NIVELUL2 se întoarce [acaaasăăăă…]

Yup, we’re back.

Motivele ce au dus la întreruperea activitații N2 pe perioada verii sunt în primul rând personale și nu doresc să le expun. Cum un necaz nu vine niciodată singur, ci cu toate celelalte la grămadă, decizia de a-mi lua concediu de la lume (oricât am avut nevoie), a fost una necesară. Nu doar pentru mine, ci și pentru proiectul N2 care, acum, este cam tot ce mai contează.

Site-ul e deja sus și așa va rămâne. Încet, vor urma și restul. Nu, nu am fugit cu banii abonaților. În primul rând, nu ajungeam departe cu ei, iar în al doilea, vrem să le livrăm în continuare produsul pentru care au plătit. Vom regândi însă puțin revista, mai ales din punct de vedere al conținutului. Mai dorim ca apariția ei să fie, începând cu o zi de toamnă (iarnă?), lunară. Pentru a atinge acest obiectiv, va trebui să eliminăm din timp orice potențială frână, iar asta implică mai multe schimbări, sperăm noi, în bine. În același timp, un alt partener va prelua (în cel mai scurt timp posibil), reface și administra baza de date cu abonați, o problemă asupra căreia m-am tot aplecat, dar de fiecare dată m-a dat peste cap.

Apoi, mai e și distribuția. Creșterea peste limitele acceptabile a comisionului perceput de principalul partener din retail ne obligă să regândim proiectul și din acest punct de vedere. NIVELUL2 este o revistă atipică, ce se susține din vânzări, nu din reclamă, iar când motivul creșterii comisionului îl reprezintă încasările noastre „uriașe” din publicitate, avem o problemă. Una dintre marile probleme nu este că lumea nu vrea să citească reviste, ci, mai degrabă, că vânzătorii de reclamă nu vor să investească în ele. E cu atât mai ciudat când vorbim de singura publicație profesionistă de profil de pe piață, cu audiență clară, salariați cu experiență, sediu și tot tacâmul.

Cum bine zicea Aidan odată:

„O revistă, se scarpină unii mai limitaţi în barbă. Cine mai are nevoie de o revistă în epoca incre-fuking-dibil de rapidă a internetului, în care informaţia străbate instantaneu distanţe infinite, ca un fulger din coaiele lui Thor? Păi uite ce cred eu.

Eu cred că o revistă de gaming îl gâdilă unde trebuie pe individul care vrea informaţia în stare solidă, palpabilă. Pe materialistul colecţionar. Aici nu mai este vorba de viteză, ci de exclusivităţi şi materiale scrise altfel, de către omuleţi care ştiu foarte bine ce fac şi cum vor să facă asta. Momentan e cam singurul loc — online şi offline — unde reportajele, review-urile şi interviurile nu seamănă cu telegramele meteo trimise de la Polul Sud spre Romica Jurca.

Aşa că cine cumpără revista vrea să guste din amestecul de culoare, formă şi conţinut dincolo de figurat: mirosul de cerneală, capturile de ecran, textul pe coloane — toate se combină armonios într-o frumuseţe de publicaţie, lovită din toate direcţiile de probleme la care nu se aştepta nici Dicklea Spătaru. În timp a pierdut oameni vechi, i-a câştigat pe alţii noi, nimic nu se pierde, totul se transformă bla bla bla. Important este că încă mai există, în ciuda căcăturilor în care calcă din când în când.

Presupun că va exista mai departe, iar omul ăla super cool care o cumpără pentru că trebuie să o simtă în mâinile lui mici şi gingaşe îmi este cel mai bun prieten. Kudos lui!”

Cumva, am uitat că trăim într-o țară în care publicațiile de cultură nu sunt sprijinite/subvenționate de stat și nici nu ar avea cum (sau nu știm noi), când monopolul în cazul difuzării presei la nivel național este deținut de o companie privată, care stabilește valoarea comisionului la nivel global, nu individual. Oricât de premium sau nu ai fi, e dreptul lor, e legal, dar nu mi se pare normal. Respectiva rețea de difuzare reprezintă o soluție convenabilă pentru fanii revistei de a o achiziționa, tocmai de aceea au cerut-o mulți insistent și acolo. Iar când partenerul național cu care trebuia să facem același lucru, dar în condiții mai umane, a decis să lase contractul în aer pe o perioadă nedeterminată de timp, le-am îndeplinit dorința, însă mai mult de nevoie. Sincer, aș fi preferat ca shop-ul nostru să rămână singura soluție de a o cumpăra, ca să avem siguranța zilei de mâine, un mai mare control. Pentru ca la final de lună, după ce tragem linia, să nu ne mirăm cum se îmbogățesc alții pe spinarea noastră și a altora ca noi, iar nouă abia să ne rămână de salarii.

În orice caz, nu am pornit acest proiect cu gândul de a ne îmbogăți, ci pentru că există o nevoie reală pentru un astfel de produs pe piața locală. Noi, ca gameri în primul rând, am vrut și vrem în continuare ca așa ceva să existe. Dacă nu putem avea încă o țară ca afară, ne mulțumim și cu o revistă. Am considerat că putem umple golul existent cu multă pasiune și o brumă de bani, iar încrederea în sistem ne-a fost adesea zdruncinată de promisiuni încălcate, contracte blocate la ultima semnătură din șapte, tergiversări, amânări ale unor plăți, precum și câteva țepe. Evident, neîncasând, am acumulat la rândul nostru datorii către diverși parteneri. The circle of life, eh? Pentru multe alte probleme nu eram tocmai pregătiți, astfel că mi-a luat cam un an să înțeleg cum funcționează toată treaba, cum și cu cine e mai indicat să încerci să colaborezi și pe cine sau ce să eviți. Ambiție mare, oameni puțini, iar când mi s-au spart toate deodată în cap, nu am reușit să stabilesc rapid prioritățile. Am dezamăgit astfel oameni dragi și mi-a luat ceva timp ca să le recâștig încrederea. Timp departe, care, până la urmă, le poate vindeca pe toate. Dar asta e deja istorie. Cu bune, cu nasoale, primii pași într-ale antrepenoriatului au fost făcuți și vă asigur că vom merge mai departe. Târâș, cum o fi. Sper numai să nu uit lecțiile 🙂

Acum, a venit timpul să ne regrupăm și să mergem, cu sprijinul vostru, în direcția care contează. Se prea poate ca prețul să sufere o modificare, dacă nu reușim să identificăm o soluție mai convenabilă pentru difuzarea ediției tipărite, însă vom încerca să compensăm o eventuală creștere. Ca alternativă, va exista însă posibilitatea achiziționării versiunii digitale, semnificativ mai ieftină și cu beneficii similare, mai puțin mirosul de hârtie proaspăt tipărită și extra-urile ocazionale – pentru cei care vor să țină o tabletă pe mașina de spălat, în locul unui teanc de reviste.

În altă ordine de idei, echipa s-a îmbogățit cu câțiva membrii noi. Site-ul va începe să fie populat cu materiale, iar alte proiecte așteaptă să prindă contur. „Tata lor” s-a întors și vă va ține la curent cu evoluția evenimentelor. Până atunci, bugetele statului stau cu mâinile întinse și nu e frumos să le lăsăm să aștepte.

Pe curând.

It’s good to be back!

https://www.youtube.com/watch?v=pAgnJDJN4VA

39 Comments

  1. Dor septembrie 5, 2017
  2. Marius septembrie 5, 2017
  3. Alfred septembrie 5, 2017
  4. Mlkael septembrie 5, 2017
  5. Alexandru septembrie 5, 2017
  6. AleX Voinica septembrie 5, 2017
  7. adi p septembrie 5, 2017
  8. Andrei septembrie 5, 2017
  9. joonior_bmf septembrie 5, 2017
  10. Archer septembrie 5, 2017
  11. madalin vasile septembrie 5, 2017
  12. dana septembrie 5, 2017
  13. DarkOvidiu septembrie 5, 2017
  14. Seb septembrie 6, 2017
  15. abonament septembrie 6, 2017
    • KiMO septembrie 6, 2017
    • abonament octombrie 4, 2017
  16. Silviu septembrie 6, 2017
  17. Daenvgiell septembrie 11, 2017
  18. aedulf septembrie 12, 2017
  19. Gamer septembrie 15, 2017
    • Gamer septembrie 15, 2017
  20. Vlad septembrie 20, 2017
  21. rusu dan septembrie 21, 2017
  22. Mr.Skunk septembrie 22, 2017
  23. Sorin septembrie 26, 2017
  24. optavian octombrie 1, 2017
  25. marvas octombrie 9, 2017
    • Adrian Dobrescu octombrie 9, 2017
    • marvas octombrie 10, 2017
  26. Cosmin noiembrie 2, 2017
  27. Alexandru Paun noiembrie 2, 2017
    • Adrian Dobrescu noiembrie 3, 2017
    • Adrian Dobrescu noiembrie 3, 2017
  28. Alexandru Paun noiembrie 3, 2017
    • Adrian Dobrescu noiembrie 3, 2017
  29. overburn noiembrie 29, 2017
  30. Gamer decembrie 9, 2017

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.