Review: FIFA 15

Tehnic, FIFA 15 a progresat geometric, chiar dacă grafica nu te dă pe spate – cu excepţia firelor de iarbă, desenate punct cu punct. Să-mi fie iertat tupeul, dar eu continui să admir PES 2015, pe care îl veţi admira şi voi când expiră NDA-ul semnat cu Konami. Ce-i drept, fizica a la Ignite nu acceptă termeni de comparaţie, controlul reacţionează la cel mai sensibil feathering, iar coloana sonoră te scufundă într-o stare glorioasă de bucurie şi celebrare sportivă. Elliphant, Kasabian, Slaptop, Sante Les Amis, Panama Wedding, holy shit!

FIFA15_screenshot_03_PC
Bucurie mare! S-a dus Nea Piţi!

Băieţii şi fetele de la EA Sports beau un ceai tare dulce când aleg zgomotele muzicale. Habar nu am cum ori de ce, însă Elliphant şi accentul ei fals sună splendid pe fundalul meniului jocului – atât de bine încât am zburat pe uşa garsonierei cu căştile pe urechi, am cumpărat o minge de fotbal, apoi am jucat-o singur pe iarba verde din parc. Kudos, FIFA 15, pentru că ai reuşit să injectezi în sistem nota de prospeţime la care aspiram în Sport, Jurnalism şi Gaming!

Tot la capitolul tehnică pot încadra şi sunetul – gloriosul sunet al mingii, hiperbolicele urale reactive ale tribunelor şi acurateţea comentatorilor Martin Tyler, Alan Smith, Clive Tyldesley şi Andy Townsend. Întreg stadionul respiră prin sunet, precum un gigant extaziat. În acelaşi timp, meciul primeşte o analiză realistă, alături de un comentariu informativ, colorat şi natural. Simbioza acestor elemente evocă trăirile caracteristice transmisiunilor televizate de nivel înalt.

Am păstrat pentru segmentul final al recenziei două dintre cele mai remarcabile îmbunătăţiri: inteligenţa emoţională şi noile reacţii ale portarului. Jucătorii de pe gazon au parte acum de un comportament influenţat de parcursul meciului, reflectat în expresiile faciale, limbajul trupului şi atitudine – elemente semnificative în economia moralei, privită în ansamblu. Ratează un penalty şi vei smulge iarba cu lacrimi în ochi, faultează repetat şi te poţi trezi cu o reacţie violentă din partea oponentului singularizat de atacurile periculoase. De fapt, cu peste 600 de reacţii diferite. Pretty awesome.

Portarii au devenit – în sfârşit! – pioni ai jocului complet, căci până acum erau simplii factori imprevizibili ai managementului riscului. Chiriac Manuşaride scria în Cartea Spectatorului de Fotbal (Editura Sport-Turism, 1988) că “[jucătorii] trebuie să joace la valoarea reală şi să apere, fără şovăire, culorile echipei pe care o reprezintă”. Ce metodă mai bună decât protejarea porţii de golurile adversarului? Next-Gen Goalkeepers, cum sunt denumiţi de EA Canada, reprezintă încercarea producătorilor de reimaginare a sistemului defensiv de pe linia de 7,32m. Adevărul este că introducerea celor 50 de animaţii noi, fluide şi sensibile, sporeşte realismul intervenţiilor portarului, ajutat de un AI mult mai inteligent – detalii explicate aici, într-un articol dedicat.

Prin urmare, FIFA 15 atinge cerul simulatoarelor de sport, pe umerii unui gameplay de talie titanică, acompaniat de grafica bună, sunetul puternic şi esenţa fotbalistică curată. În plus, avem parte acum de un gameplan solid, de o filosofie modernă. Anul acesta, după un lung proces trial & error, jucăm fotbal aşa cum se cuvine.

FIFA 15 rescrie istoria unei francize, simulând fotbal de calitate şi pulsând energie la cote maxime. Nota reflectă exigenţa şi atenţia pe care o acord jocurilor sportive.

+ Adoptarea totală a motorului fizic Ignite;
+ Profunzime în simularea fotbalului şi loialitate faţă de condiţiile sportului;
+ Grafica şi sunetul;
+ Dinamismul meciurilor, next gen goalkeepers, inteligenţa emoţională;

- Mici buguri la impactul jucătorilor;
- Absenţa echipelor româneşti;
- Setări grafice limitate;

Gen: Simulator fotbal Data lansării: 25 septembrie 2014 Platforme: PC, PS3, PS4, X360, Xbox One, PS Vita, WiiU Versiune testată: PC Producător: EA Canada Distribuitor: EA Sports

5 Comentarii

  • marvas
    Publicat octombrie 26, 2014 8:10 am 0Likes

    un review euforic si entuziasmant, imi place. Dar dupa ce am jucat cateva meciuri, mie mi se oare ca noul FIFA revine la o faza intalnita la titlurile anterioare unde era incurajata actiunea individuala, mai ales cu atacantii si mijlocasii ofensivi. Cu un Ibrahimovici la balon cam reusesti sa parcurgi de unul singur terenul advers, iar apoi sa inscrii.

    Legat de coloana sonora, atat mie cat si colegilor cu care impart ecranul ni se pare ca e cea mai generica de pana acum.

    • Aidan
      Publicat octombrie 26, 2014 9:34 am 0Likes

      La partea muzicala nu te contrazic, fiindca eu am relatie destul de generica cu muzica si niste gusturi vai de capul lor :))

      Totusi, actiunea individuala poate fi usor contracarata in prezenta unui adversar capabil (imi pare groaznic de rau, dar am omis sa mentionez faptul ca am testat FIFA 15 alaturi de un jucator foarte experimentat), chestie pe care AI-ul o face si el din cand in cand, chiar daca nu atat de bine. Am tendinta sa minimalizez modul single, datorita naturii competitive din fibra jocului.

      Pe de alta parte conteaza mult nivelul de dificultate ales si gradul assist-urilor active, absenta lor deschizand drumul spre situatii inedite, mult mai tehnice.

      PS: Ma bucur cand primesc comentarii precum al tau. As vrea sa discutam mult pe temele FIFA/PES/FM, francize pe care le consideram mult mai populare in randul jucatorilor autohtoni.

  • marvas
    Publicat octombrie 29, 2014 9:09 pm 0Likes

    Trebuie sa mentionez si eu ca toate meciurile jucate de mine au fost in multiplayer, 2 vs 2 sau 2 vs 1, pe PS3. Inca nu am incercat nici un meci in single.

    Mentionam de faza cu driblingurile atacantilor, deoarece eu cel mai mult ma bazez pe pase. De obicei nu prea imi reusesc driblingurile si ma incurc in butoane, asa ca incerc sa-mi creez fazele de gol din pase si centrari (prea putine patrunderi de unul singur in careu). Totusi, in FIFA 15 imi vine mult mai usor sa driblez, poate si pentru ca adversarii nu reusesc sa mai ia mingea asa usor.

    Pe de alta parte, unul dintre colegii de joc se bazeaza in principal pe actiunea individuala (cat de enervant!). Reuseste cu un singur judecator sa treaca de vreo 4 adversari, ceea ce nu prea ii iesea la titlurile anterioare.

    Nu prea as crede ca am devenit noi asa de buni dintr-odata. Mai joc si FIFA 13 pe PS Vita din cand in cand si, sincer, mi se pare un pic mai „challenging”.

    De la FIFA ’98 incoace nu am prea lasat nici un titllu nebutonat. Imi place 15-le, e antrenant si spectaculos, dar simt un fel de „arcade”-tizare a jocului.

    • Aidan
      Publicat octombrie 30, 2014 8:29 am 0Likes

      Ei, uite aici este potentiala ta problema: PS3. FIFA 15 pentru Xbox 360 si PS3 vine intr-o editie Legacy, construita pe motorul fizic Impact Engine, detaliu care schimba la nivel fundamental anumiti parametri din gameplay.

      In review am subliniat ori de cate ori mi-a fost cu putinta diferenta dintre cele doua engine-uri, inclusiv prin citatul publicat in revista.

      Desi nu este normal ce au facut producatorii, vorbim despre doua jocuri diferite.

  • Vlad Popescu
    Publicat noiembrie 12, 2014 8:15 am 0Likes

    Daca EA Sports ar „imprumuta” stilul celor de la 2K Sports in materie de muzica, Fifa 16 o sa fie de 10 curat!

Adaugă un comentariu