[Acest articol este scris de către Mihnea "c4tf1sh" Gheorghiță, un "longtime reader" care își datează afinitatea față de revistele LEVEL din 1999, când a fost lansat numărul 20. Recenzia sa pentru jocul American McGee Presents: Scrapland", căreia i-a oferit subtitlul "O Viață de Bugetar Metalic", este înscrisă în concursul "Trimite-ne un Articol și Poți Câștiga Revista NEXT LEVEL"]

Suntem în decembrie 2005. Nu mă puneți să-mi amintesc ce specs aveam sub capota Pentium 4-ului de atunci. Știu doar că scâncea ca o gazelă răgușită până îi mai trăgeam un picior din iubire. Nu-mi amintesc nici de pe ce site-uri piratam jocurile, dar îmi amintesc o revistă Level (X3 era cover-ul, parcă) întoarsă pe toate părțile undeva pe pat, iar în unitatea optică rar folosită se găsea unul din celebrele „jocuri full”.

Un joc care, cu puțin timp în urmă, nu fusese ales de Computer Gaming World (Level-ul ăstora de peste ocean, ca să zic așa) drept Action Game of the Year, pierzând în fața deloc copleșitorului Chronicles of Riddick – Escape From Butcher’s Bay – o altă odă adusă unei generații care a respirat și mâncat FPS-uri. Fapt care mie mi s-a părut undeva la ani lumină de adevăr. 

Jocul ăsta era Scrapland. American McGee (domnul cu Alice) Presents: Scrapland, pe numele său complet. 

Cei care și-l amintesc vor suspina un pic și vor scăpa un „da, frățioare”. Cei care nu știu despre ce vorbesc, imaginați-vă că Transformers și GTA: Vice City fac un copil drăguț, care n-are voie să înjure și e văr primar cu Jak & Daxter, crescut în universul Jedi Outcast. Gata mood-ul? Bun.