RED DEAD REDEMPTION 2 – O RETROSPECTIVĂ
Review-urile ce au apărut până acum pentru RDR2 confirmă calitatea jocului la care cei mai mulți dintre noi sperau. Și se vinde în draci. Este un produs la care au lucrat aproape 2 000 de oameni, din toate studiourile Rockstar. 700 de actori. 500 000 de linii de dialog. 80 de pagini per NPC. Cel mai ambițios proiect Rockstar a însemnat însă și săptămâni de crunch de 100 de ore, iar internetul a luat foc când a auzit de ele.
Nu o să intru foarte mult în subiectul ăsta și nu am să scuz Rockstar, vreau doar să precizez că e o practică normală în toate studiourile mari. Da, e o practică nasoală. Da, categoric trebuie să se schimbe ceva în această privință. Am văzut oameni care spuneau că ei nu mai cumpără jocul numai din acest motiv, dar eu nu mă încadrez în această categorie. Părerea mea e că jocul ăsta trebuie cumpărat. Obligatoriu chiar. În viitorul apropiat, poate o să și argumentez de ce pe larg. De asemenea, miroase puțin a ipocrizie să protestezi împotriva Rockstar ca și cum ar fi cel mai nasol loc de pe pământ în care poți să lucrezi, dar să scrii chestia asta de pe un device ale cărui componente sunt asamblate, probabil, de niște copii care bagă câte 16 ore pe zi pe 1 dolar. Dar divaghez.
Ceea ce contează mai mult pentru mine, din data de 26 octombrie, când ceasul a arătat ora 00:00 și jocul s-a deblocat, e că marea aventură a început. M-am întors în Vestul Sălbatic…
Update: de când am scris rândurile astea și până la publicare, au mai apărut niște cifre. 725 milioane $ în primele 3 zile doar din vânzările în spațiul retail. RDR2 e depășit doar de GTA V până acum. Cu tot cu vânzările digitale, a sărit ușor de miliard, din moment ce Sony a raportat că RDR2 a fost jocul digital pentru PS4 cu cele mai multe precomenzi, vânzări în prima zi de la lansare și pe parcursul primelor trei.
Not bad, Rockstar. Not bad.
REVIEW pe vine.
1 Comentariu
Loom
Foarte fain! Asteptam reviewul!