Spre sfârșitul jocului am încercat chiar și cu doar două active grele, fiecare împănate cu alte două rele, plus patru pasive. Și funcționează, dar riscul de a fi strivit crește, pentru că, de fiecare dată când viața îți ajunge la zero, una din abilitățile active îți cedează ție energia ei și devine inoperantă. Dacă ai doar două funcții instalate, nu ai decât o extra-viață (cum ar veni). Dar, de fapt, ești dublu handicapat, pentru că odată ce una din abilități s-a ars, nu vei mai putea folosi decât un tip de lovitură până la sfârșitul luptei. Jocul face o treabă extraordinară în a contracara mai toate combinațiile care te-ar face super om, iar lupta nu devine niciodată plictisitoare. Asta și datorită faptului că inamicii sunt și ei interesanți. Suficient de inteligenți și diverși.

 
În același timp, jocul te forțează și în a experimenta. De exemplu, o abilitate odată „arsă” nu poate fi reactivată decât după accesarea a două noi terminale de reconfigurare și reparare. Ceea te împinge în a utiliza o alta. Apoi, unii inamici sunt rezistenți la anumite tipuri de lovituri, în timp ce în câteva situații e clar că trebuie să-ți schimbi strategia. Un roi, poate fi dovedit mult mai rapid cu un electroșoc care se răspândește de la un inamic la altul. Pentru scuturi ar fi bune niște perturbatoare, un aruncător de grenade poate fi păcălit cu câteva holograme și așa mai departe.

Zonele de antrenament sunt mult mai interesante decât în Bastion pentru că sunt de fapt niște minijocuri, nu doar probe care-ți testează timpul de reacție și îndemânarea în a folosi o armă. Ai camere în care trebuie să dovedești inamicii folosind doar una sau două abilități prestabilite. Camere în care trebuie să reziști asaltului pentru x secunde, ba chiar și câteva în care trebuie să distrugi tot într-un singur tur – adevărate puzzle-uri. Toate evidențiind o combinație de abilități la care probabil nu te-ai mai gândit.

 
Zonele de antrenament nu sunt însă și la fel de dificile, cel mai probabil datorită stilurilor total diferite de luptă. Bastion este un action dur, în care dexteritatea și capacitatea de a gestionarea rapid situațiile îți sunt puse la încercare, în care înveți ceva cu fiecare moarte. Transistor este însă un joc tactic, care te lasă să găsești cea mai bună soluție la problemele create și mai și simulează rezultatele acțiunilor tale. Dacă ești răbdător din fire și-ți place să planifici… orice-ar fi făcut producătorii tot nu ar fi putut aduce dificultatea în zona Bastion. Realitate confirmată și de faptul că am atașat toate Limitatoarele pe care le-am găsit, vreo 8 la număr, și tot am făcut față cu brio, în timp ce în Bastion, după ce am ales vreo 4 Idoli, deja simțeam cum mă cuprinde panica. Aceste două titluri sunt printre singurele care-ți propun să-ți faci singur viața mai grea în schimbul unui bonus în experiență. Și funcționează, pentru că suntem nebuni. Limitatorul de memorie și cel care face celulele inamicilor să se regenereze într-un timp mult mai scurt, mi-au dat cele mai multe bătăi de cap, dar mi-au făcut joaca mult mai interesantă.