Londra Victoriană, Loc de Joacă în Assassin’s Creed Victory
Anumite lucruri trebuiesc lăsate în pace la momentul potrivit, pe când altele sunt predestinate să urmeze un parcurs aparent infinit, în pas de marş. Dacă franciza Assassin’s Creed a pierdut contactul cu realitatea din spatele acestei filosofii – întinzându-se precum un strat subţire de unt pe o felie de pâine mult prea mare –, este discutabil. Unity nu a fost nici pe departe bijuteria next-gen aşteptată, deşi Ubisoft demonstrează prin Far Cry 4 şi The Crew că poate produce continuări bune şi IP-uri noi interesante. Numai Rogue face echilibristică pe muchia cuţitului – şi vorbesc din experienţă directă, fiindcă în ultima vreme m-am îndeletnicit cu lineup-ul dezvoltatorului multinaţional.
Maşina de marketing Ubi a promovat Assassin’s Creed drept un soi de serial istoric cu noi episoade lansate anual, aşa că scurgerea unor informaţii despre viitorul joc din serie către Kotaku tocmai acum, când imaginea IP-ului se acreşte, m-a surprins puţin spre deloc. Cred că un strănut în noapte era mai electrizant. În schimb, am simţit un strop de interes faţă de noua locaţie şi perioada istorică aleasă: Londra victoriană. Imaginile din articolul original arată excelent şi deschid porţile imaginaţiei celor îndrăgostiţi de nuanţele acestei epoci tumultuoase. De asemenea, s-a vorbit despre un video (ce trebuia, teoretic, să rămână în spatele uşilor studioului producător) în care personajul principal înfruntă Templieri şi se foloseşte de un grappling hook pentru a escalada clădirile…
Lansarea Assassin’s Creed Victory este programată pentru 2015.
2 Comentarii
George Andrei
Sper din inima ca Victory o sa fie pentru Unity cum a fost Black Flag pentru III.
Ma astept la o poveste ceva mai…captivanta
Scriminti Augustin
Sincer nu am prea mari asteptari de la Victory, locatia e frumoasa dar nu prea stiu ce pot sa mai mulga din ea, probabil o sa se intoarca la focus pe componenta mai putin action a jocului fara revolutii si batalii intre marile puteri colonizatoare dar cine stie potate cu niste macnici mai bune si o poveste bine facuta orice locatie e bine venita.Dar nu am putut sa nu fiu dezamagit de ce au facut din Unity chiar ca a fost praf adk nu au scos mai nimic din subiect numai o bucata de love story si aia parca scapata pe jos.Puteau sa il faca de sute de ori mai bun dar vorba vosatra din review-ul de la CV:BE pentru asta trebuiau sa munceasca.Cat despre ce o sa fie sper sa nu vad ca mai baga doar un grappling hook si sa zica ca e joc nou. Nam chef sa ma trag prin oras ca spiderman.Imi faceam sperante cu dlcul ala care paraca parca se indrepta spre directia buna china-japonia dar mai bine sa fie Londra mai intai ca daca ar face praf locatia aia cred ca cei de la Ubi ar trebui sa se ascund intrun buncar.Asa simt ca pana acu doar sondeaza terenul sa vada daca merita. Si inca cv dacavor un safat vreau o poveste lunga nu de doar 12 ore nu e un CoD.Vreau o poveste care sa nu fie galopanta precum cancerul cred ca asta a facut froarte mult in seria ac2-acr ca lea luat 3 jocuri sa spuna povestea personajului. nu mar supara daca ar fi vreo 20 de secventa a cate 5-6 misiuni lungi fiecare poatae chiar 30 din care 10 sa fie numai inceputul si abia atunci sa devii cu adevarat assassin.As spune mai multe dar daca ma apuc cred ca deja fac mai mult decat articolul:)