Prolog: Prima Mea Întâlnire cu Seria

Prin clasa a 11-a am reușit să câștig primii mei bani din traduceri și, ca orice copil neascultător, am început să-mi cumpăr exact ceea ce părinții mi-ar fi spus că este ”inutil” și/sau o copilărie de moment pe care o voi regreta peste câțiva ani”. Era anul 2009, mă aflam printre marii fani ai seriei The Angry Video Game Nerd și eram un puști neascultător – așa că am decis să ”investesc” într-un NES. Era cumva și o răzbunare pentru anii de copilărie pe care i-am petrecut jucându-mă pe variante contrafăcute ale aceluiași sistem pe 8 biți (vestitul Terminator 2, NES-ul cu aspect de Sega MegaDrive și dischete galbene asemănătoare celor de Famicom). La vremea respectivă nu eram prea interesat să îi contrazic pe Freud și Jung, în încercarea de a mă transforma într-un adult responsabil care și-a încheiat cu success copilăria și nu caută recompense sau compensații pentru ceea ce nu a putut avea în primii ani de viață.

În calitatea mea de fan AVGN, am avut grijă să achiziționez în cel mai scurt timp o copie a jocului Castlevania: un titlu emblematic pentru începuturile industriei de jocuri pentru console pentru acasă și o reinterpretare interesantă a romanului lui Bram Stoker. Pentru aproximativ 50 de lei (o sumă destul de mare pentru un joc lansat în 1986), am putut să petrec Halloweenul anului 2010 alături de Simon Belmont, vânătorul de vampiri care pătrunde în castelul lui Dracula, îi omoară toți minionii (printre care se numără Frankenstein, o mumie, Hydra din legendele grecești și însăși moartea cea purtătoare de coasă) și îl trimite la culcare pe stăpânul casei. A fost o experiență unică și o provocare – exact genul de provocare pe care jocurile de Xbox 360 rareori aveau ocazia să mi-o ofere. În plus, bucuria de a fi biruit moartea și de a-I fi retezat capul vestitului vampir sunt greu de descris. Vorbim despre unul dintre cele mai dificile jocuri din istorie, care oferă totuși o experiență satisfăcătoare și memorabilă (spre deosebire de Ghosts N Goblins, care pur și simplu devine un coșmar din primele secunde).

Această lungă introducere nu este întâmplătoare și nici irelevantă pentru cel de-al patrulea joc din serie: desi Super Castlevania IV marchează tranziția către grafica și sunetul noii generații de 16 biți, el reprezintă o întoarcere la origini. După ce Konami a experimentat cu un RPG non-liniar cu elemente de explorare pentru cel de-al doilea titlu din serie și a introdus personaje multiple, alături de posibilitatea tactică de a alege parcursul și succesiunea de niveluri pentru cel de-al treilea, lansarea francizei pe Super Nintendo este marcată de o detașare de toate aceste adăugiri. Încă o dată, jucătorul este provocat să înfrunte creaturile nopții de unul singur, într-un stil liniar și pre-determinat, fără ajutorul vreunui obiect special care să ușureze munca și fără asistența vreunui personaj cu puteri speciale favorabile contextului. Este vorba doar despre Simon Belmont, biciul din dotare, armele secundare întâlnite și în primul joc și progresul bazat pe reflexe rapide sau învățare din propriile greșeli.