Special Preview: Nosgoth

Când o franciză precum Legacy of Kain este adusă în discuţie, totul devine sumbru şi serios. Cerul se întunecă, înghiţit de o furtună ameninţătoare, şi un vânt rece te îmbrăţişează precum un sicriu de plumb. Gândiţi-va că toate aceste fenomene lugubre s-au desfăşurat în garsoniera mea, imediat ce am pus punct frazei precedente! Da, Legacy of Kain chiar atârnă greu pe cântarul seriilor legendare, graţie unei combinaţii fantastice între acţiunea brutală, povestea fabuloasă şi rezolvarea de puzzle-uri complexe. Dacă nu mă credeţi pe cuvânt, aventurile lui Raziel şi Kain prin funestul Nosgoth sunt disponibile la preţuri mai mult decât acceptabile pe GOG.com – şi da, vă recomand din inimă să le daţi o şansă. Fiindcă tot a venit vorba de Nosgoth (cu toate că titlul articolului trebuia să-mi slujească drept indiciu asupra direcţiei inevitabile spre care mă îndrept), cine ar fi crezut că cei de la Psyonix, prin Square Enix, vor miza pe o schimbare radicală de macaz, transformând moştenirea lui Kain într-un joc de acţiune online? Şi pentru că nici eu nu am un răspuns exhaustiv, am apelat la o unealtă specifică jurnalismului: interviul. Intervievaţii? Corey Davis – Design Director la Psyonix şi Trevor Burrows – Game Manager la Square Enix. Iată ce au avut să ne spună despre proaspăta lor creaţie cu dinţi de vampir (aflată încă la stadiul danturii de lapte).

Nivelul2: În mod evident, Nosgoth şi-a asumat un risc enorm, schimbând radical felul în care jucătorii şi-ar fi putut imagina un spin-off Legacy of Kain. Titlurile originale au fost lăudate şi apreciate pentru povestea captivantă, puzzle-urile complexe şi personajele unice, aşa că este oarecum uşor de înţeles de ce unii fani înrăiţi s-au simţit îngroziţi de adoptarea unui model free-to-play exclusiv multiplayer, după anularea proiectului Dead Sun. Credeţi că Nosgoth poate schimba această percepţie acidă prin intermediul gameplay-ului său unic? Mai exact, ce element recomandă Nosgoth drept un action multiplayer special?
TREVOR BURROWS: Noi credem că universul Legacy of Kain este suficient de bogat şi adânc pentru a susţine o multitudine de experienţe de joacă. Nosgoth este distractiv, dispune de o mecanică unică şi aduce o perspectivă nouă asupra războiului dintre oameni şi vampiri. Jucătorii vor controla atât oamenii, cât şi vampirii, fiecare facţiune având un gameplay diferit. Vampirii se concentrează pe agilitate şi atacurile melee, în timp ce oamenii au la dispoziţie o varietate de arme ranged şi unelte letale. Sperăm că jocul să atragă în aceeaşi măsură începători şi veterani ai universului Legacy of Kain, însufleţindu-l. Alpha tester-ii noştri ne-au oferit deja un feedback valoros, pentru a putea realiza acest lucru.

NosgothART
Cu sau fara Kain, artwork-urile sunt fenomenale!

Nivelul2: Există o anumită reticenţă din partea jucătorilor, ce orbitează în jurul ideii că Square Enix şi Psyonix vor afecta iremediabil viitorul francizei LoK prin Nosgoth – incluzând aici ipoteticele titluri single player –, în special dacă jocul nu satisface cerinţele ridicate ale fanilor. Consideraţi astfel de „preziceri” sumbre ca fiind cinstite?

TREVOR BURROWS: Nu vedem Nosgoth drept un capitol din seria Legacy of Kain. Este un joc separat, dintr-un gen separat, dar care împărtăşeşte acelaşi univers. Deşi [Nosgoth] ar putea fi pe placul fanilor existenţi, jocul a fost conceput cu gândul la gamerii pasionaţi de multiplayer. Dintre aceştia, mulţi nu sunt familiarizaţi cu IP-ul. Presupunând că Nosgoth are succes, franciza intră din nou în atenţia publicului, însă soarta ei nu depinde de noul joc. Suntem bucuroşi dacă Nosgoth se poate sprijini pe propriile merite.

Nivelul2: Confruntarea asimetrică dintre oameni şi vampiri necesită stăpânirea a două metode complet diferite de joacă. Echipamentul şi abilităţile folosite de către cele două tabere au un impact direct asupra câmpului de luptă. Credeţi că Nosgoth a găsit echilibrul perfect între tactica cerebrală şi distracţia brutală? Să fie această ambivalenţă elementul ce scoate jocul în evidenţă?
COREY DAVIS: Încă nu am spune că este perfect – ne aflăm în Alpha –, însă credem că este foarte distractiv. Prezenţa celor două facţiuni asimetrice, dar cu abilităţi echilibrate, reprezintă o caracteristică unică a jocului şi sperăm ca jucătorii să se bucure de ea aşa cum ne-am bucurat noi în timpul dezvoltării şi testării Alpha. Posibilitatea trecerii de la un ucigaş melee agil la un sniper înarmat cu un arc, într-un action third person, reprezintă o schimbare plăcută.

NosgothScr01
Armele te lasă cu gura căscată…

Nivelul2: Nosgoth are unele dintre cele mai echilibrate şi bine gândite hărţi întâlnite într-un astfel de joc. A fost dificilă conceperea unui mediu potrivit ambelor facţiuni, ţinând cont că „nemorţii sugători de sânge” pot zbura sau sări de pe o clădire pe alta?
COREY DAVIS: Designul nivelurilor a fost printre cele mai grele încercări ale acestui proiect. Găsirea echilibrului potrivit între linia de tragere a oamenilor versus cover-ul necesar vampirilor este o luptă cruntă, cu fiecare hartă nou concepută. Un motiv pentru care hărţile ne-au ieşit atât de bine constă în dedicaţia echipei noastre de a le îmbunătăţi pe parcurs – deja am revizuit câteva zone, bazându-ne pe feedback-ul primit de la testerii alpha.

Nivelul2: Sincer să fiu, unele abilităţi mi-au lăsat senzaţia că ar avea nevoie de un acord fin. Este feedback-ul primit de la testeri un element imperativ în balansarea jocului?
COREY DAVIS: Deja s-a făcut simţit. Forumurile noastre alpha sunt active, iar noi am implementat o multitudine de sugestii venite din partea testerilor. Suntem conştienţi de faptul că jucătorii vor avea experienţe inedite şi vor dezvolta strategii la care noi nu ne-am gândit sau aşteptat. Din această cauză, luăm feedback-ul în serios.

Nivelul2: Poate Nosgoth să completeze un segment neexploatat din scena eSports?
COREY DAVIS: E prea devreme să vorbim despre potenţialul jocului în segmentul sportului electronic, dar Nosgoth se potriveşte în spaţiul competitiv prin stabilirea unei punţi între twitch shooters şi jocurile ability-based de tip MOBA, cum este DOTA2. Sistemul nostru de matchmaking, care forţează cele două echipe să joace acelaşi meci cu ambele facţiuni, face o treabă minunată în descoperirea jucătorilor capabili şi echipelor cu adevărat talentate. Nu poţi exploata o anumită formulă sau un singur set de abilităţi, fiindcă trebuie să excelezi în două situaţii diferite.

NosgothScr03
…şi vampirii fără ea.

Nivelul2: Intenţionaţi să faceţi saltul spre consolele next-gen, dacă versiunea Windows are succesul scontat?
TREVOR BURROWS: Nosgoth va fi disponibil pe PC prin Steam. Deocamdată nu avem planuri oficiale pentru alte platforme, dar nu excludem posibilitatea aducerii jocului şi pe console.

Nivelul2: În ce direcţie se îndreaptă franciza Legacy of Kain mai departe? Să ne aşteptăm la alte surprize din partea Psyonix – Square Enix?
TREVOR BURROWS: Plănuim un suport pe termen lung pentru Nosgoth, susţinut de feedback-ul jucătorilor, alături de o îmbunătăţire continuă şi lansări de conţinut nou. Avem planuri captivante puse în mişcare şi sperăm ca jucătorii să savureze noul conţinut şi surprizele pregătite.

Adaugă un comentariu