Cum a fost la RTX Gamers LAN Party by NVIDIA & Lenovo Legion?
Din nou, m-am convins că LAN Party-ul bate la fund orice adunare online atunci când vine vorba de distracție și voie bună într-o companie pestriță. Dacă mai dai și cu pizza, suc și bere, ai toate ingredientele unui LAN Party ca în vremurile bune.
Oamenii de la NVIDIA România par să nu fi uitat de acele vremuri, drept pentru care, cu sprijinul Nexus Gamers Pub și opt sisteme de gaming performante marca Lenovo Legion, au pus la cale exact un astfel de eveniment. La el au fost invitați să participe câte un jurnalist de la patru publicații online (printre care și NIVELUL2) și câte un cititor fidel al acestora, pentru a le mai împrospăta și lor memoria.
RTX Gamers LAN Party by NVIDIA & Lenovo Legion
De cum reprezentanții NVIDIA au sunat strigarea, am ales urgent fidelul NIVELUL2 și am pedalat către București ca să îl întâlnesc, dar mai ales să participăm împreună la un LAN Party mai altfel, în care vedetele principale au fost distracția și noile plăci video Nvidia GeForce RTX 2080. Că na, trebuia și Forza Horizon 4 să arate demențial de bine și să meargă ca uns pe ceva, de preferat în 4K. Cele opt sisteme Lenovo Legion T730, echipate cu plăci video GeForce RTX 2080, procesoare Intel Core i7 9700K, 16GB HyperX DDR4 și hard-uri SSD HyperX M2.Sata 240GB, și-au făcut din plin datoria în acest sens. Cursele interminabile, poveștile, spiritul competitiv de care mai dădeam „ocazional” dovadă, precum și gazda excelentă, au completat o seară perfectă, care s-a încheiat cu o scurtă ședință foto și o mică festivitate de premiere. Pentru copii…
La cât mai multe LAN Party-uri!