Review: Child of Light

Undeva în august 2013, Patrick Plourde, director Far Cry 3, a prezentat pentru prima oară Child of Light. Un basm inspirat de arta epocii de aur a cărților ilustrate pentru copii. O combinație între Limbo și Final Fantasy 6, adică un platformer side-scroller, cu lupte pe ture. Creat cu ajutorul motorului Ubi Art, în antiteză cu tot ce înseamnă AAA. Un joc lin, mic și „feminin”, care nu împinge violență și testosteron pentru a vinde mai mult.

Comunitatea a reacționat frumos și și-a arătat interesul și suportul pentru proiect, de ce nu, suna minunat. Ubi s-a bucurat la rându-i (poate nici măcar nu se aștepta la un astfel de răspuns) și și-a pus grozav de eficientul departament de publicitate la treabă. Filmulețele arătau demențial, luptele păreau că folosesc într-adevăr un sistem pe ture asemănător cu cel din FF6 sau Grandia, puteai întrevede sensibilitățile și strategiile pe care va trebui să le pui în practică. Echipă mică, dedicată, din care o treime erau femei. Toată povestea și dialogul în versuri? Doar 15 euro!!!
 
 
Comunitatea a luat foc, iar cu o lună înainte de lansare IGN scria „vă plac RPG-urile clasice SNES, ca Final Fantasy VI sau Chrono Trigger? Grafica superbă a lui Rayman Origin și Legends? Dar eleganța vizuală, audio și arta poetică a filmelor ca Amelie?” În primul rând, WTF IGN!? Nu compari niciun joc cu Chrono Trigger, pentru că sunt 99.9% șanse să-l condamni. În plus, nu există momentan jocuri care pot fi comparate cu Amelie, de fapt, ca și comedie romantică, dacă mai găsești două-trei alte filme la același nivel e mare lucru… Dar mă rog, ați înțeles ideea, hype-ul atinsese niște cote absurde și în mintea tuturor două cuvinte au început să sune din ce în ce mai tare. Final Fantasy clasic și JRPG! O capcană în care Ubi a căzut și s-a julit, pentru că, la fel ca toți ceilalți mari producători, nu a înțeles cât de mare e foamea de JRPG-uri bune. Mai ales pe PC.

Surse de inspirație: Arthur Rackham (maestru ilustrator, Anglia ~1900), Edmund Dulac (maestru ilustrator, Franța ~1900) și Yoshitaka Amano (art designer – seria Final Fantasy, colaborator Child of light)

 
Fanii genului au pornit aventura plini de speranță, iar ce au descoperit… Dificultatea, chiar și pe hard, este o glumă… hard este… casual aici. Ultimele JRPG-uri cu adevărat speciale pe care le-am jucat au fost Xenoblade Chronicles și The Last Story. În Xeno trebuia să-ți scrii pe foaie locațiile monștrilor care aveau cu peste 10 niveluri peste tine și să revii, pentru că altfel nu aveai nicio șansă. În TLS puneai la muncă toate stratagemele pe care le cunoșteau componenții echipei în acel moment și de multe ori tot nu o scoteai la capăt. Asta pe normal, pentru că de obicei JRPG-urile nu oferă grade de dificultate. În CoL, am murit doar o singură dată pe tot parcursul aventurii (am ales hard) și atunci doar pentru că m-am întărâtat să nu apăs butonul de fugă și să schimb valențele armelor. Luptele sunt într-adevăr pe ture, dar sunt foarte simpliste, gameplay-ul fiind, din acest punct de vedere, penibil de comun. Un punct forte al JRPG-urilor este că te surprind mereu cu mecanicile de joc. În Xeno, purtătorul sabiei, putea vedea viitorul, iar jocul îți arăta în mijlocul luptelor dacă cineva din echipă va muri. Te chinuiai apoi să schimbi trasa timpului și câteodată mergea doar prin fugă, alteori prin interpunerea ta între focul inamic și colegi, sau pur și simplu prin refacerea vieții sau protejarea celor vizați cu un scut. Alteori, aproape tot ce făceai nu funcționa și rămâneai mereu perplex de cum a putut jocul să ghicească care-ți va fi sfârșitul. Doar unul din elementele mai deosebite, într-un joc de peste 120 de ore, care devine din ce în ce mai complex. În TLS puneai eroii în fața inamicilor și începeau să se lupte automat, lăsându-te pe tine să iei deciziile strategice, de echipă, să activezi extra puterile etc.

14 Comentarii

  • Michi
    Publicat mai 21, 2014 2:43 pm 0Likes

    La final ar fi mers si o categorie Ca basm (interactiv). Din punctul asta de vedere e desavarsit. Cand o sa am copii nu o sa le povestesc Harap-Alb, o sa ii pun sa joace Child of Light 🙂

    Mi-a placut articolul, mai ales pagina trei. Ti-au iesit mai bine rimele decat Rubellei 😀

    • ncv
      Publicat mai 21, 2014 4:00 pm 0Likes

      tu ești un pic ciudat… am crezut ca am înnebunit și am uitat să pun categoria… să treci pe la doctor, poate ai nevoie de ochelari, sau si mai rău, de niște litiu… (îmi pare rău… 🙁

    • Michi
      Publicat mai 21, 2014 4:16 pm 0Likes

      Nu sunt sigur cum sa iau raspunsul asta, dar daca partea aia cu Ca basm interactiv (…) era deja acolo imi cer scuze ca am ratat-o. Vorbesc foarte serios, nu am vazut-o.

    • ncv
      Publicat mai 21, 2014 4:23 pm 0Likes

      OMG! am glumit, am spus ca o sa fie un foarte bun mindfuck… (am adaugat si categoria si comentariul in acelasi timp)
      acum am impresia ca am dus totul prea departe si ma simt prost 🙂 😐

    • Michi
      Publicat mai 21, 2014 4:39 pm 0Likes

      Pfoai, ma bagasei in sperieti la modul serios pentru ca citisem de cateva ori caseta si eram sigur ca nu mai fusese ceva acolo. Imi pare rau ca nu am prins gluma, dar mindfuck-ul ti-a iesit cu varf si indesat 🙂

  • ncv
    Publicat mai 21, 2014 5:19 pm 0Likes

    asa-ti trebuie daca-mi insulti versurile 🙂 (apropo, foarte bun jocul de cuvinte

    (am descoperit limita pentru Reply – Reply – Reply

    • Aidan
      Publicat mai 21, 2014 6:09 pm 0Likes

      Trebuie eliminata, N2 nu cunoaste limite 😛

      Btw, ncv, excelent review. M-ai lasat cu gura cascata de la titlu si pana la pagina 3. Kudos!

    • ncv
      Publicat mai 21, 2014 7:48 pm 0Likes

      lasa vrajala si termina review-ul ala…
      de fapt, ia stai asa, cum adica pana la pagina 3, vrei sa spui ca pagina 3 e naspa?!

      (multumesc amandurora!) 🙂

  • Valentin Ștefan
    Publicat mai 23, 2014 7:59 am 0Likes

    Mersi că ai menționat Xenoblade și The Last Story… m-am ferit până acum de JRPG-uri, dar cred că a venit momentul să suflu puțin praful de pe Wii-ul prietenei…

    • ncv
      Publicat mai 23, 2014 12:08 pm 0Likes

      sper sa nu te dezamageasca,
      amandoua jocurile pornesc mai greu, la fel ca si anime-urile.
      dupa ce ai inteles motivele personajelor, cum se joaca, ce trebuie sa faci etc. sunt… incredibile. (cam 10 ore din pacate, poate si mai mult daca nu joci de obicei JRPG-uri…
      Final Fantasy 13 e mic copil pe langa ele (mai putin grafica bineinteles), e si normal, cei care au lucrat la Xeno si TLS sunt veterani FF.

      Xeno – Tetsuya Takahashi – Final Fantasy V, VI, VII, Chrono Trigger, seria Xenosaga (grafica, story, director)

      TLS – Hironobu Sakaguchi – Final Fantasy, II, III, IV, V, VI, VII, Tactics, VIII, IX, X, XI, XII, XII-2 (design, director sau producator) – extra, Parasite Eve, Xenogears, Chrono Trigger, Chrono Cross, Vagrant Story, Kingdom Hearts, Lost Odyssey… OMG!

  • Alin R.
    Publicat iunie 1, 2014 8:35 am 0Likes

    Nu știu dacă-i doar hypeul problema. Din joc în sine se poate vedea cum ar fi putut deveni ceva special. Nu neapărat ca JRPG hardcore, dar ca joc pur și simplu și experiență. Ceva lupte cu bossi mai inspirate ar fi ajutat mult.

    Dar tratându-l ca un soi de ”baby’s first JRPG” cred că e loc suficient pe lume și pentru astfel de jocuri. Mai ales că lansându-l pentru PC poate nu se adresează oamenilor care au trecut prin Chrono Trigger, seria FF, Grandia, Persona etc.

    Mi s-a părut un pic mai colțos și mai închegat tematic decât zici. Discuțiile despre capitalism din orașul șobolanilor sunt spumoase, atmosfera este încărcată de melancolie, toate comunitățile prin care treci sunt paralizate de tradiție, companionii sunt niște excentrici în comunitățile lor și cresc alături de Aurora, paginile de jurnal sunt destul de interesante.

    • ncv
      Publicat iunie 2, 2014 6:54 am 0Likes

      Ai dreptate, am fost dezamagit de faptul ca putea fi ceva cu adevarat deosebit dar nu au vrut/putut sa faca mai mult. Daca te-ar fi lasat sa lupti cu trei prieteni in loc de doi, lupta ar fi devenit mult mai tactica, ai fi putut crea strategii mai interesante. In compania unor inamici mai puternici, ar fi fost suficient cat sa dea valoare gameplay-ului. De fapt, dupa cum arata campurile de lupta, cred ca asta a fost planul initial, numai ca au dat inapoi. Sistemul de combinare al gem-urilor este si el penibil de simplist etc. etc. Nu le-am mai subliniat pentru ca la fel ca si tine, imediat ce am dat deoparte obsesia JRPG, am descoperit un joc inchegat, care nu merita lovit mai tare decat am facut-o. Opt, este oricum o nota respectabila.
      Cum gameplay-ul a devenit, in cazul meu, fad si simplu, focusul a cazut pe toate celelalte componente ale jocului. Imi lasa timp de gandire, cum ar veni, si nici nu facea adrenalina si dopamina sa curga, pentru a induce acea stare de euforie ce poate face toate lucrurile mai frumoase. O data cu comment-ul tau am reevaluat povestea, poezia si personajele. Dar chiar si acum, la rece, tot nu le pot ridica prea mult in slavi. Sunt jocuri indie, deci, tot mici, „simple” si ieftine, care ii dau peste nas. Baremul e mult mai sus de atat – iar producatorii indie nu au avut banii sau uneltele lui Ubi sau o echipa de 30 de oameni cu care sa lucreze. Vezi, Paper, Please; To the Moon; Braid; The Stanley Parable; chiar si Bastion, daca vrei sa ne legam de cat de interesante sunt personajele sau cat remarcabili naratorii.
      Pentru mine, un veteran in ale JRPG-urilor si indie-urilor cu fite, dar si un mare devorator de film si anime „de calitate”, jocul nu depaseste un 8.

    • Alin R.
      Publicat iunie 2, 2014 1:48 pm 0Likes

      Opt într-adevăr mi se pare o notă mai mult decentă, poate chiar mai mare decât i-aș fi acordat dacă aș fi fost într-o poziție similară. Ce m-a făcut să comentez a fost faptul că ai cam stat două treimi din recenzie să vorbești despre cum ți-ar fi plăcut să fie jocul și nu să discuți ceea ce a fost în sine oferit.

    • ncv
      Publicat iunie 2, 2014 2:13 pm 0Likes

      ma mai apuca, dar e vina lui Ubi, pentru ca a lasat pe toata lumea sa creada ca e altceva… 🙂

Adaugă un comentariu