Adio, Warzone. Reîncă(r)cat.
Un click de maus mai aveam și reinstalam Warzone-ul, dar cerul m-a oprit! Hristos, drăguțu’, sa-i dea D-zeu Tatăl sănătate și test Covid-19 negativ, a întins degetul divin la timp, iar eu i-am simțit bobârnacul în pietrele de la rinichi. Să-mi fie învățătură de minte. Amin!
Am dedicat un articol întreg fenomenului Call of Duty: Warzone și modului în care, cu bune și rele (mai ales), Activision îl monetizează. Am enumerat inclusiv principalele motive care m-au determinat să iau o pauză de la el, cel puțin până la update-ul major din martie. Totuși, un mesaj venit prin intermediul camaradului Ronan a fost cât pe ce să mă ducă în ispită înainte de termen.
Pușca tactică DMR 14, parte din noul meta aberant de defect și controversat cu care ne-am pricopsit după integrarea lui Call of Duty: Black Ops Cold War în Warzone, ar fi fost reparată. Și nu numai ea, ci întreg pachetul, ceea ce m-a făcut să sper că mă voi putea întoarce la prima mea dragoste din Modern Warfare 2019 – pușca de asalt Kilo 141.
Update-ul, după cum o arată și mesajul trâmbițat sub forma de mai sus, a intrat în vigoare pe data de 6 ianuarie, spre satisfacția comunității, care aștepta cu nerăbdare posibilitatea să joace și cu alte arme, nu doar cele impuse de Activision prin metode aparent înșelătoare.
Evident, momentul de bucurie a trecut repede, fiind înlocuit cu un sentiment general de frustrare. Încercând armele după patch, jucătorii au constatat că în cazul DMR 14 reculul este chiar mult mai ușor de controlat decât înainte, contrar celor anunțate de devi! Nici nu vreau să îmi imaginez în ce fel de bombe atomice au fost transformate pistoalele.
DMR 14 topește adversarii într-un mod cel puțin la fel de aberant, căci în cele mai multe situații, din nou, utilizarea ei nu implică niciun dram de provocare. Și cum toți jucătorii care vor măcar o șansă la victorie sunt obligați să folosească arma asta… Nu, mulțumesc. Sunt atât de sătul de DMRzone, încât prefer să-mi petrec timpul liber vomitând pietre. Măcar așa știu că mai am niște rinichi lipiți de coloană.
2 Comentarii
c4tf1sh
Hai că dacă e, scot CS:GO-ul de la rece. Dai tu un semn :))
KiMO
da’ ala nu-i br… 🙁