World of Warships Se Lansează la Apă în 17 Septembrie

Anunţat acum câţiva ani şi păstrat o bună bucată de vreme în beta, World of Warships a înregistrat într-un timp foarte scurt succesul la care World of Warplanes mai poate doar visa (înainte să îşi dea ultima suflare). Sincer să fiu, din întâlnirea noastră cu reprezentanţii Wargaming la gamescom 2015 ni s-a dat de înţeles că MMO-ul aviatic a rămas doar „un experiment interesant pentru companie şi o experienţă frumoasă pentru echipa din spatele proiectului”.

Dar nu despre Warplanes este vorba aici, ci despre World of Warships şi super-populara Tirpitz, fiindcă bătăliile oceanice între coloşi se lansează oficial pe 17 septembrie. Adio beta, bine te-am găsit carieră marinărească mâncătoare de timp şi provocatoare de divorţ! Nu am gustat niciodată caftul tanc vs. tanc, însă Warships are un farmec incontestabil şi deja se acomodează cu poziţia de pion important pe harta jocurilor online.

Aşa că nu mai staţi pe gânduri ca matelotul între scânduri şi treceţi la acţiune!

7 Comments

  1. Razvan septembrie 4, 2015
    • Aidan septembrie 4, 2015
  2. bloggerul6 septembrie 4, 2015
  3. Kid septembrie 10, 2015
    • Kid septembrie 10, 2015
    • Aidan septembrie 10, 2015
    • Yui septembrie 12, 2015

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.