioţi corupţi, în agitatori violenţi şi în răbdarea jucătorilor. Episod după episod, ţintă ucisă după ţintă ucisă, lucrurile au refuzat să capete o nuanţă roz. M-am simţit pierdut şi incapabil, captiv într-o bătălie impersonală.

AC_Unity_Screenshot_PC_02

Istorie asortată. Un moment interesant din timpul jocului.

Oare mai există cineva în lumea largă dornic să deschidă cufere ajutat de aplicaţii smartphone deghizate în mini-jocuri?  Eu am senzaţia (similară unei arsuri în piept) că la asta se rezumă în prezent Assassin’s Creed. Sigur, cine are chef de un third person action îndobitocit, în care greutatea armei învinge faimoasa mecanică “ascuns în plină vedere”, Unity livrează mult mai mult: grafica arată binişor, anumite animaţii din timpul alergării libere prin, pe sub sau peste clădiri se apropie de naturaleţea biomecanicii umane, iar calitatea vocilor împrumutate de actori personajelor face cinste valorilor de producţie.

22 Comments

  1. D3F3 noiembrie 26, 2014
    • Aidan noiembrie 26, 2014
    • Silviu Parvu noiembrie 26, 2014
    • Aidan noiembrie 26, 2014
    • Danny noiembrie 26, 2014
    • Aidan noiembrie 26, 2014
    • Scriminti Augustin noiembrie 27, 2014
    • ncv noiembrie 26, 2014
    • Aidan noiembrie 26, 2014
    • ncv noiembrie 26, 2014
    • anonymous noiembrie 27, 2014
    • KiMO noiembrie 27, 2014
    • Geo Bals decembrie 1, 2014
    • Dreamcatcher decembrie 5, 2014
  2. George Andrei noiembrie 26, 2014
  3. SenFire noiembrie 26, 2014
  4. Morphi noiembrie 26, 2014
  5. Madalin noiembrie 27, 2014
    • Radu noiembrie 27, 2014
  6. Nicolae Andrei noiembrie 27, 2014
  7. Alexandra noiembrie 30, 2014
    • ncv decembrie 2, 2014

Leave a Reply