Doi pași mai încolo o să realizezi că extra-energia produsă poate fi folosită pentru a recruta sau ridica instant unități sau respectiv construcții. Cultura crește granițele orașelor, dar și ea are dublu rol și poate fi folosită pentru a adopta virtuți (politici sociale în CiV), care dau bonusuri foarte importante în economia jocului. Ajungi să creezi Minuni (construcții/tehnologii unice mult mai puternice decât celelalte) și să ridici armate, pentru că odată ce granițele tale se apropie de cele ale altui stat cu siguranță se vor ivi și problemele. După care o să-ți facă cu ochiul condițiile de victorie. De la clasicul – cucerește toate capitalele celorlalte state și până la mai interesantele transformări totale ale societății, în funcție de afinitatea aleasă.

Odată cu pornirea meciului cu numărul cinci am reușit să termin (sau mai bine spus să înțeleg) și manualul. Care face o treabă foarte bună în a explica toate elementele jocului, dar nu se adresează de fapt începătorilor, pentru că nu leagă componentele între ele. Este prea abstract pentru a putea fi înțeles de cineva care nu are experiența din teren. Recomandarea mea este să porniți fără griji prima aventură, să subliniați că nu ați mai jucat niciodată și să faceți pentru primele ture pas cu pas ce vă recomandă consilierul de serviciu. Vă promit că după maxim 20 de ture o să exclamați ceva de genul: „păi… și asta e tot ce pot face?!” Curiozitatea o să vă împingă însă să aflați mai multe despre lighioanele extraterestre, despre cum funcționează trupele militare, pânza tehnologică și arborele virtuos, despre diplomație și comerț și așa mai departe. Toate descrise în manual sau Civilopedia, un fel de mic dicționar explicativ incorporat în joc.

Simțeam că sunt pregătit să termin prima partidă, așa că am ales hard (Gemini) ca nivel de dificultate și pentru că mă enervează că jocul nu vine cu niciun fel de campanii, sau măcar cu câteva provocări presetate, am selectat random pentru toate celelalte opțiuni. Am avut noroc să aterizez pe o peninsulă măricică și să fiu lăsat la început în pace de către vecini, așa că m-am extins și dezvoltat fără probleme. Cum în meciurile anterioare de fiecare dată când exageram cu eradicarea gândacilor extratereștrii, ceilalți lideri săreau în sus cum că nu e normal să distrugem fauna planetei, am decis de această dată să aleg o cale pacifistă către victorie. Și, incredibil, a funcționat. Am reușit să mă extind fără să extirp cuiburile, iar gândacii, la rândul lor, nu m-au atacat decât dacă mă apropiam prea mult de casele lor. Din ce am înțeles, gângăniile înlocuiesc barbarii prezenți în CiV, dar sunt mult mai interesanți decât aceștia din urmă. Sincer, mie nu mi-au părut prea deștepți sau greu de deratizat. Cu două unități ranged (care pot ataca de la depărtare), puțină atenție (am stat la cel puțin două hexagoane de cuiburi, pentru a nu activa instinctul protector al insectoidelor) și ceva răbdare (am retras mereu unitățile lovite sau înconjurate, le-am ferit de zonele periculoase și m-am folosit de cele care oferă avantaje – ca dealuri sau păduri), i-am măcinat mărunt de fiecare dată. Nu pot nici să mă plâng, sunt insecte, nivelul deșteptăciunii lor rămânând la latitudinea producătorilor. În plus, oferă suficiente surprize cât să fie mai mereu interesante.

 
Restul a fost diplomație, care, aveam impresia că a funcționat – am mințit mereu că nu mai fac, am ales să fiu prieten cu toată lumea, nu am atacat pe nimeni și, din nou incredibil, nici ei nu au venit tăvălug peste mine. Tot meciul nu am purtat niciun război, ceea ce mi-a părut o reușită deosebită. Strategiile învățate sau încropite în celelalte partide au dat roade și am reușit să mențin pe linia de plutire atât sănătatea cât și energia consumată, în timp ce producția, știința și cultura s-au ridicat la niveluri impresionante. Ca afinitate am ales Armonia, pentru că se potrivea cel mai bine cu pacifismul impus și am observat cum trupele și clădirile încep să semene din ce în ce mai mult cu mediul înconjurător. Când nivelul armoniei a atins niveluri extreme am început să pot coordona atacuri cu ajutorul faunei, unele tehnologii mă lăsau să creez și să dresez proprii gândaci, zonele acoperite cu miasmă, un gaz dăunător, au început să mă întremeze, în loc să mă otrăvească, în timp ce vecinii care au ales alte afinități ajunseseră să ne vadă ca pe niște monștri. Înainte însă de a apuca să ia măsuri, două Minuni și un proiect mai târziu, am devenit una cu planeta și am fost considerat câștigător. Eram fermecat.