PREVIEW – FORZA MOTORSPORT 7

Seria Forza e probabil unul din motivele pentru care oamenii își cumpără Xbox – știu că cel puțin la mine, Forza Horizon 3 a fost clar unul din motivele pentru care mi-am luat un Xbox One. Produse de Turn 10 Studios (în cazul Horizon-urilor, în colaborare cu cei de la Playground Games), jocurile sunt un punct de referință pentru toți pasionații automobilului de orice fel. Competitor direct al seriei Gran Turismo al celor de la Sony, nu știu care dintre ele câștigă bătălia, dar știu sigur că avem cu toții de câștigat din această competiție.

După câteva zeci de ore petrecute în Forza Horizon 3, câteva petrecute în Forza Motorsport 5 și 6, m-am bucurat foarte mult când pe la mijlocul acestui an a fost anunțat Forza Motorsport 7, pentru că oricât de bune ar fi, întotdeauna e loc de mai mult, iar dacă developerii vor reuși să livreze ce au promis, va fi într-adevăr impresionant. Vom afla la lansarea jocului, pe 4 octombrie.

Cum scriam acum 2 zile, s-a lansat demo-ul și am fost nerăbdător să văd ce ne aduce și să vă pot face un preview al jocului. Așa că mi-am luat un carnețel, un pix și am purces în a-l testa. Ca și noutăți față de precedentele din serie, șoferul este realizat mult mai bine grafic. Nu numai asta, dar a apărut conceptul de Driving Gear – înainte de fiecare cursă, poți alege ce fel de costumație să poarte șoferul/șoferița. Nu numai asta, dar se pare că în jocul full vor fi diverse costume care pot fi colecționate și se pare că vei putea să customizezi ce poartă șoferul. Știu că nu e un aspect important pentru mulți, dar e similar cu sistemul de skin-uri pentru arme din CS:GO sau chiar sistemul de customizare a look-ului soldaților din XCOM2. Nu e un aspect important de gameplay, dar adaugă la fun și din punctul meu de vedere, e bine-venit.

Altă noutate pe care am sesizat-o în meniuri, de data aceasta la Assisst-uri, este așa numitul “Friction Assist” – practic te va asista și se va asigura că ai aderență indiferent de suprafața de rulare. Nu l-am folosit, pentru că prefer o senzație mai realistă atunci când conduc în mediul virtual, însă pentru cei care vor să aibă un început mai arcade, până se obișnuiesc cu jocul, cred că e o adiție bine-venită. De altfel, meniul de assist-uri e destul de larg și poate fi modificat să cuprindă toate gusturile.

Lista de assist-uri ofera cate ceva pentru toata lumea

 

Demo-ul oferă trei curse: una pe circuitul din Dubai cu un superb Porsche 911  GT2 RS, model 2018, una cu un camion Mercedes Benz pe circuitul de mare viteză Mugello din Italia și a treia cu un Nissan Skyline GT-R Track edition pe faimosul Nurburgring!

 

Circuitul din Dubai

La începutul cursei, poți activa o setare care limitează oarecum agresivitatea oponenților. Eu am jucat cu acea setare pe off și am simțit din plin agresivitatea. Au încercat (și reușit, de altfel) să mă blocheze în depășiri, m-au împuns de la spate și nu de puține ori m-au scos cu totul în afara pistei. E o chestie de gust, până la urmă, s-ar putea să te obișnuiești, dar e bine de știut că poți altera totuși comportamentul lor, nu neapărat cât să-ți dea un avantaj, dar să nu te calce prea tare pe nervi.

În prima cursă, cea cu 911, am reușit să termin glorios pe ultimul loc, ceea ce era normal. Era prima dată când mergeam pe acel circuit din Dubai, care nu e tocmai ușurel, deși este destul de lat, sunt niște viraje interesante și de o dificultate medie, aș zice, după ce te obișnuiești cu traseul. În schimb, Porsche-ul este o mașină nărăvașă și mi-am dat seama că m-ar fi ajutat un pic un volan, de multe ori am simțit că nu era suficient controller-ul să o țin în frâu, mai ales cu ABS și controlul tracțiunii oprite. Totuși, mi-am dat seama că nu e vina jocului; comportamentul mașinii se învață, iar eu pur și simplu nu petrecusem destul timp cât să o pot manevra cu succes. Tot atunci mi-am mai dat seama că Forza Motorsport 7 se apropie foarte mult de un simulator, chiar ceva mai mult decât a făcut-o 6-le.

 

A doua cursă, cea cu camionul Mercedes Benz a fost o schimbare completă și mi s-a părut de departe cea mai distractivă – aș fi în stare să cumpăr jocul doar pentru cursele de camioane. M-a luat un pic prin surprindere, pentru că nu știam exact la ce să mă aștept. Pfuai, are un demaraj absolut impresionant bestia aia de camion, pur și simplu îmi suna vocea lui Clarkson în cap cu “POWEEERRRRR”. Depășirile făcute cu camionul sunt iarăși ceva aparte, pentru că simți că ești oarecum invulnerabil și simți că ești într-un camion – e lat, e un pic mai greoi în viraje și sunt pur și simplu zone în care ești lat cât pista. Dar sunetul pe care-l face când te înfigi în accelerație e… wow. Chiar așa mare cum e, e probabil printre cele mai ușor de manevrat automobile care vor fi disponibile în joc. Extrem, extrem de fun și abia aștept campionatele dedicate acestei discipline în jocul full.

 

 

A treia cursă se întâmplă pe unul din traseele mele preferate – Nurburgring și cum ziceam la începutul articolului, implică un Nissan Skyline GT-R, model 2015, dacă nu mă înșel. Și nu doar asta, dar face o demonstrație foarte bună a fenomenelor meteorologice dinamice de care va avea parte jocul: când începi cursa e mohorât, înnorat, după ce mergi un pic începe ploaia, iar la sfârșit ai parte de un apus ca în povești, cu câțiva nori risipiți.

Lăsând deoparte deocamdată partea artistică, o să vorbesc un pic despre cum afectează condițiile meteo comportamentul mașinii: pe scurt, se simte când plouă și asfaltul e ud – cum e și firesc să se întâmple, distanța de frânare se mărește, mașina are tendința să subvireze la intrarea în curbă și să supravireze la ieșire, dacă nu dozezi accelerația atât cât trebuie sau miști prea rapid volanul – sub acest aspect, mă declar mulțumit de Forza Motorsport 7 deocamdată – reușește să fie o combinație foarte reușită între arcade și simulator – nu este un full sim ca Asetto Corsa, dar înclină mult mai mult spre realism față de predecesorii săi. Din punctul meu de vedere, este exact ce așteptam. Contează foarte mult în comportamentul mașinii și temperatura cauciucurilor – poate face diferența între o cursă câștigată și una pierdută, dacă nu mergi în așa fel încât să le menajezi puțin. În plus, dacă ai ieșit cu una din roțile pe o altă suprafață, poți să te aștepți la un derapaj de toată frumusețea, când se pierde aderența pe roata respectivă. Dacă mai e și un oponent din cauza căruia pățești asta, e cu atât mai frumos.

 

Ce mi-a plăcut e că în continuare după ce se oprește ploaia, rămân pe carosabil suprafețe ude și din loc în loc bălți măricele, întocmai ca în realitate.

 

Iar acum, să ne întoarcem la partea artistică. Grafic – e impecabil, iar filmulețele și screenshot-urile pe care le-am înregistrat și atașat acestui articol nu-i fac cinste, probabil trebuia sa modific niște setări de înregistrare. E un joc care arată excelent – probabil cel mai arătos joc cu mașini pe care l-am văzut până la ora actuală – și sunt convins că va fi cu adevărat spectaculos pentru norocoșii care îl vor juca pe noul Xbox One X și un televizor 4K; cu HDR mode și 60 fps-uri o să fie o bijuterie. Nu l-am testat pe pc să văd cât de optimizat e, dar nu vreau să-mi imaginez ce fel de configurație e necesară pentru a îl rula în 4K cu 60 fps-uri :).

Sunt convins că versiunea full va fi un joc bun – nu e la fel de fun ca Forza Horizon 3, dar e diferit. Îți oferă un alt tip de satisfacție și în opinia mea, adaugă mai mult la plăcerea de a conduce.

Plus că lista de mașini va atinge un număr amețitor de 700 de modele și ni se promite cea mai mare varietate de Porsche, Lamborghini și Ferrari, eu zic că dacă sunteți pasionați câtuși de puțin de automobile, cu siguranță vă va atrage. Rămâne de văzut în 2 săptămâni dacă își va îndeplini promisiunile.

Forza Motorsport 7 se va lansa pe 4 octombrie pe Xbox One și Microsoft Windows 10.

Adaugă un comentariu