Review: Destiny

Da, armele sunt bestiale – repet ideea ori de câte ori am ocazia. Cumva direcţia artistică te prinde repede şi posedă un mister unic, evident inclusiv în conceptul vizual din spatele claselor: Titanul este un tanc pur-sânge, echipat cu armuri grele, armament de calibru mare şi un arbore de abilităţi menit să îl facă devastator – Striker – sau rezistent – Defender. Când vine vorba de manipularea vidului şi luminii, Warlock-ul se aseamănă cu un soi de vrăjitor specializat într-una dintre cele două surse de energie: Voidwalker sau Sunsinger. Cea mai rapidă clasă este Hunter-ul, un vânător agil, dependent de arsenalul său, cu un skill tree letal atât la distanţă (Gunslinger), cât şi melee (Bladedancer). Reţineţi că puteţi alege rasa, sexul şi aspectul personajului, exact aşa cum procedaţi în orice MMORPG respectabil.

destiny_screenshot_06
Pinhead?! Tu eşti, bro?

Scenariul nu merită ţinut minte pe cât de mult mi-ar fi plăcut, iar acţiunea riscă să devină placidă repejor fără tovarăşi de cursă lungă, ceea ce oferă şanse de izbândă modului multiplayer competitiv Crucible – nimic altceva decât arene răspândite în Sistemul Solar, locuri de sădit plumb şi laser în colegii Gardieni. E aiurea, dar prezenţa hub-ului Tower – unde jucătorii pot socializa din perspectivă 3rd person – şi diversitatea limitată a conţinutului din modurile Patrol (permite revizitarea zonelor descoperite), Raid sau Strike (lupte co-op cu boşi şi valuri de inamici) scufundă Destiny  în oceanul plictiselii, pierzând din vedere reţeta unei formule săţioase, de bun gust epic. Degeaba se adaugă ocazional conţinut nou în doze concentrate, deoarece nu se gustă din atmosfera unui open-world MMOFPS/Action-RPG veritabil cu linguriţa găurită.

destiny_screenshot_08
Noapte bună, Destiny…

Mie nu mi-a plăcut şi nici nu m-a vrăjit cu altceva în afară de frumuseţea vizuală, un pastel al SF-ului modernist, aproape Bauhaus. Prefer oricând o doză zdravănă de Borderlands, măcar de dragul umorului. De fapt, indiferent ce FPS online aş alege, există şanse mari să am parte de o experienţă mai substanţială decât cea din Destiny, copilul pretenţios şi răsfăţat din familia Bungie, forţat să fie eclatant pentru amorul hype-ului.

Un pastel online curat, dedicat SF-ului cu estetică Bauhaus, dar deloc original. Plin de arme epice, atins de elemente RPG şi devastat de erori copilăreşti ale unui producător cu experienţă.

+ Armele;
+ Direcţia artistică vizuală şi sonoră;
+ Modul Crucible;
+ Pac pac funcţional;

- Deloc original;
- Atmosfera interesantă se disipează repede;
- FPS de culoar, cu un AI foarte slab;
- Ghost

Gen: MMOFPS Data lansării: 9 septembrie 2014 Platforme: PlayStation 3, PlayStation 4, Xbox 360, Xbox One Versiune testată: PS3, PS4 Producător: Bungie Distribuitor: Activision; Sony Computer Entertainment

3 Comentarii

  • victorsbc
    Publicat noiembrie 4, 2014 11:17 pm 0Likes

    Sincer,ma asteptam la nota 7…poate chiar mai mica.E pacat ca zic „ma asteptam la nota 7”,dupa cat de mult am asteptat jocul,creezand ca va fi o noua bijuterie a consacratului studio Bungie(un studio la care tin de la primul Halo) si ca va remodela scena FPS-ului.DAR ca toate jocurile overhyped de anul asta(un hype dat inteligent de echipele de marketing,care intr-un final nu au mintit despre jocul lor…doar au lasat mintile oamenilor sa zburduie)o fost sub asteptarile multora…Chiar nu ma asteptam sa dea asa fail serios la structura misiunilor(c’mon,chiar nu cred ca atat e nivelul lor la realizarea misiunlior principale…o singura misiune chiar „ok” ,una cand primesti un sword urias,toate celelate fiind chiar penibile si de uitat TOATE avand acelasi obiectiv…1.dute la punctul A-2.Dinklebot te pune sa omori 3 valuri de inamici 3.deschide o usa 4.maybe a boss dupa usa sau repeta punctul 2)si la story,care e chiar banala,cu foarte multe lacune,de zici ca o fost scrisa de un second rate writer(o poveste care va fi sigur continuata in multe DLC-uri).Si ce sa mai zic de timpul de loading-ul lung pe care jocul il ofera,si de numeroasele exploituri,de sistemul de loot(before patching)unde am pierdut cam 10 legendary engrams pe nimic,etc,etc.Sunt multe chichite mici care trag rau de tot jocul in jos.Desi am multe lucruri de reprosat celor de la Bungie,trebuie sa recunosc ca atmosfera,coloana sonora si gameplay-ul sunt stelare!Acolo se vad usor banii grei investiti de Activision si talentul departamentelor respective.
    Ha…este singurul joc care i-am dat precomanda(yeah really smart move dude…) si care chiar
    mi-o retezat asteptarile la viitoare jocuri de la Bungie,dupe ca mi-o „mangaiat”(lol?!)partea mea infocata de fan al science fiction-ului atata timp.
    Anyway great review bro! Keep up the good work!

    P.S:Mi se pare ciudat ca bungie a lasat cu ochii in soare Wii U-ul(sa fim serios e si pe 360 si PS3 puteau sa-l porteze)si PC-ul…Chiar nu inteleg de ce ti-ai limita vanzarile doar pe acele console(bine stai inteleg,money/deals/etc)

    P.S.S:Vad ca aveti pe fundalul site-ului o poza cu Isolation.E doar de reclama sau maybe a little hint for the next review? 🙂 (hope so 🙂 )

    • Aidan
      Publicat noiembrie 5, 2014 6:50 am 0Likes

      …The Perfect Organism…Cine stie ce surprize pregatesc colegii mei? 😉

  • Mircea
    Publicat noiembrie 5, 2014 10:12 am 0Likes

    Chiar nu deranjeaza pe nimeni ca toate FPS-urile moderne arata la fel? Toate au aproximativ aceleasi categorii de arme, toate au mecanica stupida „aim down sights”, toate au viata regenerabila.
    In afara de Wolfenstein nimic nu a fost proaspat in genul asta in 2014.

    Asa ca 7 e chiar dat cu indulgenta. Pentru simplul fapt ca nu aduce nimic cu adevarat nou, din punctul meu de vedere 4. Asta ca sa nu zic 3. Si 3 doar pentru efort si bani aruncati pe prostii.

Adaugă un comentariu