Când am plecat spre Gologne, Germania, cu intenţia de a profita la maximum de Gamescom, iar apoi spre Hamburg şi Amsterdam – la un peşte, evident -, nu bănuiam că mă voi întoarce cu o gleznă cât un cap de miel. Ce motiv am să nu-l cred pe turcul care mi-a rulat shaorma? A belit destui la viaţa lui şi trebuie să ştie mai bine cum arată, aşa că am cerut cu carne de pui. Mă consolez cu gândul că nici bestiala insectă germană, care a vrut să mă lase fără suflare pe malul Rinului, n-a scăpat ieftin. Ba chiar cred că i-am strivit trupşorul malefic, într-un gest reflex. În apărarea mea, m-a deranjat foarte tare muşcătura. Foarte violentă pe moment. Păi nu aşa se suge, bre! Nu tot dintr-odată! Nimic nu m-a împiedicat însă să reiau imediat berea de unde rămăsesem, iar în scurt timp am uitat de teribila confruntare. Mi-am amintit în toate zilele următoare…

A trecut mai bine de-o săptămână de atunci şi am impresia că a vrut neapărat să-o ţin minte, pentru că tot vânăt e. Piciorul. Glezna nu se mai vede. Partea bună e că nu mai e la fel de umflat. Doar puţin verde spre vânăt. Şi nu îl mai simt deloc. Când urc scările, mă las pe el şi am impresia că plutesc pe un nor. Ştii cum e să ai un norişor în loc de picior?

Dar poate că exagerez şi nu e chiar atât de grav. La urma urmei, i-am pus comprese cu gheaţă şi l-am masat cu Colgate, iar acum am cel mai frumos miel!

P.S. Aţi remarcat, probabil, sângele proaspăt de pe site. În caz contrar, faceţi cunoştinţă cu Valentin, ştirist de serviciu şi gamer bun la toate. Să-l primim, aşadar…