Review și How To: Divinity: Original Sin
Divinity: Original Sin este unul din acele jocuri în care acțiunile nu-ți sunt gratificate instant, așa cum se întâmplă în majoritatea titlurilor lansate recent. Nu-l porniți dacă nu sunteți pregătiți să citiți tone de text – sau jumătate de tone, dacă-l comparați cu clasicii genului. Dezvoltatorii nu au avut bani pentru a angaja actori, așa că doar 1-2 % din tot ce se vorbește este însoțit de voci. Un mare minus, ați putea spune, dar țin să vă contrazic. În momentul în care citești povestea, dialogurile, gândurile, și nu doar le asculți, imaginația începe să lucreze și, în timp, universul prezentat devine din ce în ce mai atractiv, ești absorbit, ești direct implicat, nu doar un spectator. Sincer, nu cred că jocul mi-ar fi plăcut la fel de mult dacă toate dialogurile ar fi fost dublate. Textele oferă o flexibilitate mult mai mare unui scenarist, care poate prezenta, fără a transforma totul într-o telenovelă, intenții, reflexii, opinii, poate înflori descrieri, poate expune situații mult mai complexe. În plus, textele nu cară sentimente. Le cer. O situație dură, prezentată cu cap, poate avea un impact de 3 ori mai puternic pentru cineva care citește și-și imaginează atât angoasa sufletească în care personajele cu care vorbește sunt prinse, cât și tabloul mare, faptic, a-l acțiunilor prezentate. Sau, din contră, poți citi robotic și poți lăsa cuvintele să curgă pe lângă tine. Totul ține de cât de implicat vrei să fii în joc și, din păcate, am impresia că din ce în ce mai mulți tineri nu mai știu cum să-și înfigă dinții în acest fel în titlurile de gen. Iar Original Sin îți cere să te implici nu numai la nivel de poveste, aproape toate componentele jocului cer atenție și cu cât oferi mai multă cu atât te va răsplăti și vei ajunge să te distrezi mai tare după primele 10-15 ore.
Pe de altă parte, deși scenariștii dau dovadă de talent și pricepere, povestea expusă este oarecum dezamăgitoare, clasică, cu vrăjitori, cu salvează lumea, cu univers generic, plină cu orci, goblini și schelete – orătăniile standard. Mi-a lipsit acel ceva ieșit din comun, ca rasele „extraterestre” din Baldur’s Gate (universul Dungeons & Dragons nu are limite), ca planurile ciudate (e puțin spus ciudate, dar încerc să mai tai din superlative) din Torment, ca mahalaua, duritatea și exuberanța universului Arcanum și așa mai departe. Firul principal al lui Divinity: Original Sin aduce foarte mult cu una din cele mai cunoscute întâmplări biblice, ceea ce nu ar fi trebuit să mă deranjeze, Vechiul Testament este plin de povești incredibile și rămâne, după atâta timp, una din cele mai dure cărți fantasy scrise, dar… ceva ce nu știu pentru moment cum să pun în cuvinte, m-a supărat. Poate faptul că mă regăsesc într-un moment al vieții în care am început să dau de pământ cu tot ce înseamnă religie ca și instituție, mi-a obturat optica. Nu mă înțelegeți greșit, povestea are suflet și, poate mai important, are sens. În Original Sin nu ești un neica nimeni care devine după câteva zile de lupte și explorare un supererou și zdrobește armate întregi, nu, în Divinity ești… cine trebuie. Titlul fiind printre singurele care a reușit să mă facă să urăsc atât de tare ticăloșia unora din personaje, încât de multe m-am surprins spunând: „meritau chiar mai rău de atât”. Mare realizare, ținând cont că de obicei, în jocurile care-mi permit, încerc să rezolv totul cât mai pașnic și pot, de cele mai multe ori, să iert. Aici, însă, sunt câteva suflete atât de negre, atât de corupte, încât numai moartea pare că le mai poate purifica.
Dacă apuci să deschizi gura, de cele mai multe ori vei putea găsi și soluții pașnice, dar Divinity: Original Sin nu este la fel de flexibil ca Planescape sau Fallout (cele vechi, că despre cele moderne nu știu prea multe). În sensul că poți decide să nu te iei la harță cu mulți dintre cei răi, dar de obicei nu ți se dau soluții mai complexe, nu poți încerca să-i aduci pe o cale mai bună, să le schimbi intențiile sau să-i păcălești în a lucra de partea ta. Poți doar alege să nu lupți, să te prefaci unul de-al lor și să treci mai departe. Din ce mi-am dat seama, inteligența și carisma nu deschid noi linii de dialog și, implicit, rezultate diferite, așa cum se întâmplă în titlurile de mai sus. Felul în care dezvoltatorii au decis să încheie conflictele verbale a fost pentru mine singura mare bilă neagră a jocului. În momentul în care încerci să convingi pe cineva de ceva, sau părerile cad la poluri opuse, dar povestea are nevoie de o rezoluție pentru a avansa, interlocutorii sar într-un joc de rock, paper, scissors (RPS), câștigătorul fiind cel care impune direcțiile și opiniile. Imaginați-vă doi oameni inteligenți, cu personalități puternice, cu păreri diferite despre originea lui Dumnezeu, încercând fiecare să-și impună crezul. Nu reușesc să se convingă unul pe celălalt, așa că se decid să dea cu banul pentru a vedea cine are dreptate. Penibil! De fiecare dată când am câștigat un minijoculeț RPS am strâns din dinți, pentru că imersiunea s-a dus pe apa sâmbetei: „O! poate ai dreptate, hai să facem ca tine.” Sunt răutăcios, concluziile discuțiilor nu sunt chiar atât de slab formulate, dar esența cam asta este. Înțeleg, e foarte greu să scrii credibil și convingător aceste dezbateri, sau să introduci un sistem global la fel de complex ca cele prezente în jocurile amintite mai sus, dar soluția aleasă putea fi una mai elegantă. Cred că ieșeau mai bine și dacă pur și simplu jocul calcula undeva în spate fără să-ți spună nimic, în funcție de reputație, inteligența celor implicați în discuție, carismă și convingeri și alegea direct rezultatul discuțiilor.
19 Comentarii
TG
Faină recenzia, citind îmi dau seama că un alt plus al jocului e cât de mult diferă experiența de la o persoană la alta, în funcție de alegerile (de gameplay) făcute. Puțin cam târziu pentru partea de ”How To” totuși. 🙂
ncv
🙁 invarte cutitu… ahh!!!
KiMO
Niciodata nu e prea tarziu.
Aidan
Word! Decat recenzii Destiny scrise in 30 de minute si comentate blond in fata camerei…:))
marvas
felicitari pentru review, a fost o lectura placuta.
Bethrezen
Excelent joc si review! 🙂
Vlad Dracul
Heh, mi-aduc aminte că prin 2007, după ceva ani de la lansare, am încercat Divine Divinity.
Care a fost primul meu RPG pe care l-am jucat vreodată, believe it or not.
Şi mi-a plăcut mult, aşa că sper spre binele Larianilor ca şi jocu’ ăsta să fie cel puţin la fel de reuşit şi să aibă succesul pe care-l merită.
ncv
ei spun ca deja pot finanta urmatoarele proiecte cu banii castigati.
http://www.ign.com/articles/2014/09/12/divinity-original-sin-sells-over-500k-units
eu spun ca sunt de fapt doar modesti.
din cate am inteles jocul a costat undeva la 4 milioane.
1 milion l-au primit de la comunitate.
40$ x 500 de mii de exemplare vandute = 20 milioane
minus 30%, cat isi opresc cei de la Steam si GOG (asta daca ne incredem in ce ne spune Phil Fish – http://www.edge-online.com/news/humble-store-revenue-split-preferable-to-steam-and-gog-says-phil-fish/) => un castig de 14 milioane. minus, hai sa spunem nu doar 3 milioane, hai sa spunem 7, cu tot cu ce s-a dus pe publicitate si banii care s-au intrors la investitori si tot le raman 7 milioane.
dar asta nu e tot. vanzarile sunt in continuare suficient de ridicate pentru ca pretul nu a fost micsorat pana acum.
cand o sa-i lase pe cei de la Steam sa-l puna intr-o promotie o sa primeasca instantaneu o infuzie de cache. peste un an, sau cand vanzarile au scazut catre 0, pot incerca si un Humble Bundle, care da inapoi producatorilor 95% si care o sa le mai aduca usor un 500 de mii sau un milion.
bravo lor! si ole! asteptam cu interes RPG-uri si mai complexe. sau orice mai vor ei sa faca. vad ca au o obsesie cu experimentatul 🙂
Stefan Iliescu
Super joc! Nu am mai vazut atat de mult content de ani de zile. L-am jucat cap coada cu un prieten in coop si amandoi am fost de acord: rock paper scissor strica rau de tot. Si AI-ul…e cel putin retardat. Inamicii se plimba aiurea, in loc sa lupte. Initial am crezut ca e dumbed down din cauza dificultatii, dar am incercat si pe hard si e la fel.
ncv
din ce am vazut exista cateva motive pentru care inamicii incep sa se comporte asa.
daca pui intre tine si ei foc sau otrava, nu vor sa calce in ele si tot cauta un culoar sau un unghi pentru a te ajunge. ce e interesant este ca daca le micsorezi inteligenta suficient, cu o vraja, un scroll sau o sageata, nu o sa le mai pese si o sa vina dupa tine ca talambii.
se mai poate intampla sa bananaie si pentru ca cei din prima linie, atat ai tai cat si inamicii, se regasesc intr-o zona mai stramta si blocheaza trecerea asa ca ceilalti se gandesc, „ok, ocolesc si cad in spatele lor. treaba e ca de multe ori cineva din prima linie va muri sau se va repozitiona, moment in care trupele care aveau de gand sa ocoleasca vad oportunitatea si revin. m-am folosit de multe ori de teren pentru a creea astfel de momente.
nici unul din aceste cazuri nu mi-au parut insa suficient de deranjante incat sa consider AI-ul ca unul slab. nu e un geniu, dar daca ar fi… intr-un joc pe ture(?), impotriva PC-ului? mai bine nu.
in doi poti sa flanchezi putin mai lejer, ma gandesc ca daca de obicei v-ati facut planul sa atacati din directii diferite s-ar putea intampla ca inamicii sa se razgandeasca de cateva ori si sa zica, acum il atac pe ala, acum pe celalalt.
sau poate, si asta ar fi genial, prietenul tau avea sageti sau vraji care baga frica in inamici si nu ti-a spus. cand le folosesti, daca zaru cade cum trebuie, o sa vezi cum inamicii incep sa alerge de nebuni.
Stefan Iliescu
Se vede perfect cand da cineva cu charm/fear in coop si, oricum, amicul meu e invatat de la D&D sa urle tot ce face 😀
Cand am zis ca AI-ul e tampitel, aveam in minte 2 lupte, una cu „emasculated”, la ei in puscarie, unde inamicii parca erau din filmele cu ninja, unul se batea, restul dansau pe langa mine.(fara otrava/foc/whatever pe jos). Cealala lupta, niste gardieni incredibil de puternici, care veneau tot unul cate unul, facand lupta absolut banala. Ambele lupte in teren deschis, bacause kamikaze!!!
ncv
se pare ca jocul a dat rateu, iarta-l si tu 🙂
Geo
„Totul ține de cât de implicat vrei să fii în joc și, din păcate, am impresia că din ce în ce mai mulți tineri nu mai știu cum să-și înfigă dinții în acest fel în titlurile de gen.”
Nu o lua in nume de rau, dar ma cam enerveaza comentariile de genul. Mai mentionez ca nu am jucat jocul asta inca.
In primul rand, asta tine mai mult de personalitate decat de generatie. Unii joaca pentru problemele de logica, altii pentru actiune, altii pentru poveste samd, samd. Personal, gasesc multe RPGuri ca fiind incredibil de siropoase. Spre exemplu, in romana, dialogurile din Skyrim par… ciudate.
In al doilea rand, cate RPGuri se bucura de popularitatea lui CoD? Cate astfel de jocuri apar?Normal ca tineretului i se pare ciudat si inaccesibil acest gen cand jocuri bune apar din 2 in 2 ani. In afara de Dragon Age (primul, bineinteles), nu imi amintesc vre-un titlu bun din ultimii ani.
A propos, doar din pura curiozitate, presupun ca faci parte din generatia Y?
ncv
de 3 ori am citit acea propozitie si mi-am spus ca e… „pretentioasa”. nu-mi place sa scriu asa si totusi am lasat-o. m-am gandit ca poate cineva se incapataneaza si mai adauga putina rabdare, suficient cat sa fie prins.
ai dreptate, nu e vina tinerilor ca nu se mai fac astfel de jocuri si a fost incorect din partea mea sa formulez asa.
Geo
Presupun ca ti-ai atins scopul atunci :). In afara de asta, e chiar ok articolul. Cred ca erai redactorul meu favorit.
Hm, pari destul de pesimist in articolul asta.
ncv
ha! si gata? un pic de pesimism te-a facut sa-ti schimbi parerea? 🙂
am ajuns la o varsta care nu-mi mai permite sa fiu (mereu) copil si „frumos”. sunt macinat, contrariat, frustrat cateodata. dar poate pe viitor o sa pot sa introduc in recenzii din experienta de viata si bagajul de cunostinte acumulat.
pe de alta parte story-ul jocului impune o astfel de abordare, un stil mai sumbru mai apasat.
acum „lucrez” cu un combo de jocuri mult mai vesele, o sa se reflecte si in articol 🙂 (sper) :)))
Geo
Chill, prietene, nu am zis ca e un lucru rau. Majoritatea poetilor au scris cele mai mari opere in astfel de stari :). Te deruteaza imperfectul? Era doar asa, in memoriam LEVEL. Chiar apreciez seriozitate in loc de glume stupide. Sper doar sa creasca din ce in ce mai mare. Panem et circenses, friend! (Sper ca asa e expresia :S). Oricum, keep up the good job!
negaterium
Nice review. Iar jocul e o cireasa… pe tort. Imi amintesc cum jucam Baldur’s Gate pe un K6 ….
Bogdan
Buna comparatia cu Morrowind.Imi aduc aminte cum cautam cu orele o nenorocita de mina sa le duc alora niste sujamma.Apropo: cand apare enhanced edition ?