Senzații și mai tari cu RTX

Metro Exodus este, în același timp, un titlu foarte important pentru Nvidia și recent lansata lor serie de GPU-uri din familia RTX, fiind primul joc care oferă încă din ziua lansării suport atât pentru tehnolgia ray-tracing, cât și DLSS.

În esență, tehnologia ray tracing urmărește să modeleze modul în care se propagă și comportă lumina, pentru ca noi să primim o doză de realism la care până acum doar visam. În Metro Exodus, aceasta are rolul de a spori imersivitatea, așa că am pus repede mâna pe o placă video Nvidia GeForce RTX 2080 Ti, pentru a mă bucura la maximum de rezultat. Și mamă, ce rezultat!

Dacă în Battlefield V tehnologia ray-tracing este utilizată aproape în exclusivitate pentru a oferi reflexii în timp real foarte clare, Metro Exodus avea nevoie de sporirea gradului de imersivitate prin zone de interior și exterior luminate în mod realist, peste posibilitățile engine-ului. Și le-a ieșit. Adăugați și un ciclu noapte-zi care funcționează ca la carte, și veți fi răsplătiți cu un spectru de senzații vizuale și emoții cum numai în filme ați simțit. Sau poate că sunt eu mai emotiv din fire. Am plâns la Alien. Bietul xenomorph…

Cu ray-tracing, creaturile din Metro Exodus sunt ascunse mai bine în întuneric. Un răsărit de soare, ba chiar și aerul fantomatic al pădurii în miez de noapte arată atât de veridic, încât nu m-am putut abține să nu le admir cu gura larg căscată. Mult timp.

La rândul ei, tehnologia DLSS (deep learning super-sampling) vine să elimine o eventuală scădere considerabilă a performanței după ce opțiunea RTX a fost activată, ca să avem parte nu numai de o calitate superioară a imaginii, dar și suficiente cadre pe secundă ca să ne putem bucura de ea.

Dacă tehnica super-sampling echivalează cu randarea jocului la rezoluții dincolo de cele suportate de monitor, putând ajuta la netezirea marginilor mai aspre în grafica poligonală, partea cu învățatul “în profunzime” (deep learning) e ceva mai confuză, putând fi rezumată la tone de calcule realizate pe un hardware foarte puternic, într-un proces care se îmbunătățește în timp.

În data center-ele Nvidia, sistemul DLSS rulează în mod repetat tehnica super-sampling pe un anumit joc, calculând cea mai bună metodă de aplicare a acesteia asupra componentei sale vizuale – poligoanele, texturile și “toate alea” care alcătuiesc ceea ce vezi tu pe ecran. Pe scurt, sistemul învață cât de mult poate despre felul în care arată jocul și modul în care îl poate face să arate mai bine. DL + SS = DLSS. Simplu, cu mențiunea că soluția este disponibilă (cel puțin în cazul RTX 2080 & Ti) doar pentru rezoluții 4K și 2K. Deocamdată.

Din diverse motive, implementarea DLSS nu dă încă rezultatele scontate în Metro Exodus, însă îmbunătățirile aduse cu fiecare patch sunt evidente, ceea ce mă face să cred că nu mai avem mult de așteptat. Probabil că sistemul nu a terminat încă de învățat, ar trebui să verific. În schimb, după activarea opțiunii RTX… uau! În plus, nu am sesizat scăderi semnificative în materie de performanță cu opțiunea DLSS dezactivată.

Fie ca toate implementările RTX de acum înainte să arate așa!

[imaginile comparative de mai jos au fost surprinse la rezoluția 2560×1440 pixeli, nivel calitate Ultra. Posibil să fi inclus două sau trei imagini comparative cu opțiunea DLSS activată, dar aici ne interesează jocul de lumini și umbre]

În concluzie, Exodus este Metro, iar asta este cam tot ce contează, deși mi-aș fi dorit mai mult. Este brutal, frumos și adesea terifiant, dar mai puțin claustrofobic. Asta nu m-a împiedicat însă să îl iau din nou de la capăt, pe un nivel de dificultate mai ridicat. Fără subtitrare, fără elemente ajutătoare în interfață. Doar eu, tusea care mă avertizează că trebuie să-mi pun masca, bipăitul simplu sau gâfâitul care îmi amintesc că trebuie să schimb filtrul, nisipul, râul, ramul și… familia.

NOTA 8.5