Star Tropics va rămâne veșnic în memoria mea ca fiind jocul care m-a ajutat să îndur prima răceală din anul 2019. Iar experiența narativă pe care mi-a oferit-o pe parcursul celor 11 ore și 20 de minute (timpul de joc afișat în statistici) este pe măsura stărilor de delir prin care am trecut în timp ce stăteam în pat și…
Mai bun ca Blackout? Dacă fratele KiMO a dedicat o grămadă de pagini celui mai recent Call of Duty, am hotărât să nu mă las mai prejos și să scriu câte ceva despre APEX Legends, cea mai nouă apariție în universul battle royale, genul de joc pe care toți kizii cul îl preferă și pare să îngroape concurența. Serios, mai…
Te rog, minte-mă frumos M-am apucat de vreo cinci ori să scriu review-ul ăsta, și de tot atâtea ori l-am lăsat baltă. Și nu pentru că jocul nu ar merita unul, însă de fiecare dată când m-am întors la el ca să lămuresc niște aspecte, cel mai recent patch mă obliga să îl descopăr într-o lumină nouă. De fapt, ceea…
Una dintre caracteristicile definitorii ale primelor două jocuri din seria Metro (2033 și Last Light) constă în faptul că acțiunea lor se petrece, cu precădere, în subteran. Sub ploaia de focoase nucleare ce tocmai începeau să radă capitala Rusiei de pe hartă într-o zi cu soare din 2013, rețeaua metroului moscovit le-a oferit celor mai norocoși dintre pământenii de la…
Undeva în imaginația celor de la Bioware, Anthem trebuia să fie jocul care să depășească cu ambiție tot ce înseamnă Destiny în genul looter shooter. Dacă privești atent campania de marketing pre-lansare și efortul depus pentru a menține o reputație nepătata după ce au început să curgă recenziile negative, începi să observi fenomenul. Este dureros! RIP Bioware Dar socoteală de…
Îmi place să cred că am ouăle suficient de mari încât să merg într-o cămașă roz la o convenție Hell’s Angels fără să mă treacă vreo emoție. Vreau să spun că nu pun mare preț pe imaginea de mascul feroce, fiindcă nu barba, reclamele Gillette sau tatuajele te fac bărbat, ci niște chestii mult mai importante. Dar când Far Cry…
În data de 6 decembrie 2017, la scurt timp după ce am schimbat vechiul Blackberry cu un iPhone, am instalat în telefon aplicația Pokemon Go. Era deja prea târziu și ratasem febra vânătorii și vremurile când se enunțau teorii despre o nouă eră din istoria omenirii când granițele sunt eradicate, obezitatea dispare cu desăvârșire și cetățenii lumii locuiesc în pace…
Pentru mine, Super Mario Bros este jocul care a pornit totul. Era Crăciunul lui 1997, iar mintea mea inocentă de copil de 5 ani nu era încă pregătită pentru a procesa cei 8 biți de grafică și sunet care-l catapultează pe instalatorul italian prin regatul ciupercă. Însă Moșul s-a gândit să mă provoace puțin și să marcheze unul dintre motivele…
Am petrecut aproape 2 luni alături de Super Mario Kart 8 Deluxe și, în tot acest timp, am încercat să-l definesc și să mă conving că merită cei 230 de lei. De la primul titlu din serie, pe care l-am recenzat anul trecut, s-au produs câteva schimbări importante – dar mecanica și conceptul au rămas la fel. Pe scurt, personajele…