CONCURSURILE ANIVERSARE “NIVELUL2 A ÎMPLINIT 1 AN” – ZIUA 7

După o scurtă pauză de două zile, prilejuită de Sărbătorile Pascale, revenim la sărbătoarea noastră! Împreună cu GOG.COM, ajungem astăzi la a șaptea etapă din seria de concursuri aniversare, organizată cu ocazia împlinirii unui an de existență în mediul online a publicației NIVELUL2, urmașul spiritual al celei mai bune și longevive reviste de gaming din România, LEVEL. Și vom continua cu câte un un nou concurs în fiecare zi, până când ajungem la fundul sacului, cu multe premii alese pe sprânceană, în colaborare cu unii dintre cei mai importanți producători din industrie, prieteni, parteneri și susținători ai proiectului nostru. Așadar, ZIUA 7!

ZIUA 7

 

A șaptea zi din seria de concursuri aniversare este organizată, așadar, împreună cu GOG.COM, iar premiile ediției, complet digitale și DRM-Free, constau în două pachete alcătuite din jocurile SHADOW WARRIOR 2013 + SHADOW WARRIOR CLASSIC COMPLETE, cinci copii ale jocului HOTLINE MIAMI și cinci CODURI VALORICE GOG.COM ÎN VALOARE DE 9,99$ fiecare, cu ajutorul cărora puteți achiziționa orice joc de pe site-ul GOG.COM, cu codiția să nu depășească valoarea respectivă.

Locurile 1-2: BUNDLE SHADOW WARRIOR 2013SHADOW WARRIOR CLASSIC COMPLETE

Shadow_plus

Locurile 3-8: COD VALORIC GOG.COM ÎN VALOARE DE 9,99$

gog-fall-sale-free-games

Locurile 9-12: JOC HOTLINE MIAMI

hotline_miami_gog_giveaway_nivelul2

Tot ce aveți de făcut pentru șansa de a intra în posesia unuia dintre premiile zilei este să ne spuneți ce joc ați așteptat sau încă așteptați în 2015, mai jos, sub forma unui comentariu. Înscrierile în concursul CONCURSURILE ANIVERSARE „NIVELUL2 A ÎMPLINIT 1 AN” – ZIUA 7 sunt permise până în data de 29 aprilie 2015, inclusiv. Norocoșii zilei vor fi extrași via Random.org și anunțați în data de 1 Mai muncitoresc 2015! Mult succes!

ATENȚIE, nu uitați de ZIUA 1ZIUA 2, ZIUA 3ZIUA 4ZIUA 5 și ZIUA 6 din seria de concursuri aniversare, în caz că ați ratat înscrierea în concursurile respective.

344 Comentarii

  • Zamfir Andrei
    Publicat aprilie 21, 2015 10:20 pm 0Likes

    Half life 3, valve please!!!

  • Andrei Sorin
    Publicat aprilie 21, 2015 10:44 pm 0Likes

    The Witcher III

  • Sever
    Publicat aprilie 22, 2015 2:02 am 0Likes

    Star Wars: Battlefront

  • DragoneDragos
    Publicat aprilie 22, 2015 6:14 am 0Likes

    Star wars Battlefront, GTA V, Witcher III

  • Rares Stoica
    Publicat aprilie 22, 2015 8:32 am 0Likes

    Life is Strange

  • Bogdan Mihai
    Publicat aprilie 22, 2015 8:34 am 0Likes

    GTA V, dar nu cred ca se ridica la nivelul mediatizarii lui.

  • TripleXMan
    Publicat aprilie 22, 2015 11:53 am 0Likes

    The Witcher 3: Wild Hunt ar fi cel mai așteptat joc al anului… cu Batman: Arkham Knight în imediata apropiere.

  • Tiberiu Dragnuta
    Publicat aprilie 22, 2015 11:58 am 0Likes

    The Witcher 3 si Star wars Battkefront

  • TargetRo
    Publicat aprilie 22, 2015 2:29 pm 0Likes

    Star Wars Battlefront

  • Petrariu Andrei-Dorin
    Publicat aprilie 22, 2015 3:06 pm 0Likes

    GTA V

  • Pavel Georgiana
    Publicat aprilie 22, 2015 5:32 pm 0Likes

    GTA V

  • Dan Gabriel
    Publicat aprilie 22, 2015 5:36 pm 0Likes

    The Witcher 3: Wild Hunt

  • Cristi
    Publicat aprilie 22, 2015 5:37 pm 0Likes

    GTA V

  • mikhalin
    Publicat aprilie 22, 2015 6:13 pm 0Likes

    doamne 🙂 am asteptat 2 ani pt GTA 5 :))

  • Elisabet
    Publicat aprilie 22, 2015 7:41 pm 0Likes

    The Witcher 3

  • Smoby
    Publicat aprilie 22, 2015 7:43 pm 0Likes

    The Witcher 3

  • Ale Alexandra
    Publicat aprilie 22, 2015 8:09 pm 0Likes

    The Witcher 3: Wild Hunt

  • Boloca Viorel
    Publicat aprilie 22, 2015 9:12 pm 0Likes

    The Witcher 3: Wild Hunt

  • EL Octavian
    Publicat aprilie 22, 2015 10:59 pm 0Likes

    The Witcher 3 of course!

  • TokyoGhoul
    Publicat aprilie 23, 2015 1:10 am 0Likes

    The Witcher 3

  • Timofte Catalin
    Publicat aprilie 23, 2015 1:42 pm 0Likes

    Witcher 3 si Batman:Arkham Knight.

  • Cosmin
    Publicat aprilie 23, 2015 9:53 pm 0Likes

    Batman Arkham Knight

  • Cosmin Dina
    Publicat aprilie 24, 2015 9:36 am 0Likes

    Batman Arkham Knight

  • Mihai
    Publicat aprilie 24, 2015 3:05 pm 0Likes

    Gta V

  • Florin
    Publicat aprilie 24, 2015 6:43 pm 0Likes

    Witcher 3 si the division

  • robbiesaurus
    Publicat aprilie 24, 2015 7:33 pm 0Likes

    GTA V, clar.

  • Boloca Doina
    Publicat aprilie 26, 2015 3:47 pm 0Likes

    Star Wars: Battlefront

  • Bizna Ionut
    Publicat aprilie 26, 2015 7:47 pm 0Likes

    GTA V

  • Popa Cristian Vladimir
    Publicat aprilie 27, 2015 8:37 am 0Likes

    Star Wars Battlefront

  • Teodorescu Laurentiu
    Publicat aprilie 27, 2015 8:19 pm 0Likes

    Batman Arkham Knight

  • Gellert Zoltan
    Publicat aprilie 28, 2015 7:03 am 0Likes

    THE WITCHER 3, evident!

  • Radu Motoc Calin
    Publicat aprilie 28, 2015 12:56 pm 0Likes

    Astept extrem de mult Mad Max, dar parca si mai mult Assasin’s Creed Victory!! 🙂

  • Vlad Bogdan
    Publicat aprilie 28, 2015 12:57 pm 0Likes

    Star Wars Battlefront

  • Octavian Botel
    Publicat aprilie 28, 2015 2:42 pm 0Likes

    The Witcher 3

  • Martin Tudor
    Publicat aprilie 28, 2015 6:27 pm 0Likes

    Batman Arkham Knight

  • Adrian Rusu
    Publicat aprilie 29, 2015 11:30 am 0Likes

    Pillars of Eternity

  • Andreea Mic
    Publicat aprilie 29, 2015 11:31 am 0Likes

    GTA V 😀

  • Cezar Gheorghe
    Publicat aprilie 29, 2015 5:51 pm 0Likes

    Gaben Half-Life 3 Plis

  • Ionescu Mihaela
    Publicat aprilie 29, 2015 8:29 pm 0Likes

    Star Wars: Battlefront

  • LordKayne
    Publicat aprilie 30, 2015 6:20 am 0Likes

    Witcher 3

  • Vlad Valean
    Publicat aprilie 30, 2015 8:32 am 0Likes

    Half life 3!

  • Michael
    Publicat aprilie 30, 2015 4:56 pm 0Likes

    Witcher 3, din motive evidente.

  • andrei cigmaian
    Publicat aprilie 30, 2015 7:36 pm 0Likes

    GTA 5

  • Colu Florin
    Publicat aprilie 30, 2015 10:24 pm 0Likes

    The witcher III si GTA V for sure <3

Adaugă un comentariu