În cazul în care vă (tot) întrebați, Missing in Action (M.I.A.) este o rubrică specială în care publicăm articole care nu au reușit să ajungă la voi în timp util. Mai ales cele care ar fi trebuit să facă parte din vestitul nr. 8 al revistei NIVELUL2, ce nu a mai apucat să vadă lumina zilei. Sau doar despre alea era vorba? În orice caz, în ritmul în care descoperim noi articole din categoria celor pe care ne-ar fi plăcut să le putem citi pe hârtie lucioasă, ai zice că încep să crească și șansele asamblării revistei… Ai zice. Până una-alta, aflați că am mai dezgropat ceva. Remember al treilea Mafia? Dacă da, ceea ce nu știați este că review-ul jocului, realizat de Chester, ar fi trebuit să vadă lumina zilei (la prima schițare a planului editorial) în noiembrie 2016 Sau era decembrie? Anyways…

Nu-mi plac mafioții. Spre deosebire de colegul nostru italian, care a scris un editorial foarte mișto despre mafia în jocuri, eu nu am nicio afinitate pentru filmele, romanele sau jocurile cu și despre Mafie. Asociez Italia mai degrabă cu pizza, spaghetti și Dario Argento decât cu lumea sa interlopă complexă. Am tras cu ochiul la câteva episoade din The Sopranos, iar Tony Soprano nu îmi inspiră niciun fel de admirație sau interes. La naiba, nici măcar The Godfather nu am văzut! Și, dat fiind locul în care citiți aceste rânduri, vă anunț că nu, n-am jucat titlurile anterioare ale seriei Mafia decât foarte fugar, la momentul apariției, așa că articolul de față nu va conține nici măcar o urmă de comparație cu ce a fost în trecut.

Așadar, ce caut eu aici, tastând rândurile astea? Păi, îmi plac jocurile open-world. Mai ales cele cu un setting interesant. Mai ales cele în care te iei la harță cu golanii prin cine știe ce urbe fictivă, gonind ca un nebun cu mașina și consumând tone de muniție în cine știe ce scop criminal. Dar haosul trebuie să se sprijine pe ceva, și anume pe o poveste solidă și ancorată în realitate. Motiv pentru care nu sunt un fan al seriei Saints Row, iar oamenii care folosesc jocurile GTA ca pe un soi de simulator de condus pe trotuar nu-mi sunt prieteni. Din același motiv, am găsit salutară direcția spre care s-a îndreptat GTA IV, în timp ce mulți alți regretau adoptarea unui ton mai dramatic.

Mafia III prezenta, la o scurta scanare, toate ingredientele pe care le caut într-un action-adventure, bașca un protagonist care, iată, nu e un mafiot italian pârlit care face comisioane mărunte pentru că e înglodat în datorii către interlopii locali. Așa că eram rezonabil de entuziasmat. După o mică veșnicie petrecută instalând jocul (care ocupă vreo 60 Gb, de mi-a îngenuncheat bietul SSD de 120 Gb), eram gata să văd, în sfârșit, care e faza cu Mafia III.

Un nume predestinat

Acțiunea din Mafia III se petrece în anul 1968, în orașul New Bordeaux, o versiune fictivă a lui New Orleans, iar protagonistul jocului este Lincoln Clay, un tânăr negru de mare valoare, proaspăt întors de pe frontul de luptă din Vietnam și gata să revină la treburile de zi cu zi prevăzute în fișa postului mafiei de culoare a orașului. Ah, credeați că Lincoln e un băiat bun, la casa lui? Nici vorbă. Începutul jocului ni-l prezintă dând o spargere în Rezerva Federală din Louisiana alături de băiatul numero uno al nașului din zonă, Sal Marcano. Cum în mafioți nu poți să ai încredere, evenimentele iau o turnură tragică, iar Lincoln Clay își vede prietenii și figura paternă, Sammy, uciși cu brutalitate de clanul Marcano, chiar înainte de a fi el însuși împușcat în cap.

Vechiul său prieten, Părintele James, reușește să-l salveze cum-necum și îl repune pe picioare. În ciuda apelului său la bunăvoință și iertarea dușmanilor, Lincoln o ține una și bună: Sal Marcano trebuie nu numai să moară – întregul său imperiu mafiot trebuie ruinat. Astfel, cu o nouă freză amenințătoare, Lincoln intră în modul „veteran cu PTSD și tendințe violente”, îmbracă jacheta ponosită din Vietnam, înhață cuțitul soldățesc și începe să le dea omorul la toți. Un anti-erou sadea.