Firimituri în întuneric

Pe de altă parte, orașul ascunde sute de povești interesante, sub forma ecourilor și înregistrărilor telefonice. Mai mult, locațiile abandonate în grabă îți descriu fără cuvinte destinul unui loc altădată viu, infectat acum de haos, extremism și violență.

Discrepanța dintre povestea care te poartă sec din hub în hub, de la un quest giver la altul și gameplay-ul antrenant, construit pe o fundație tehnică grozavă, este poate singurul minus al acestui looter shooter cooperativ, ce preferă să îți dezvăluie calitățile intrinseci hrănindu-te cu firimituri.

Altfel, The Division 2 a scăpat de toate celelalte probleme: are conținut cu găleata – mai mult decât poți duce singur –, un sistem de evoluție pseudo-RPG flexibil, matchmaking excelent, nenumărate piese de echipament ce pot fi personalizate vizual și la nivel de atribute, alături de o mecanică a luptelor cu arme de foc pe cât de pedepsitoare, pe atât de satisfăcătoare.

Nici al doilea Division nu a stăpânit încă o formulă narativă adâncă. Campania principală este superficială și nu transmite mare lucru.

Voi discuta în detaliu proprietățile armelor, sistemul dinamic de cover și restul elementelor ce țin de story și gameplay imediat ce ating nivelul 30 și intru în conținutul end-game. De vină e natura MMO a jocului și timpul meu limitat.

Momentan sunt prins de activitățile secundare pe la level 21. Încă nu am deblocat specializările și armele-semnătură (Sniper/lansator de grenade/arbaletă!!!).

Abia am reușit să pun la punct un loadout coerent și să stăpânesc pușca cu lunetă. Mă las cu greu convins să completez questa principală, deoarece este stupid de distractiv să recuperez provizii parașutate, să eliberez puncte de control ori să fac pe vânătorul de recompense.

Ne vedem în următorul capitol de review, cu o analiză aprofundată/exhaustivă a elementelor care fac din The Division 2 un sequel pe gustul oricărui fan Tom Clancy.