Dragon Age: Inquisition vine cu o propunere curioasă, o mecanică de joc cârlig, de care sunt agăţate restul elementelor constitutive – începând cu povestea şi terminând cu replicile camarazilor, active. Antagonistul, un Darkspawn ancestral, reprezintă de fapt o circumstanţă suficient de complexă încât poate justifica originea ta divină şi refacerea Inchiziţiei. Prin coruperea unui dragon super-bestial şi pervertirea Templierilor, mizeria infectată cu Lyrium roşu învârte rotiţe, dar nu ajunge niciodată interesant. După 55 de ore, habar nu aveam cu cine mă lupt de fapt. În schimb, eram fascinat de poveştile noilor adiţii. Cole, băiatul-demon-redneck, Sera din gaşca veselă de asasini The Friends of Red Jenny, pesimistul Blackwall, prea-şarmantul Dorian, Vivienne, Iron Bull sau misteriosul mag elf Solas, cu a lui chelie iluminată next-gen – toţi compun şi interpretează o piesă de teatru savuroasă.

Dacă parcurgeţi magnificul articol Bioware şi Fenomenul Mesia, puteţi înţelege spre ce bate metafora Inchizitorului şi ce conotaţie religioasă ar putea căpăta…mai mult sau mai puţin. Oricum, producătorii au decis să integreze motivul nodului central, simulând senzaţia de siguranţă oferită într-un sanctuar. Mecanica a fost experimentată grozav în Mass Effect, sub forma faimoasei Normandy. În Inquisition primeşti un castel – şi când spun “castel” mă refer la o fortăreaţă titanică, cocoţată pe un munte, cu zeci de camere şi spaţii ce pot fi personalizate, decorate ori întrebuinţate după bunul plac, în scopul întăririi forţelor militare aflate la dispoziţia ordinului tău: Skyhold.

Skyhold este locul de unde pornesc toate drumurile şi la adăpostul căreia se fereşte de ploaie “camera de război” – aka The War Room, o blană de stejar cioplită din bardă, pe care sunt întinse hărţile regatelor Ferelden şi Orlais, la rândul lor împânzite cu puncte de interes. De aici poţi accesa zonele gigantice unde se desfăşoară sandboxing-ul, questele principale şi zecile de misiuni sugerate de cei trei consilieri. Unele sunt executate în timp real, folosind diplomaţia (Josephine), armata (Cullen) sau spionajul (Leliana), celelalte necesitând participarea directă a Inchizitorului – adică ciomăgeală şi vrăjeală că la mama Darkspawn-ului acasă. Mai mult, acum există două resurse strategice, pe lângă gold şi experienţă – Power şi Influence. Puterea se acumulează şi se cheltuie pe masa de război, alimentând progresul campaniei, iar influenţa deblochează perk-uri care afectează întreaga facţiune. De ce? Pentru că evenimente la scară largă.