REVIEW: The Witcher 3 Wild Hunt

Povestea este primul element care merită apreciat, în special atunci când este luată în calcul continuitatea manifestată faţă de primele două titluri din serie (inclusiv prin importarea salvărilor din Witcher 2). Firele narative din saga lui Geralt sunt mai încurcate decât legăturile de sânge din Europa Universalis, iar sub sutele de queste secundare se află zidită o istorie personală incredibil de complexă, descrisă atât în jocurile celor de la CD Projekt, cât şi în lucrările de literatură fantasy scrise de Andrej Sapkowsky, creatorul acestui univers crud. De fapt, lumea vânătorilor profesionişti de monştri face din Game of Thrones un basm nevinovat, fără să apeleze la satisfacerea fanteziilor incestuoase sau la pedofilia mascată din adâncul fibrei autorului.

the_witcher_3_wild_hunt_review_screenshot_PC_N2 (65)
Natura este frumoasă chiar şi atunci când vrea să te ucidă.

O, nu, existenţa lui Geralt este afectată de discriminare, rasism, sex, violenţă, politică şi supranatural într-un ritm dinamic, aproape mânios. Pe scurt, iarna vine zilnic în Temeria, pogorâtă din cerurile tulburi de călăreţii împlătoşaţi de pe Naglfar. The Wild Hunt reprezintă coşmarul cel mai crunt din trecutul protagonistului, aruncându-l într-o cursă teribilă: lupta cu monstruozităţile pământului se împleteşte cu urmărirea misterioşilor războinici sosiţi de pe alt tărâm, cu războiul civil, religios şi total, la care se adaugă incertitudinea unei iubiri împărtăşite cu două dintre cele mai puternice femei creionate într-o operă de ficţiune. Triss şi Yenn, căci despre ele este vorba, sunt vrăjitoare – în cazul de faţă o funcţie cu încărcătură politică mai mult decât un talent magic.

Însă peste toate ramificaţiile dezvoltate de-a lungul celor trei jocuri, găsirea Cirillei întruchipează scopul final. Prin venele ei curge sângele Împăratului Emhyr var Emreis, iar pe linie maternă Cirilla Fiona Elen Riannon îşi are rădăcinile din Pavetta până în Lara Dorren – de aici şi explicaţia pentru talentul ei greu de controlat, care îi oferă abilitatea de a manipula fluxul spaţiu-timp. Cu o asemenea putere, Ciri devine tinţa principală pentru Wild Hunt şi îşi trăieşte viaţa incognito, într-o fugă continuă. Jocul nu explică pe îndelete conexiunile dintre ea şi Geralt, dar lore-ul canon implică Legea Surprizei şi o plasează în grija Witcher-ului la Kaer Morhen, unde creşte şi se antrenează asemenea oricărui membru al Şcolii Lupului.

Dispariţia ei este motorul aventurii din acest uriaş CRPG polonez, desfăşurat în tabloul invaziei Nilgaardiene – când războiul total apasă peste regatele nordului, conflictul intern îşi face şi el loc în peisaj. Fiecare decizie luată pe parcurs îl influenţează nu doar pe Geralt, ci se extinde asupra întregului clusterfuck socio-politic. Când eşti angajat de var Emreis să îi găseşti fiica rătăcitoare în sălbăticia unui univers unde nimic nu este alb sau negru, te îmbraci în straie de lup şi te adaptezi cerinţelor situaţiei…

45 Comentarii

  • euu
    Publicat iunie 29, 2015 4:20 pm 0Likes

    totuși gameplayul nu e asa echilibrat, după mine e chiar ciudat și trage mult in jos jocul.
    controlul personajului este uneori greoi iar caracterul are o inerție ciudata in mișcare si mai ales la oprire.pe de alta parte combatul este destul de banal.
    in rest de acord cu concluziile review-ului. ( am jucat versiunea de ps4 )

    • Aidan
      Publicat iunie 29, 2015 4:29 pm 0Likes

      Nu am avut ocazia sa incerc vartianta de consola. Pe PC lucrurile stau asa cum au fost scoase in evidenta de review.

    • Cosmin
      Publicat ianuarie 12, 2017 9:26 pm 0Likes

      eu il joc pe ps4, si pot sa zic ca sunt mai mult decat multumit, inafara de mersul la trap/galop a iepei nu foarte inspirate uneori.

  • George.C
    Publicat iunie 29, 2015 5:27 pm 0Likes

    Poate nu o fi el jocul perfect pentru unii insa pentru mine este mai mult decat perfect, nu ma asteptam sa fie asa bine optimizat, bineinteles cu patch-uri scoase ulterior si sa nu mai vorbim de dimensiune, sunt alte jocuri cu dimensiune dubla insa nu tin asa mult ca asta, iar povestea este exceptionala foarte bine gandita, cu siguranta va fi unul din cele mai bune jocuri facute vreodata. Nu pot face altceva decat sa ma ridic in picioare si sa aplaud pe toti cei care au participat la crearea acestui minunat joc. Bravo!!!

  • NiRaSt
    Publicat iunie 29, 2015 5:56 pm 0Likes

    chiar vreau sa ma apuc de seria asta, singurul motiv pentru care le-am evitat fiind din cauza scenelor nud (nu sunt genul care gusta asa ceva); pot fi evitate complet?

    • johndoe1989
      Publicat iunie 29, 2015 7:47 pm 0Likes

      In primul joc nu ai parte de „scene nud” (wtf, ce sa te deranjeze daca nu ai sub 14 ani?), doar de carti „collectibles” deocheate complet optionale (in afara celei cu Triss, care face parte din Main Story)
      Al doilea joc incepe cu Triss in ce a fatat-o ma-sa pe pat langa Geralt, dar in rest poti evita orice partida de sex. Cam acelasi lucru se intampla si in Witcher 3, in afara secventei de inceput in care admiram dorsalul lui Yennefer, nu ai parte decat de foarte ocazionale „nuditate’ (nu consider topless nuditate, sa fiu sincer) non-sexuala, gen femeile din baile lui Dijsktra.

      Si da, dupa cum zice George, poti da skip la cutscene-urile cu pricina. Totusi, revin, de ce sa te deranjeze secvente de genul, nu pot sa inteleg.

    • johndoe1989
      Publicat iunie 29, 2015 7:51 pm 0Likes

      Aliluia, Aliluia, de 3 ori Aliluia!

      Cat am mai rabdat review-ul asta (Fedaykin de pe forum, nu mai stiu ce e cu contul asta de WordPress) mai ceva ca ultimul numar LEVEL. Ma rog, aproape. Now I’m sad again…

      2 intrebari pt Aidan:
      1) Ai apucat sa vezi cumva finalul „bad”? Pt ca eu fix p-ala l-am nimerit, datorita unor decizii cauza-efect dubioase, iar in seara aia m-am bagat in pat cu sufletul gol. Incredibil de deprimant sa-l vezi pe Geralt in starea aia, plus o atmosfera plina de… dread si de moarte care impanzeste epilogul ala
      2) Vreo posibilitate sa citim si un gand, doua asupra jocului de la ceilalti stimabili ai redactiei?

    • Aidan
      Publicat iunie 29, 2015 8:00 pm 0Likes

      Nu stiu cum se face, dar am nimerit finalul perfect in raport cu destinul Cirillei – fara ajutorul Lojei. Cred ca stii la ce ma refer, desi in plan amoros eu am ales-o pe Triss. Yennefer e genul de bruneta care seamana mult cu sotia mea, asa ca am zis sa-mi fac de cap in mediul virtual cu o roscata :)) Planuiesc sa-l reiau pentru a vedea alte rezultate.

      Cat despre a 2-a intrebare, cine stie, poate in sectiunea de comentarii sau o mugetare…

  • George.C
    Publicat iunie 29, 2015 6:08 pm 0Likes

    Cred ca da, poti apasa ENTER sau SPACE pentru a trece peste daca nu doresti sa vizualizezi.

  • Kael'Thas Sunstrider
    Publicat iunie 29, 2015 6:32 pm 0Likes

    Daca este cu adevarat asa bine optimizat,atunci ar putea un i3 4150 3.5 ghz,8gb ram,gtx 750 ti 2gb sa-l ruleze macar pe medium (folosind driverele nvidia special realizate pt witcher 3) ? ._.

    • Kael'Thas Sunstrider
      Publicat iunie 29, 2015 6:41 pm 0Likes

      ah da si rezolutie de 1440×900 xd

    • Aidan
      Publicat iunie 29, 2015 7:38 pm 0Likes

      Eu cred ca da, chiar fara probleme.

    • johndoe1989
      Publicat iunie 29, 2015 7:42 pm 0Likes

      Eu unul ma scarpin si acum in cap legat de ce farmece si magii au facut baietii astia legat de optimizare.
      Sa zicem doar ca posedand fix minimum requirements (Phenom 2 X63, GTX 660, dar cu 16 GB RAM) am setat aproape totul pe Ultra (in afara de Hairworks si ce tine de iarba/balarii, setari care le-am lasat pe Medium) pe 1980×1080 si… e jucabil! Sub 30 FPS clar, asa ca snobii PC Mustard Race probabil ar vomita, dar pt mine intre 25 si 30 FPS e perfect jucabil

      Oricum, chiar si cu setari ceva mai scazute, jocul tot arata si se misca demential.

    • Aidan
      Publicat iunie 29, 2015 7:45 pm 0Likes

      Sustin ce spune johndoe1989, jocul este extraordinar de bine optimizat. Eu unul habar nu am unde au reusit sa bage atat de mult continut in 20 si ceva de GB, ca sa nu mai zic de scalabilitatea si blandetea motorului grafic fata de sistemele mai putin puternice. Kudos producatorilor pentru o treaba facuta cu cap!

    • Kael'Thas Sunstrider
      Publicat iunie 29, 2015 7:53 pm 0Likes

      wow in sfarsit o optimizare reusita intr-o industrie in care cele mai asteptate jocuri sunt lansate intr-o stare dezastruoasa desi exista testeri…

  • Aidan
    Publicat iunie 29, 2015 8:08 pm 0Likes

    Am slefuit si periat putin textul review-ului. Cateva mici erori au fost corectate. Totusi, e posibil sa-mi fi scapat unele detalii, so…sorry ^.^

  • Tex
    Publicat iunie 29, 2015 8:15 pm 0Likes

    Comparativ cu Dragon Age Inquisition, cum este?

    • Caleb
      Publicat iunie 29, 2015 9:09 pm 0Likes

      Dragon Age What? :)))

  • mahri726
    Publicat iunie 29, 2015 8:46 pm 0Likes

    In cate saptamani apare la chioscuri revista Nivelul 2 ? Sunt curios sa vad cum arata review-ul in forma tiparita.

    • Bogdan Radu
      Publicat iunie 30, 2015 11:30 am 0Likes

      Wait, what?! 😀

  • victorsbc
    Publicat iunie 29, 2015 9:21 pm 0Likes

    Yep,great game!Pacat ca au avut probleme de engine pe ps4 si nu l-au optimizat asa de bine…Dar tot e un joc extrem de bun

    • victorsbc
      Publicat iunie 29, 2015 9:42 pm 0Likes

      Lol acuma am vazut!GOTY deja Aidan :)?Nu-i c-am prematur?Mai trebuie sa apara MGS V:Phantom Pain,Persona 5 si Fallout 4(mai ales asta).Si nici o sansa la bloodborne ?Parca cei de la LEVEL erau mari fani creatilor lui Miyazaki(daca tin eu bine minte demon souls si dark souls au luat game of the year fiecare)

    • Aidan
      Publicat iunie 30, 2015 5:47 am 0Likes

      Opinia redactiei nu are legatura cu opinia personala. Crede-ma, sunt cat se poate de bine informat in privinta jocurilor enumerate de tine si mi-e tare greu sa cred ca imi pot schimba convingerile. Cu exceptia Fallout4, nici unul dintre ele nu se incadreaza in ceea ce as putea numi „my type”, chit ca au potential urias 😛

  • fladnag
    Publicat iunie 30, 2015 5:53 am 0Likes

    in subiect doar oarecum: stiti ca nemira e pe cale sa inceapa publicarea romanelor lui Andrzej Sapkowski? primul cica va fi disponibil in cateva zile

    • Aidan
      Publicat iunie 30, 2015 6:17 am 0Likes

      Da, am urmarit cu interes anunturile lor, inclusiv preview-ul facut public ieri (parca). Le-am facut deja loc in biblioteca.

  • Gamer
    Publicat iunie 30, 2015 8:50 am 0Likes

    Witcher 3:

    Grafica 10 Story 10 Sunet 10 Gameplay 9

    NOTA: 9,75 !!!

    P.S. Ciudat dar am ajuns dependent de minigame-ul din el si nu ma pasionaza jocuri gen hearthstone, magic the gathering etc.

  • greuceanu
    Publicat iunie 30, 2015 12:35 pm 0Likes

    Am terminat Witcheru, astept cu nerabdare orice bucatica de add-on sau dlc, si ma agat cu disperare de orice e legat de lumea witcherului – review-ul tau a picat la tanc si a fost ca o ciocolata de casa facuta de mama. Un joc superb si un review pe masura. Acum trebuie sa imi gasesc si eu cuvintele pentru a face acelasi lucru (desi am un proiect mult mai amplu in legatura cu Witcher 3… pot doar sa sper ca nu o sa am copyright claims din partea celor de la electrecord haha 😀 )

  • Mircea
    Publicat iunie 30, 2015 1:45 pm 0Likes

    Cu adevarat un joc fenomenal. Chiar nu imi vine sa cred ce a reusit CD Projeckt Red. Un joc open world fara questuri plictisitoare, grafica fenomenala, muzica incredibila, poveste atmosferica. Are defecte pe ici pe colo dar nicidecum cate a avut Skyrim(un jeg de joc) sau Fallout 3(alt jeg).

    E o capodopera cum nu am mai vazut de la Baldur’s Gate II incoace.

    • Io
      Publicat iunie 30, 2015 9:26 pm 0Likes

      Foarte reusita insulta („un jeg de joc”) catre ultimele productii Bethesda. Mai ales cand unii considera jocurile astea / Morrowind / Oblivion jocurile lor favorite.

    • Mircea
      Publicat iulie 1, 2015 1:14 pm 0Likes

      Faptul ca atat Skyrim cat si Fallout 3 sunt jocurile preferate ale multor gameri nu le creste calitatea in nici un sens. Sunt tot kk. Daca vrei pot sa explic pe larg de ce si cum cu exemple si argumente. Daca tie iti plac jocurile respective, bravo, joaca in continuare ce iti place.

    • Io
      Publicat iulie 8, 2015 8:34 pm 0Likes

      N-am discutat calitatea jocurilor, asa cum s-au pornit toti pe aici, ci insulta la adresa lor si implicit a celor ce le prefera. Nu conteaza mai deloc ca unora le plac sau nu respectivele jocuri, dar o jignire directa a unui joc e si o jignire directa a jucatorului pasionat. Am scris comment-urile ca sa mai reduc din manelismul si ipocrizia care ne caracterizeaza pana si modul de a percepe activitatile ludice. Iar daca m-ar interesa parerea ta despre Skyrim si Fallout – dupa acea insulta ai incetat sa mai existi – am fost interesat doar de insulta in sine.

    • Gamer
      Publicat iulie 1, 2015 6:08 am 0Likes

      Skyrim promite o lume vasta si plictisitoare (daca nu ai 10 mod-uri instalate desigur) iar Fallout (dialoguri mai seci si mai plictisitoare ca in Skyrim) nici macar un NCP care sa merite mentionat, acel joc in care oameni venerau o bomba atomica (iti trebe minte de american sa apreciezi un asemenea joc).

    • Kael'Thas Sunstrider
      Publicat iulie 1, 2015 2:18 pm 0Likes

      Skyrim e cel mai overhyped game din istoria jocurilor desi in sinea lui e o mare porcarie…Main questul e 0,personajul principal nu are nici macar voce (ma indoiesc ca bethesda nu isi permitea sa plateasca cativa amatori pt ca asta se pare ca au facut cu restul personajelor avand in vedere voice actingul de slaba calitate si faptul ca poti intalni zeci de personaje cu aceeasi voce),celelalte personaje se comporta ca niste roboti,nici macar lydia pe care o ai cu tine intreg jocul nu e diferita,singura ei replica fiind „I am sworn to carry your burdens”.Texturile sunt jalnice comparativ cu alte jocuri din 2011( The Witcher 2,Deus Ex HR,Crysis 2?),toate misiunile secundare au loc intr-o pestera sau intr-un castel interminabil.Sistemul de decizii si consecinte nu exista,jocul desi fiind Open World,este defapt complet liniar..Skyrim si-a pierdut si ultimul as din maneca acum ca the witcher 3 s-a lansat…peisajele de basm.Asta e parerea mea despre skyrim dupa 150 de ore petrecute in el in care m-am chinuit de 3 ori sa-l termin incercand sa fac toate questurile posibile si tot de atatea ori m-am si lasat de el tocmai din cauza povestii inexistente.

    • Bogdan Radu
      Publicat decembrie 5, 2015 12:13 pm 0Likes

      Bai, dar voi ati observat ca in Skyrim toate onomatopeele pe care le scoate pe gura personajul tau (cand icneste, cade, se screme sa sparga lemne, etc) sunt FIX aceleasi indiferent de rasa si/sau sex? :)) Mi s-a parut mereu un detaliu amuzant, dar tot mi-a placut destul de mult cat sa-l termin complet… o singura data, ce-i drept, ca nu am mai avut rabdare de alte run-uri…. still a pretty decent game though, mi-a placut, dar mult prea unbalanced si prea usor daca alegi sa folosesti anumite „exploit-uri” (daca le putem numi asa).

      Witcher 3… it ROCKS! Ma enerveaza uneori controlul personajului pe mouse+tastatura si tare mi-e sa nu fac tunel carpian, but… frak it, who cares when you get to play with Geralt!

  • negaterium
    Publicat iulie 1, 2015 8:56 am 0Likes

    Un joc fenomenal si un review pe masura. Nice job!
    Inca sunt prin Velen la lvl 12 si nu ma grabesc deloc. Savurez lumea (cu ceva graphic mods) si ma bucur enorm ca un astfel de joc a fost creeat.

  • Ziskele
    Publicat iulie 1, 2015 11:37 am 0Likes

    Eu am asa, un moft, de cativa ani incoace, de care imi reamintesc de fiecare data cand un joc are atmosfera, cumva cresterea asta in nivel a personajului in still Talent Tree MMO-rpgistic imi sparge bula mea de Roleplay, e asa fada si impersonala, implicand mai mult inginerul din mine, visatorul bate in pereti surzi blamand si rugandu-se inspre eliminarea sa, cel putin in singleplayer. As putea da exemplul de acum 15 ani al Piranha Bytes cu al lor Gothic 1, unde invatarea de mestesuguri se facea cu ajutorul dascalilor, care iti explicau logic si detaliat punerea lor in practica, nu mai imi amintesc multe, dar la inceput Praslea tine sabia de o mana, cu doua, si are un atac de mai ca isi disloca umarul, Invatatorul sublinieaza asta la prima lectie, si un pont despre a-ti balansa corpul, postura schimbandu-se in bine dupa accea. Solutii sunt pentru implicarea jucatorului si mai mult in dezvoltarea personajului, decat aruncarea unor puncte in Tree.

  • Caleb
    Publicat iulie 1, 2015 1:56 pm 0Likes

    Da, e o convenţie abuzată pe multe alte tipuri de jocuri decât RPG/aRPG asta cu skill tree, it started getting old ages ago. Şi eu preferam stilul din Gothic sau Ultima IX (oricât de hulit o fi fost, avea nişte chestii foarte bune în el). Aştept cu interes şi un joc în care să te dai te trei ori peste cap şi să te faci muscă.

  • Kiko
    Publicat iulie 7, 2015 4:16 am 0Likes

    Sincer sa fiu, mi-ar place sa vad si Witcher 4 dar cu Ciri in rolul principal. Geralt a avut aventurile sale iar 2 din cele 3 ending-uri disponibile pt el se termina cu „lived happily ever after”. Dar cu Ciri, ei bine e cu totul o alta poveste caci desi, si in cazul ei exista 3 ending-uri, nu cred ca cel in care moare ar fi cel acceptat oficial in cazul unei continuari a seriei. Iar celelalte 2 ending-uri lasa loc pentru mai mult. Aventurile ei ca professional monster slayer sau ca regina in fruntea Nilfgaardului, oricum ar fi as vrea sa vad mai mult cu ea.

    • romustdie
      Publicat iulie 13, 2015 7:28 am 0Likes

      O petitie ceva? Unde semnam!
      Mi-ar place si mie un W4 cu Ciri…si puterile ei speciale… cred ca ar fi ceva frumos…

    • Aidan
      Publicat iulie 27, 2015 9:31 am 0Likes

      Am senzatia ca spre asta ne indreptam cu masi mici dar siguri…

  • Bethrezen
    Publicat iulie 28, 2015 10:44 am 0Likes

    Patch-ul 1.07 a fost binevenit. Pana acum, pentru mine, singurele minusuri ale jocului sunt micile buguri – am gasit 3 sau 4 in cele 110 ore jucate pana acum (peste care am trecut mereu cu workaround-uri gasite pe internet), ingredientele si retetele mult prea multe si fara un real folos si lipsa de sens a banilor (nu ai, efectiv, ce face cu ei dupa o vreme).

    Loot-ul mi se pare de-asemenea prea mult si inutil. Am obiceiul (bun sau prost) de a da curata absolut tot, si devine chiar plictisitor la un moment dat. Inainte de patch-ul 1.07, era si frustrant, inventarul fiindu-mi in proportie de 80% plin cu ingrediente 🙂

  • maxi76
    Publicat decembrie 6, 2015 12:59 pm 0Likes

    mi-a placut mentionarea lui Europa Universalis,chiar daca se referea (sper 🙂 ) la Crusader Kings II (unde arborii genealogici sunt de-a dreptul gigantici!!!)

  • ProtectorNova
    Publicat noiembrie 21, 2016 7:21 pm 0Likes

    Eu am urat-o din ficati pe fata asta Ciri nu mi-a placut deloc de acest personaj si sper sa nu scoata Witcher 4 cu Ciri ca personaj principal.
    Pentru mine Witcher 3 a fost: Grafica: 9, Poveste: 7, Sunet: 9, Gameplay: 8.
    Iar scena cu Vesemir trasa rau de par el era Grandmaster Witcher cu o experienta vasta si cel mai puternic dintre toti witcher-ii ar fi trebuit o batalia mult mai epica intre el si Eredin si Generalul ala.
    Batalia de la Kaer Morhen a fost epica dar si penibila in acelasi timp se putea mult mai bine.

  • Vlad Vahnovanu
    Publicat septembrie 23, 2017 5:29 pm 0Likes

    Witcher 3 este ( deocamdată ) CHIAR cel mai bun joc al mileniului 3 din genul RPG ; mult mai bun decît de Fallout 4 sau Skyrim !

    • Aidan
      Publicat septembrie 25, 2017 4:11 pm 0Likes

      Word up, bro!

Adaugă un comentariu