Project HON: Un MMO NCSoft Mecha-nizat

Dacă aşezi termenul „mecha” lângă „MMO”, tot felul de gânduri electrizante încep să îţi străbată neuronii, iar când realizezi că MMO-ul Mecha-nizat urmează să fie dezvoltat de NCSoft — ei bine, atunci îţi doreşti un trailer atmosferic ce pare forjat din fier, testosteron şi tot ce era mai epic în Madox-01 sau Gundam, dar cu o estetică militaristă modernă.

Jocul a fost dezvăluit în cadrul evenimentului G-Star 2014 Korea şi tot acolo s-a menţionat sensul acronimului HON: Humanoid [Robot] On Neuro-control. Totuşi, s-ar putea să avem puţin de aşteptat până vom cunoaşte mai multe detalii despre bucăţica asta cu fierătanii înarmate până în grila reactoarelor cu plasmă, fiindcă Project HON pare conceput cu precădere pentru piaţa asiatică. Ţinând cont că mai jos am inclus un gameplay trailer îndepărtat de limba engleză şi cam prea atent prelucrat, în occident eu aş miza exclusiv pe atenţia fanilor mecha anime — din moment ce singura noastră opţiune cu adevărat jucabilă este Hawken. Pe măsură ce vor apărea noi detalii, vom încerca şi noi să pricepem ce destin all-out-mecha ne este pregătit.

 

8 Comentarii

  • Demolishor
    Publicat noiembrie 20, 2014 12:46 pm 0Likes

    Nu arata rau. Imi place premiza pe care merge insa jocul arata destul de mult la fel ca si Titanfall.

  • Ziskele
    Publicat noiembrie 20, 2014 1:24 pm 0Likes

    Probabil pentru ca ar avea mai mult succes in Asia, eu unul nu ma prea dau in vant dupa Transformers, Mecha, Anime and stuff. Poate si ei au facut un studiu de piata EU/NA,au tras concluzia pe termen lung ca nu e rentabil.

  • Kosici
    Publicat noiembrie 20, 2014 1:43 pm 0Likes

    Hawken meets the long dead Exteel. Unlikely friendship i say.

    • Aidan
      Publicat noiembrie 20, 2014 3:56 pm 0Likes

      Joci Hawken?

    • Kosici
      Publicat noiembrie 25, 2014 12:10 pm 0Likes

      Joc Hawken uneori, da.

    • Aidan
      Publicat noiembrie 25, 2014 2:18 pm 0Likes

      Trebuie sa intram in legatura, daca vrei. Poate jucam impreuna candva.

  • Pakistan
    Publicat noiembrie 20, 2014 4:12 pm 0Likes

    Pai si Mechwarrior Online nu mai joaca nimeni?

  • KiMO
    Publicat noiembrie 20, 2014 6:02 pm 0Likes

    Metal butts!

Adaugă un comentariu