NEXT LEVEL Podcast 19: Confesiunile unui angajat Ubisoft

Episodul 19 al podcastului NEXT LEVEL este foarte special, cel puțin pentru mine, din mai multe motive. În primul rând, pentru că invitatul special pe care îl avem îmi este un foarte bun prieten, un om pe care îl admir enorm, pe care îl știu de ani de zile și cu care am pierdut multe nopți făcând LAN party-uri și bucurându-ne de pasiunile noastre, berea și jocurile.

Pe când eram încă puștani, visam să ajungem să facem jocuri. Între timp, eu am apucat-o pe alt drum, dar el și-a urmat pasiunea și a reușit să facă ce își dorea încă de atunci. N-a contat cât timp a durat și câte sacrificii a trebuit să facă, s-a ținut de treabă și a învățat și a devenit din ce în ce mai bun, până a reușit să-și împlinească visul.

Altă pasiune comună pe care am avut-o a fost revista LEVEL, în urma căreia am și ajuns să ne cunoaștem, mai exact, pe forumul LEVEL. Și nu e nici pe departe singurul prieten pe care mi l-am făcut cu ajutorul forumului. Așa era pe-atunci.

Așadar, invitatul nostru lucrează ca Environment Artist la Ubisoft Romania și a lucrat la The Crew 2 și la Ghost Recon: Breakpoint. Dacă sunteți curioși de ce trebuie să faci ca să poți lucra în industrie sau cum e să faci asta, atunci ăsta este episodul pentru voi. Lăsând deoparte titlul clickbait, nu e vorba de chestii șocante, e vorba de detalii de bun simț și ne-am asigurat că nu punem întrebări care i-ar putea crea probleme, pentru că așa cum știu cei care lucrează deja în industria jocurilor, NDA-urile (Non Disclosure Agreements) pe care le semnezi la angajare sunt destul de cuprinzătoare.

Părerea mea personală e că ăsta e probabil cel mai interesant podcast NEXT LEVEL de până acum. Aproape 100% despre gaming, cu chestii din interior de care poate multă lume nu știe.

Sincer, sper să vă placă și să găsiți informații relevante și sperăm să mai avem invitați de genul.

P.S. Dacă vreți să vedeți cu ce se mai ocupă Vick în timpul liber, îi puteți găsi profilul aici.

Adaugă un comentariu