Cu ochii umezi de nostalgie, mi-am pus hacker-ul la treabă și, zece secunde mai tîrziu intram pe poarta secției ca un boss local, într-un autovehicul nou nouț cu emblemă și girofar. Agenții de pază și protecție m-au zărit și a izbucnit un schimb de focuri. Deși violența este și ea o soluție validă la dilema Agentului poprit, vroiam să văd cît de bine funcționează abordarea stealth. Un reload mai tîrziu, ciocăneam la ușa din spate cu hackerul. O sesiune de furișat ca la carte cu mici episoade de șurubărit la cîteva panouri (agentul de suport poate admira lumea într-un wireframe stilizat, care-i indică întrerupătoare ascunse, NPC-uri cheie etc) de securitate, și Soldatul a fost liber. Moment în care am ieșit în forță, cu Uzi-urile scuipînd spre inamici în timp ce lunetistul asigura suport din depărtare. Alt reload și am experimentat puțin cu ușa din față. Cu foarte mare atenție și cu aportul hacker-ului, un personaj foarte important, am reușit să evit atenția stăpînirii și am ajuns la celula agentului capturat. Pe un alt drum de seară. Deci am reușit să identific trei metode pentru rezolvarea unei singure probleme. Sper ca oamenii să-și păstreze acest obicei și pentu celelalte misiuni din versiunea finală, căci tare mi-a plăcut ce-am văzut în Early Access. Oricum, par că se află pe drumul cel bun. Stealth-ul nu e o corvoadă, există îndeajuns de mult feedback încât să-ți fie clar ce-ai făcut greșit atunci când zece polițiști sar pe tine ca la un derby fotbalistic. Cîmpul vizual al camerelor de securitate este reprezentat pe ecran, există un sistem de cover, agenții se pot ascunde după cutii și, mai mult, se pot deplasa cu “capul la cutie” dacă peisajul o permite (un șir neîntrerupt de obstacole care obstrucționează cîmpul vizual al inamicilor). Iar când abordarea discretă eșuează, poți fi sigur că și luptele vor fi satisfăcătoare, chiar dacă rezultatul nu va fi întotdeauna pe placul tău. Interfața intuitivă, sistemul de cover și diversele abilități ale celor patru agenți se asigură că luptele au o dimensiune tactică mult superioară celor din Syndicate Wars, unde, de ce să nu recunosc, ostilitățile se desfășurau ușor anarhic și era destul de ușor să pierzi controlul.

O mică problemă am, totuși, agenții “retrași” se rematerializează la ultimul beacon vizitat. Am uitat să vă spun că prin oraș sunt împrăștiate câteva beacon-uri (scuzați-mi romgleza, dar beacon seamănă cu bacon și nu mă pot abține să nu folosesc termenul), și doar acolo îți poți echipa agenții. Tot acolo conștiința unui agent decedat este descărcată într-un nou înveliș de carne și titan. Nu pot spune că mă încîntă nespus de mult acest sistem și sper că se va mai lucra la el, iar moartea unui agent va însemna mai multă bătaie de cap pentru jucător. În vechile Syndicate, decesul unei satane augmentate până în măduva oaselor însemna o problemă în plus – la un moment dat rezerva de agenți se termina și erai forțat să recurgi la vechile tactici de recrutare în care arcanul era înlocuit de un persuadatron încărcat.