TRAILERE LA SUPERLATIV: PARIS GAMES WEEK 2017

Pentru că în week-end a fost BlizzCon, m-am gândit să vă arăt highlight-urile de la Paris Games Week, care a fost tot săptămâna trecută. Așa, aveți cu ce să vă delectați până vine Flavius cu reportajul despre BlizzCon.

Începem cu The Last of Us 2, pentru că e de departe unul din cele mai emoționante trailere pe care le-am văzut. Atenție, conține scene șocante. Serios. Foarte bun.

 

Mai departe, tot din universul PlayStation, continui cu Detroit: Become Human,  al celor de la Quantic Dream, pe care îl aștept cu nerăbdare în 2018. Foarte bun și acest trailer și la fel de deranjant.

 

O apariție nouă și foarte promițătoare și spectaculoasă este Ghost of Tsushima, în care vom juca cu un samurai împotriva invaziei mongole. Excelent:

 

Kratos și-a făcut și el apariția, alături de fiul său, în cel mai nou trailer pentru următorul God of War:

 

Shadow of the Colossus și-a făcut apariția cu două trailere, un cinematic și un gameplay:

 

 

Destiny 2 a fost de asemenea prezent cu următorul DLC (deja), Curse of Osiris:

 

Spider-Man s-a cățărat surprinzător în așteptările mele – jocul arată foarte, foarte bine:

 

Chester s-a bucurat tare când a auzit de noul expansion pentru Horizon Zero Dawn. The Frozen Wilds promite să aducă adiții interesante jocului original:

 

Cei de la Ubisoft ne-au anunțat că Far Cry 5 va putea fi jucat în întregime în Co-Op, ceea ce nu poate decât să ne bucure, atmosfera redneck fiind perfectă pentru așa ceva:

 

Monster Hunter World ne-a lăsat și el cu gurile căscate și sunt convins că ncv abia așteaptă să-l butoneze.

 

Pentru mine, însă, cea mai mare surpriză a fost multitudinea titlurilor prezente pentru PSVR, pe care îl am la teste și despre care o să vă povestesc cât se poate de curând.

Selecția de titluri e diversificată și mă bucur tare că platforma se bucură de o popularitate crescândă și din ce în ce mai mult suport. Cele mai interesante titluri mi s-au părut următoarele:

Bow to Blood e un shooter de arenă, în care vom controla o navă alături de prietenii noștri și ne vom război cu alte nave. Foarte colorat, premiza pare distractivă:

 

Megalith ne va transforma din titani în zei!

 

Pentru expansionul de la Resident Evil 7: Biohazard, vă garantez că o să vă simțiți fix „Not a Hero” și va trebui să aveți niște chiloți de schimb la voi dacă îl jucați în VR. Brrr.

 

Pentru un motion-sickness garantat, puteți aștepta Sprint Vector. Garantat.

 

Un alt joc care profită într-un mod foarte deștept de VR este Ultrawings – chiar aș vrea să-l încerc, pare fun și… thrilling?

 

Un joc care mi-a adus aminte de No Man’s Sky, cu un strop de horror peste, Eden-Tomorrow:

 

Cam atât și de pe tărâmul VR-ului.

Ca prezențe speciale, avem trailer-ul pentru Episode Ignis, DLC pentru Final Fantasy XV:

 

The Hong Kong Massacre, un shooter top-down de care sunt absolut convins că Aidan se va îndrăgosti în 2018, e exact pe stilul lui:

 

Pe final, vă las cu ceva foarte fain. Erica, un adventure horror interactiv – ca gameplay am mai văzut rețeta în jocurile de la Telltale sau Life is Strange, dar să sperăm că povestea și atmosfera vor merita.

 

Trebuie să recunosc, nu mă așteptam la atâtea lucruri bune de la Paris Games Week, dar iată că a ajuns unul din evenimentele care merită neapărat luate în seamă.

Îl așteptăm și la anul, când poate nu doar Sony va domina conferința :).

Adaugă un comentariu