Review: Blinding Dark

Din start trebuie să spun că nu sunt un mare fan al jocurilor (sau filmelor) horror. Nu că m-aș scăpa în pantaloni la fiece sunet mai dubios, doar că pur și simplu nu m-au atras niciodată. Singurul film horror pe care l-am pus pe lista de „must watch” e Tetsuo, the Iron Man, pe care l-am descoperit după ce am dat un search la melodia din reveal trailer-ul lui Metro: Last Light, Machine Gun de la Portishead. Tot ce pot să spun e că m-a rupt beat-ul melodiei, dublat de secvențele în care personajul începe să se metamorfozeze într-un soi de mașinărie așa cum nu mi-a fost dat să văd reprezentat în nici o formă de artă vestică.

Ultimul joc terminat care are o atmosferă mai întunecată e Cryostasis (care, în mod dubios, se pare că a dispărut din magazinul Steam acum vreun an din cauza unor probleme de copyright) și pe care l-am apreciat pentru mecanicile lui inedite și substraturile poveștii și nu neapărat pentru că-mi mai oferea câte un fior pe șira spinării.

Blinding Dark este un First-Person Adventure dezvoltat de Games Hut, un studio românesc cu sediul în București (studio e mult spus; jocul a fost realizat în mare măsură de un singur om, cu contribuția altor 3 pe diferite secțiuni). Cu o poveste ce-și propune să ne ridice pulsul la cote alarmante și combinând diverse secțiuni de explorare, platforming și acțiune, jocul vrea să ne țină lipiți de monitoare, oferindu-ne un „horror cu arme”, în încercarea de a sparge mitul conform căruia odată ce-i oferi jucătorului o armă, teroarea trece pe locul doi.

Povestea nu începe deloc promițător. Ești un tip amnezic ce se trezește într-o vilă părăsită, cu o mască pe care nu ți-o poți da jos de pe față. Dai de un cadavru, o fantomă ce te face să-ți schimbi locul pe scaun și o sferă magică. Masca îți șoptește să folosești sfera pe oglinda din colț. Cum n-ai altceva mai bun de făcut, îi dai ascultare. Oglinda te teleportează într-o nouă zonă, unde ai de-a face cu puțin platforming. Sari de pe o coloană suspendată pe alta. Te întâlnești cu primul tău inamic, un fel de Sub-Zero cu gheare ca Wolverine și cu țepi ce-i ies din umeri. Îl omori. Dai de o înfundătură unde trebuie să muți un dulap ca să treci mai departe. Felicitări, ai mutat dulapul. Ai experimentat aproximativ 80% din acest joc.

Treptat, îți aduci aminte că ești un demonologist și că sunt șanse mari să fii prins în ceva ce ar putea fi chiar Purgatoriul. Nu am înțeles prea multe din firul epic. Ceva cu o vrăjitoare tranșată pe bucăți, un frate geamăn ce te vrea mort, diverse aluzii la mitologia egipteană, nordică… o ciorbă de idei greu de înțeles care te fac să-ți pierzi iute interesul față de povestea din spatele artefactelor și a monștrilor întâlniți de-a lungul jocului.

Sub-Verinul, de a cărui față te vei sătura de-a lungul jocului.
Sub-Verinul, de a cărui față te vei sătura de-a lungul jocului.

Cea mai mare parte din acest joc (scurt de altfel, mi-a luat aproximativ 4 ore să îl termin; acesta este doar primul episod, continuările urmând a fi lansate pe parcurs) mi-am petrecut-o împingând aceleași dulapuri de-a lungul acelorași coridoare, sărind pe aceleași coloane suspendate în aer și împușcând cu al meu de încredere revolver Sub-Verini pe bandă rulantă. În ultima oră de joc lucrurile se mai diversifică puțin, decorul se schimbă, treci printr-un labirint (a cărui logică nu am înțeles-o, dar asta-i poate din vina mea și a simțului meu de orientare stricat), dar nimic impresionant.

6 Comentarii

  • poco
    Publicat septembrie 2, 2014 2:08 pm 0Likes

    Cand am vazut poza credeam ca va fi ceva cu extraterestri… in schimb e un fel de (Clive Baker’s) Undying meets Thief meets Serious Sam meets Diablo III… urez succes, in orice caz 🙂

  • poco
    Publicat septembrie 2, 2014 2:30 pm 0Likes

    BTW mi se pare aiurea (si nu vreau sa sun „nationalist”) ca in timp ce poetii si prozatorii nostri sunt niste mesteri a unor storyline-uri intortochiate dar in aceeasi timp savuroase, plesnind de atmosfera si „punere pe ganduri”, jocurile romanesti sunt niste cópii de americanisme ieftine… fratilor, decat sa fie un americanism second-hand mai bine o plesneala romaneasca, serios!

    • Valentin Stefan
      Publicat septembrie 2, 2014 5:57 pm 0Likes

      Povestea nu suferă de americanisme. Faza cu amnezia… (prea) multe jocuri folosesc ideea asta și chiar dacă e enervantă, poate să fie reparată pe parcursul narațiunii. Aici… așa i-a ieșit omului (probabil și din cauza deciziei de a fragmenta jocul pe episoade).

      Oricum, nu ne putem aștepta ca toate jocurile fie doldora de material de mestecat cu gândul. Asta e o încercare. Poate data viitoare se descurcă mai bine. Poate nu. Rămâne de văzut.

    • ungureanu88
      Publicat septembrie 5, 2014 7:40 am 0Likes

      Salut poco,

      Sunt developer-ul acestui joc. Sunt perfect de acord cu tine ca faza cu amnezia este rasuflata in povestile horror, dar crede-ma ca este esentiala pentru poveste per total. Daca stai si citesti cu atentie intrarile in jurnal, usor usor, pana spre sfarsitul actului, o sa iti dai seama de ce era necesar ca protagonistul sa fie ‘uituc’.

      Nu cred ca e tocmai corect sa te decizi asupra unui joc doar pentru ca un element din el seamana cu al altor jocuri. Pe acest sistem nu ar mai trebui sa apara alte jocuri pe langa Call of Duty, NFS, Amnesia / Slender sau Mario, de exemplu.

      Nu sunt aici sa ‘fur’ de la oameni. De aceea sunt o gramada de filmulete pe canalul meu de youtube cu dezvoltarea jocului si puteti juca cu incredere demo-ul jocului direct de pe steam acum.

      Numai bine si multumesc pentru feedback!

    • poco
      Publicat septembrie 6, 2014 4:13 am 0Likes

      salut ungureanu88, ma refeream la stil, abordare „si toate celelalte”, nu numai la mecanisme de gameplay… e cam aiurea sa zici ca m-am luat de „un element” in situatia in care, cum ti-am zis, este un Clive Baker’s Undying meets Thief meets Serious Sam meets Diablo III. ma refer in primul rand la design si atmosfera – ca in rest n-am pretentii de la o echipa care n-are milioane de dolari la indemana. aveati atat de multe abordari de design de explorat in afara de „generic”, „nordic” si „egiptean”… chiar nu era nimeni tentat?

      poate in 2002 mai mergea dar acuma in niciun caz n-o sa se impuna pe piata internationala prin virtutea de a fi fost facut altundeva decat un second-hand Austin sau ceva 🙂

      in rest m-am uitat la filmulete.

  • Călin Nahaiciuc
    Publicat septembrie 12, 2014 5:46 pm 0Likes

    Să te uiţi la Tetsuo, neapărăt. Tsukamoto e printre regizorii cu cele mai fucked-up viziuni. Am văzut ultimul lui film la Veneţia. Se numeşte Nobi şi e ceea ce ar fi trebuit să fie Saving Private Ryan al lui Spielberg – adică mult mai raw, brutal şi mulat pe tema războiului. (în acelaşi fel în care The Black Keys îs ceea ce ar fi trebuit să fie The White Stripes – nu mă puteam abţine)

    Bună cronică. Jocul pare interesant, în mod special ca şi proiect didactic pentru developer : jocurile sale o să devină tot mai bune de acum încolo.

Adaugă un comentariu