PREVIEW: Franchise Hockey Manager 2
Vara a trecut şi odată cu ea s-a încheiat sezonul meu de baseball virtual. Am tendinţa nesănătoasă de a-mi extinde cariera simulată de manager sportiv peste unele aspecte ale vieţii reale, iar jocul cu minge şi bâtă nu se mai împacă natural cu schimbarea climatică din ultimele două zile – în plus, frigul tinde să capate un caracter cronic.
Aşa că m-am întors la panoul de comandă al răcorosului Franchise Hockey Manager 2014, dezvoltat până acum din ambiţia OOTP, însă fără să atingă nivelul calitativ stabilit de Out of the Park Baseball. M-am simţit reactivat şi dornic de mai mult – asta păţesc de obicei. După ce am periat forumurile oficiale, câteva coincidenţe fericite şi relaţia profesională solidă dintre redacţia noastră şi producători m-au adus faţă în faţă cu cea mai nouă iteraţie a francizei, aflată în fază beta până în 28 septembrie. Surpriza a fost totală, căci diferenţele dintre noul FHM 2 şi predecesorul său ating fiecare element constitutiv: OOTP 16, vedeta clubului, şi-a găsit rival în propria curte.
Am prezentat deja interfaţa modernizată şi echipele incluse în ediţia acestui an în ştirea dedicată lansării jocului, ceea ce îmi permite acum libertatea de a ataca în preview noul sistem tehnico-tactic şi conexiunile dinamice dintre echipa construită printr-un drafting inteligent, poziţionarea pe gheaţă şi mecanica de simulare în timp real, puncte reconstruite în întregime. Matematica din spatele cortinei este foarte complexă – prea complexă pentru a reprezenta momentan subiectul unui articol –, dar efectele directe se pot analiza observând cu atenţie situaţiile descrise de rezultatele obţinute în urma aplicării deciziilor umane asupra factorilor statistici calculaţi de engine. Practic, vorbim despre echilibrul dintre performanţele individuale alte sportivilor, sistemele tactice (pe termen scurt în meciuri şi pe termen lung – strategice – în urma transferurilor, restructurărilor bugetare etc.) introduse în ecuaţie de jucător, staff şi probabilităţile imprevizibile ale unui sezon complet.
Aici, Franchise Hockey Manager 2 punctează bine, datorită optimizării interfeţei tactice şi rafinării micro-managementului. Evident, dacă strategia macro e fetişul vostru principal, gestionarea directă a echipei în timpul meciurilor poate fi pasată către staff, de unde rezultă necesitatea unui scrutin eficient atunci când sunt aleşi antrenorii şi asistenţii. Se pare că noul motor tactic are doi poli şi două mase “continentale”: marcarea zonelor de anumiţi jucători prin stabilirea acţiunilor necesare la un moment dat (defensivă, control la puc, ofensivă, contraatac) împreună cu analiza în timp real a deciziilor de joc preferate de adversari, respectiv componenţa roster-ului şi îmbunătăţirea lui prin ceea ce poate trece lejer drept moneyball teambuilding. De exemplu, un grinder bun poate marca om la om vârfurile rapide care caută incursiuni spre poartă pe extreme, aşa că este recomandabilă analiza performanţelor reale, transpuse de cele mai multe ori foarte fidel în FHM 2. Transferuri mai ieftine făcute cu cap echivalează cu un buget mai mare pe durata sezonului şi – poate – încasări masive din vânzări ulterioare.
Voi discuta mai multe detalii în review, desigur. Până atunci, prima impresie lăsată de Franchise Hockey Manager 2 este cea de simulator inteligent prin design, extrem de ambiţios şi cu şanse mari de reuşită, pe măsură ce comunitatea şi dezvoltatorii îi vor aduce diverse modificări – exact aşa cum s-a întâmplat cu fenomenalul OOTP 16. Ce vedeţi acum este doar începutul unei frumoase poveşti.