Futuristică: Project Ara

Exista o vreme când un singur joc reușea să stârnească geek-ul din mine, să mă arunce în spirale comparative și să aprindă pasiuni hardware demente. Crysis este cel mai bun și mai cunoscut exemplu. Ca și joc nu mi-a spus niciodată nimic, dar componentele necesare pentru a putea fi rulat cu detalii maxime erau prospectate zi de zi și păreau imposibile. Optimizarea unui sistem cu un preț decent, care să reușească să mențină un framerate în zona dulce 20-30 (setări medii), era o adevărată provocare. Până și lansarea unui nou benchmark era motiv de bucurie, iar overclocking-ul devenise o artă. Pe celălalt tărâm, noile console arătau și ele foarte bine, păream să fim în plin avânt tehnologic. O cursă de care m-am tot bucurat, cu care am crescut. Crysis a fost însă începutul sfârșitului, iar după el parcă totul s-a stins. Producătorii au realizat repede că un joc mai arătos va avea costuri de producție foarte mari, că nu va putea fi jucat decât de câțiva, dar și că nu va putea fi portat pe console, locul unde vânzările erau, încă, mult mai mari decât pe PC. De fapt, dacă porniți acum, aproape 8 ani mai târziu, un Far Cry 4 și-l comparați cu Crysis, o să realizați că diferențele la nivel grafic sunt încă foarte mici.

În timp, sistemele care puteau atinge și depăși capabilitățile consolelor au devenit accesibile, dar cum majoritatea jocurilor erau create în principal pentru acestea din urmă… tandemul PS360 a plafonat piața. Și când te gândești că Microsoft și Sony doreau să mărească ciclul de lansare al consolelor de la 6 la 10 ani! Pentru mine, PS4 și One au dezamăgit încă din start, pentru că era clar că și ele o să țină tehnologia în loc. Calculatoare la fel de potente, oarecum accesibile ca și preț, existau chiar din momentul lansării. Ceea ce nu realizam atunci era cât de puternică a devenit piața jocurilor PC, cât de diferită și variată. Salturile tehnologice nu vor mai fi la fel de mari ca în trecut, dar jocurile vor reveni acolo unde le e locul: în avangarda tehnologiei. Vor redeveni motivul pentru care merită să înveți și să dorești mai mult, să ceri putere de calcul și software mai potent etc. Simt că acest nou serial pe care încerc să-l încropesc are viitor și mă bucur.

 
Din 2010 și până mai ieri doar două tehnologii au mai stârnit acea pasiune de care vă povesteam la începutul articolului, dar nu cu aceeași putere, pentru că erau doar promisiuni pentru un viitor îndepărtat (poate am pierdut ceva și odată cu vârsta). Rift-ul celor de la Oculus, care va primi cât de curând articolul lui, imediat ce o să aflăm specificațiile unității retail. Și Steam Machine-ul celor de la Valve, care mi-a aprins luminițele nu pentru ce oferea, ci pentru că promitea să dinamizeze piața PC, să ofere o concurență solidă Windows-ului, mai multe resurse alocate jocurilor, dar și un controler deosebit de interesant. Așteptăm GDC-ul pentru mai multe detalii (promise de Valve). Nu m-aș fi așteptat însă, ca în prag de 2015, următoarea sclipire să vină din zona smartphone-urilor, poate și pentru că eu nu sunt adeptul lor.

Nokia-ul 206 din buzunar are toate dotările de care am nevoie. Design elegant, butoane mari, alarmă, dual-SIM și o autonomie de mai bine de 10 zile. Refuz să achiziționez un telefon modern nu pentru că nu m-aș bucura de el, ci pentru că încerc să mai reduc timpul petrecut în mijlocul universurilor digitale. La muncă lucrez cu calculatoarele și stau în fața lor constant, acasă, când nu am altă treabă, la fel. E suficient. Din același motiv nu mi-am făcut niciodată cont pe Facebook sau pe altă rețea de socializare similară, am impresia că tehnologia o să mă absoarbă cu totul. Cu toate astea, Ara m-a convins. Dacă aș putea să-l cumpăr mâine, aș face saltul imediat, pentru că m-ar lăsa să achiziționez doar modulele-opțiunile care mă interesează. Ba mai mult, ar deveni gadgetul perfect, pentru că poate fi mult mai mult decât un telefon, de fapt, poate fi chiar și un non-telefon, iar mulți, sunt convins că-l vor dori tocmai pentru asta.

(Înainte de a trece mai departe vă recomand să vizionați filmulețul de mai sus. Explică instant ce înseamnă Ara. Îmi pare oarecum redundant să descriu conceptul, aici imaginile chiar fac cât o mie de cuvinte.)

11 Comentarii

  • Razvan
    Publicat februarie 7, 2015 1:29 pm 0Likes

    Superb! Urmaresc acest proiect de foarte multa vreme. Momentan detin in Samsung Galaxy S4, care ma multumeste pe deplin, dar nu voi ezita sa-mi schimb telefonul, daca pot alege asa ceva!

    • Aidan
      Publicat februarie 7, 2015 6:47 pm 0Likes

      Wardaddy, go official 🙂

  • Călin Nahaiciuc
    Publicat februarie 7, 2015 11:30 pm 0Likes

    capital A awesome.

  • Radu
    Publicat februarie 8, 2015 7:05 am 0Likes

    fara legatura cu articolul de fata: netflix vrea sa faca un serial the legend of zelda

    • ncv
      Publicat februarie 8, 2015 9:58 am 0Likes

      am vazut… nici nu stiu ce sa comentez 🙂

  • Radu
    Publicat februarie 8, 2015 11:05 am 0Likes

    Urmaresc intel pentru mobile de ceva vreme, arhitectura arm e ca o mica jucarie comparata cu x86, daca intel isi face intrarea in forta cu Broadwell nu cu procesoare slabe cum a facut in septembrie si datele precedente cu atom, producatorii de soc arm v-or suferi pierderi. Am participat si eu la thuderclap-ul Phoneblocks si mai apoi am descoperit Ara, e o viziunie sanatoasa catre utilizatorii normali si mai ales catre cei profesionisti.

  • daydr3am3r
    Publicat februarie 8, 2015 9:31 pm 0Likes

    Sunt curios totusi daca OS-ul se va rezuma doar la Android sau vom putea pune ce dorim. Daca e doar Android, so much for „open”

    • ncv
      Publicat februarie 9, 2015 11:43 am 0Likes

      din ce inteleg este open pentru producatorii de module.
      nu o sa poti sa pui un Linux sau un Windows pentru ca nu vei avea drivere (daca la asta te referi).

      sau poate asta cauti: (de aici: http://www.projectara.com/faq/)
      „”
      Is Ara a Nexus phone?

      No, Project Ara devices will run the Android operating system, however, today, the program is still very much a development effort and is not an official Android or Nexus product.

    • daydr3am3r
      Publicat februarie 9, 2015 12:02 pm 0Likes

      La asta ma refer. Am citit si eu pe acolo dar nu prea m-am lamurit. Daca e opened pentru producatorii de module si nu exista niciun fel de restrictie, atunci ma astept ca producatorii sa colaboreze cu alti producatori de OS-uri mobile. Daca exista restrictii de orice fel in schimb, nu prea are cum sa fie opened hardware. Motivul pentru care ma intereseaza Ara este tocmai idea de a putea pune pe el orice OS doresc (exceptia iOS evident).

    • ncv
      Publicat februarie 9, 2015 6:46 pm 0Likes

      Ca sa pui orice OS pe el ar trebui ca producatorii celorlaltor OS-uri sa creeze variante care sa suporte un sistem modular iar producatorii modulelor ar trebui sa creeze drivere si software si pentru acestea. Nu cred ca se va intampla…
      Nu cred ca Google sa opreasca pe cineva din a crea un alt OS dar sincer nu cred ca va exista cineva care sa-si bata capul.

  • Caleb
    Publicat februarie 9, 2015 7:21 pm 0Likes

    Dacă e fork de Android sunt toate şansele să meargă cam toate aplicaţiile interesante.

Adaugă un comentariu