The Ubisoft Game Jam, cea mai cool experienţă pentru gameri, revine toamna aceasta

Toamna aceasta pasionaţii de gaming se întâlnesc în cadrul Ubisoft Game Jam, cea mai cool competiţie de gaming, aflată la cea de-a patra ediţie anul acesta.

Pe 25-26 noiembrie, Ubisoft lansează o nouă provocare pentru participanţii care vor să îşi pună ideile în aplicare şi să creeze jocuri autentice.

Timp de 24 de ore, echipele formate din game designeri, programatori, designeri de sunet sau graficieni, vor putea dezvolta un joc de la zero pe o temă surpriză care va fi anunţată în ziua evenimentului.

Ediţia Game Jam din 2015 s-a remarcat prin ideile creative, atrăgătoare şi inovatoare ale participanţilor. Au fost propuse cinci teme posibile: ”Come with me if you want to live”, ”Winter is coming”, ”What I see is not real”, ”Me, myself and I”, ”Domino effect”, iar câştigătoarea a fost “Domino effect”. Noutatea ediţiei a fost reprezentată de prezenţa creatorilor de jocuri Ubisoft. Astfel, în cadrul evenimentului s-au confruntat două categorii de participanţi: echipe formate din profesionişti ai companiei şi 23 de echipe formate din pasionaţi de gaming.

Ediția de anul acesta este dedicată tuturor celor care vor să îşi împărtăşească pasiunea, să interacționeze cu alți colegi din industrie, dar şi să se distreze. În plus, participanţii vor avea şansa de a discuta cu cei mai buni dezvoltatori de jocuri din România care vor crea o experienţă inedită.

De asemenea, de la eveniment nu vor lipsi nici zonele de relaxare şi distracţie care vor energiza sesiunea intensă de gaming.

La eveniment pot participa persoanele care au competenţe în dezvoltarea de jocuri şi iubesc tot ce are legătură cu acest domeniu, iar varsta minima pentru inscriere este de 18 ani. Sunt aşteptaţi entuziaştii în domeniu indiferent de nivelul de experinţă pe care îl au, individual sau în echipă pentru a dezvolta cele mai bune idei.

The Ubisoft Game Jam va avea loc pe 25-26 noiembrie la sediul Ubisoft, iar mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile pe: https://www.hipo.ro/gamejam.

Leave a Reply