Totul a început acum 15 sau 16 ani, când am pus mâna pe primul meu roman de Edgar Wallace. Cred că aveam vreo 50 în biblioteca personală a părinților, alcătuită în timpul ‘’foamei de cărți’’ care a urmat căderii regimului comunist. După ce le-am devorat cu nesaț, au urmat cărțile unor autori mai puțin cunoscuți, cum ar fi Peter Cheyney, Raymond Chandler, Dashiell Hammett – bine, ăsta nu e chiar anonim; probabil ați auzit de Șoimul Maltez, celebrul film noire cu Humphrey Bogart în rolul principal – James M. Cain, și alții pe care în mod cert nu îi mai găsiți în librării în prezent.

Ce au aceste cărți în comun? Toate se încadrează în subgenul numit hard-boiled detective novels. Mai exact, locul de origine al fedorelor (ugh), paltoanelor, detectivilor privați, polițiștilor veterani cu o săptămână până la pensie care sunt cuplați cu parteneri tineri și entuziaști pentru a rezolva un ultim caz rece, văduvelor roșcate de industriași bogați care sunt aruncate fără voia lor în conspirații criminale, politicienilor ridicol de corupți care se înhăitează cu gangsteri pentru a se îmbogăți peste noapte și alte clișee de care voi probabil că v-ați plictisit.

Cum eu sunt un mare amator de estetică și atmosferă, este absolut natural să fiu atras de aceste trope-uri. Sunt genul ăla care se gândește automat la Chinatown de cum zărește un neon sau o reclamă pe jumătate funcțională. Mă uit L.A. Confidential de cel puțin două ori pe an. Și totuși, aveam nevoie de ceva mai mult.

În cele din urmă, a apărut L.A. Noire și mi-a dat lumea peste cap.

Put the pot on, will you angel

1947. Los Angeles este un oraș mizerabil, infestat de crimă și corupție. Preiei control lui Cole Phelps (jucat cu măiestrie de Aaron Staton, cunoscut ca Ken Cosgrove din serialul Mad Men), un tânăr polițist ambițios care a fost decorat pentru fapte de eroism în timpul războiului. Și cu asta v-am zis cam tot ce trebuie să știți despre setting-ul jocului, este noire în cea mai pură formă.

Cole Phelps își depășește condiția de polițist amărât de patrulă și este promovat la gradul de detectiv după ce rezolvă un caz care le dădea bătăi de cap specialiștilor. Ajuns detectiv de trafic, Phelps dezleagă ițele unor cazuri aparent banale, de rutină și descoperă fapte de corupție, fraudă și alte acte criminale pentru care făptașii nu ar fi fost condamnați fără perfecționismul lui. La divizia de omucideri, Phelps se angrenează într-o luptă dificilă cu superiorii și colegii lui care, total dezinteresați, apatici și deziluzionați în legătură cu meseria lor, preferă o condamnare rapidă pentru a umfla statisticile departamentului în locul unei abordări minuțioase și ca la carte. Personajul nostru este etichetat drept un pupincurist zelos și arogant până când, într-o turnură deloc neprevăzută, se demonstrează că teoriile lui erau corecte. Așadar, Phelps este protagonistul arhetipal al poveștilor noire: un veteran de război celebru ajuns polițist tânăr și inteligent, cu educație superioară și trecut imaculat, soț și tată exemplar, decis să spargă status quo-ul, să lupte împotriva sistemului corupt și să-și practice meseria cu respect și dedicație față de lege. Un Golden Boy, după cum este și poreclit de celelalte personaje sau Straight Arrow, dacă tot ne referim la trope-uri. Asta până la un moment dat. O să vedeți la ce mă refer dacă-l jucați.