CONCURSURILE ANIVERSARE „NIVELUL2 A ÎMPLINIT 1 AN” – ZIUA 1

Trăiască NIVELUUUUU’!!! Da, ați aflat bine! Începând de astăzi, cu ocazia împlinirii unui an de existență în mediul online, NIVELUL2 v-a pregătit o serie apetisantă de concursuri aniversare. Câte unul pe zi, timp de cel puțin o săptămână și cu multe, multe premii alese pe sprânceană, în colaborare cu unii dintre cei mai importanți producători din industrie, prieteni, parteneri și susținători ai proiectului nostru. Așadar, să începem!

ZIUA 1

 

Prima zi din seria de concursuri aniversare este organizată împreuna cu AMD, iar premiile care vă fac cu ochiul în cadrul acestui prim concurs constau într-un Kit AMD, alcătuit dintr-un procesor AMD APU A10-7700K, o placă de bază GIGABYTE G1.SNIPER A88X și o placă video AMD RADEON R7 260X.

Tot ce aveți de făcut pentru șansa de a intra în posesia unuia dintre cele două premii este să ne urați „La mulți ani!” într-un mod inedit, mai jos, sub forma unui comentariu. Înscrierile în concursul CONCURSURILE ANIVERSARE „NIVELUL2 A ÎMPLINIT 1 AN” – ZIUA 1 sunt permise până în data de 21 aprilie 2015, inclusiv. Cei doi norocoși ai zilei vor fi extrași via Random.org și anunțați în data de 1 Mai muncitoresc 2015! Mult succes!

Locul 1AMD APU A10-7700KGIGABYTE G1.SNIPER A88X

Gigabyte_g1.sniper_a88x_amd_a10_770k

Locul 2: AMD RADEON R7 260X

260X-topdown

 

549 Comentarii

  • Dani C.
    Publicat aprilie 10, 2015 5:28 pm 0Likes

    Vă urez, ca unui prieten bun, la mulți ani, multă sănătate și numai bine!! 😀 Și, de ce nu, să ne vedem și în format hârtie plasticată!

  • Robi
    Publicat aprilie 10, 2015 6:47 pm 0Likes

    La multi ani, la multi bani, prosperitate eterna si bautura in cisterna!

  • Vasile Catalin
    Publicat aprilie 10, 2015 7:35 pm 0Likes

    La multi ani si cat la mai multe articole …. evident despre gaming si IT !!!

  • Bogdan Andrei
    Publicat aprilie 10, 2015 7:48 pm 0Likes

    Fie ca și anul viitor să treceți la nivelul următor!

  • catalin
    Publicat aprilie 10, 2015 8:07 pm 0Likes

    La multi ani si la cat mai multi cititori!

  • Manuel-Ionut
    Publicat aprilie 10, 2015 8:27 pm 0Likes

    La multi ani,bani si vizitatori!!!

  • vyckb24fan
    Publicat aprilie 10, 2015 8:55 pm 0Likes

    no, hai la multi ani, batranilor!

  • Neiyla
    Publicat aprilie 10, 2015 8:55 pm 0Likes

    La multi ani si la mai mare (trafic)!

  • Remi Budrugeac
    Publicat aprilie 10, 2015 9:26 pm 0Likes

    la multi ani level reloaded !

  • bogdan
    Publicat aprilie 10, 2015 10:05 pm 0Likes

    La multi ani si la multi bani !!!

  • Alex Ilie
    Publicat aprilie 10, 2015 11:49 pm 0Likes

    La mulți ani tuturor celor implicați proiectului NIVELUL2! Vă doresc spor și numai realizări în anii următori.

  • Adrian Musat
    Publicat aprilie 11, 2015 7:45 am 0Likes

    La mulți ani! Va urez succes si mult noroc! Sa avem un an nou plin de jocuri excelente si revizii pe măsură!

  • Smecher6
    Publicat aprilie 11, 2015 11:37 am 0Likes

    La multi ani !!!

  • Alex
    Publicat aprilie 11, 2015 1:20 pm 0Likes

    Desi revista nu mai este publicata , inca ma uit la teancul de reviste pe care il am si zambesc ca ultimul tamp cand imi amintesc ce vremuri bune rau . La multi ani , ma bucur ca , desi revista este inexistenta , totusi este site-ul acesta minunat , care ne hraneste dorinta de gaming . La multi ani Nivelul 2 , la multi ,multi ani :D.

  • ShadowRullz
    Publicat aprilie 11, 2015 1:35 pm 0Likes

    La multi ani ! Mult succes in continuare , sunteti grozavi ! Sa aveti un an plin de succesuri si de realizari . Toate cele bune

  • mikutzu
    Publicat aprilie 11, 2015 1:48 pm 0Likes

    La multi ani!!!!!!

  • Irimescu Stefan
    Publicat aprilie 11, 2015 2:46 pm 0Likes

    01101000 01100001 01110000 01110000 01111001 00100000 01100010 01101001 01110010 01110100 01101000 01100100 01100001 01111001

  • Cronos
    Publicat aprilie 11, 2015 2:51 pm 0Likes

    La multi ani si mult succes in continuare

  • Radu Matei
    Publicat aprilie 11, 2015 2:52 pm 0Likes

    La multi GHZ! Sanatate la sursa , rami cat mai multi si sa aveti parte de gpu cat cuprinde !! 🙂

  • Petre Craciun
    Publicat aprilie 11, 2015 3:02 pm 0Likes

    La multi ani!

  • Adi
    Publicat aprilie 11, 2015 3:16 pm 0Likes

    Ati trectu de Nivelul 1 si inca bine. Sper sa ne vedem si la Nivelul 3!

  • StatiX
    Publicat aprilie 11, 2015 3:19 pm 0Likes

    La multi ani,echipa buna aka omeni devotati..imi e tare dor sa ma simt obligat sa termin jocurile din revista(rememeber thos days?)

  • Cristian Andrei
    Publicat aprilie 11, 2015 3:22 pm 0Likes

    La multi ani!

  • Popa Iuliana
    Publicat aprilie 11, 2015 3:37 pm 0Likes

    La multi ani!

  • Muntean Petru
    Publicat aprilie 11, 2015 3:37 pm 0Likes

    La multi ani!

  • Andrei Dumuta
    Publicat aprilie 11, 2015 4:02 pm 0Likes

    Nivelul2 e cel mai tare,
    Are boshi faini dar si secrete,
    Il joc de-un an, e foarte mare
    Dar nu pare sa se repete.

    La multi ani!

  • Michael
    Publicat aprilie 11, 2015 4:39 pm 0Likes

    „-Buna ziua, Nivelul2 aveti?
    – Bineinteles.”
    Call it weird, dar asta este dorinta mea pentru ziua voastra! La cat mai multe LEVELe !

  • stalker24
    Publicat aprilie 11, 2015 4:45 pm 0Likes

    La multi ani Nivelul 2
    Se pare ca ati ramas cu noi !
    De la Level cu „Nivel”
    Ati luptat mereu la fel !

  • TheBlack56
    Publicat aprilie 11, 2015 5:00 pm 0Likes

    La multi ani, Nivelul2! Mult succes in continuare! 😀

  • AlexanderWolf
    Publicat aprilie 11, 2015 5:00 pm 0Likes

    May your scales stay moist this year too!

  • Diana
    Publicat aprilie 11, 2015 5:16 pm 0Likes

    La multi ani si la cat mai multe vesti din lumea gamingului de anuntat, recenzat, criticat, etc. !

  • Tavis
    Publicat aprilie 11, 2015 5:19 pm 0Likes

    Sper ca la sfarsitul lumii, voi, cei de la Nivelul 2, sa puteti butona ce jocuri doriti si noi, muritorii de rand sa-i putem citi review. La multi ani!!!

  • Gaby Frasin
    Publicat aprilie 11, 2015 5:43 pm 0Likes

    La multi ani si numai bine.
    „Moare un gamer si, dupa moarte, ajunge in Iad. Dupa o saptamana, suna Satana la Dumnezeu: – Doamne, ce nebun mi-ai trimis, a distrus toate cazanele, a ucis toti dracii, alearga prin tot Iadul si striga in gura mare „Unde-i iesirea spre nivelul 2 ?!” 🙂

  • Tedy
    Publicat aprilie 11, 2015 5:48 pm 0Likes

    La multi ani, multa sanatate si succes in continuare cu tot ceea ce faceti!

  • Rinu Ivaşca
    Publicat aprilie 11, 2015 5:53 pm 0Likes

    O durata cat mai indelungata a site-ului!!!!

  • Boloca George
    Publicat aprilie 11, 2015 6:38 pm 0Likes

    La multi ani si cat mai multe nivele !!!

  • Anghel
    Publicat aprilie 11, 2015 10:00 pm 0Likes

    La Multi Ani si la mai multe nivele!!!!

  • Bogdan
    Publicat aprilie 12, 2015 7:46 am 0Likes

    sa faceti „level” dupa „level” mult timp de acum inainte 🙂

  • Luca Lovin
    Publicat aprilie 12, 2015 11:10 am 0Likes

    Imi e dor de revista 🙁 Dar va urez cat mai multi ani in mediul online! 😀

  • Cata2806
    Publicat aprilie 12, 2015 1:35 pm 0Likes

    01000111011011110010000001110100011011110010000001101110011001010111100001110100001000000110110001100101011101100110010101101100001000010000110100001010

  • Boloca Viorel
    Publicat aprilie 12, 2015 4:22 pm 0Likes

    La multi ani bebelusilor!

  • Emil
    Publicat aprilie 12, 2015 6:49 pm 0Likes

    La multi ani si sa aveti atatea zile pline de gaming cat permite calendaru`.

  • Iuliana
    Publicat aprilie 12, 2015 7:55 pm 0Likes

    La multi aaaaniiii !!!!!!

  • Mendela Abel
    Publicat aprilie 13, 2015 6:53 am 0Likes

    La multi ani si la mai multe review-uri! 🙂

  • Sihaya
    Publicat aprilie 13, 2015 1:27 pm 0Likes

    La multi ani… ?

  • Domnul Mate Ovidiu
    Publicat aprilie 13, 2015 7:11 pm 0Likes

    La mulți ani într-un mod inedit!!

  • Boloca Doina
    Publicat aprilie 13, 2015 7:57 pm 0Likes

    La multi ani. Forta sa fie cu voi!

  • daydr3am3r
    Publicat aprilie 14, 2015 5:51 am 0Likes

    May the trailers be with you (and the review with us) (Damn, acum o sa zica Boloca Doina ca am copiat-i :P). La mai multe reviewuri, articole „gameristice” si evident level up-uri.

  • Dan
    Publicat aprilie 14, 2015 6:37 am 0Likes

    La muti ani!!!!!

  • malthaEL
    Publicat aprilie 14, 2015 8:45 am 0Likes

    La mai multi ani si la mai multe articole!

Adaugă un comentariu