REVIEW: Tetris 99, Nintendo Switch

Tetris 99 este genul de joc pe care nu-l poți juca doar „puțin”. Îl descarci pentru că este gratuit în magazinul online Nintendo, îl tratezi ca pe distracția dintre două stații de troleu, dar ajungi să ridici privirea abia atunci când deja este prea târziu, ai ajuns la depoul din Vatra Luminoasă și ai cam uitat unde voiai să mergi.

Prima dată mi-am propus să joc Tetris 99 pentru 10 minute. Însă mica mea incursiune în lumea liniuțelor alcătuite din corpuri geometrice cu 4 bucăți a ajuns să dureze o oră întreagă. Cumva mi-am amintit de vremurile când aveam un Brick Game 9999999 in 1 pe care mi-l cumpărase mama din Gara de Nord, doar că acum concuram cu 98 de alți jucători într-un sistem eliminatoriu de tip… battle royale.

Nu am mai fost atât de captivat de un joc de Tetris din perioada când aveam un astfel de dispozitiv de ultimă generație.

Tetris este genul de joc pe care îl poți găsi pe toate platformele posibile, de la Atari 2600 și NES, până la Grand Theft Auto 4 (unde i-au pus numele de Qub3D). A fost actualizat și reinventat în sute de versiuni și este considerat cel mai bine vândut joc din istorie. Prin urmare, întrebarea „Cum poți îmbunătăți ceva atât de elementar precum Tetris?” devine una foarte relevantă. Este ca și cum ai încerca să reinventezi roata.

Faceți loc pentru Tetris 99 – un battle royale unde gloanțele sunt înlocuite de liniuțe

Dacă ați jucat vreodată Tetris pe NES în modul competitiv pentru 2 jucători, atunci știți deja despre impulsul psihologic pe care îl poate produce un joc atât de banal. Practic trebuie să realizezi mai multe linii orizontale complete în spațiul delimitat decât adversarul tău, să obții un scor mai bun și să aștepți momentul când o greșeală fatală te transformă în singurul jucător rămas în cursa pentru high score.

Ei bine, Tetris 99 preia această filosofie de gameplay, dar mai adaugă 97 de alți jucători (pe lângă cei doi deja existenți în versiunile anterioare care aveau un mod versus). În loc să fie un test de anduranță, devine un joc de strategie unde fiecare linie pe care o faci poate reprezenta un atac către alt jucător care se alege cu un borcan de linii mai plin.

Cu cât așezi piesele mai bine și elimini mai multe piese prin linii, cu atât lansezi mai multe atacuri și te aperi de ofensiva altora. Spre exemplu, atunci când ești amenințat de apariția iminentă a 3 rânduri de linii, faptul că tu mai realizezi două în timpul pe care îl ai îți va reduce din pedeapsă. Dacă reușești să elimini eficient ceea ce ai în borcan, atunci vei deveni atacatorul care îi scoate pe ceilalți din cursă.

Conceptul sună stupid, dar devine captivant pe parcurs și atinge exact acel punct sensibil de competitivitate. Dacă nu cumva ești expert în Tetris, este puțin probabil să reziști mai mult de 3-4 minute fără a fi eliminat de vreun rechin. Această anduranță este cumva suficientă pentru a te plasa în prima jumătate a clasamentului, dar tu cu siguranță vei juca mai mult pentru a te vedea măcar o dată pe podium. Câteva ore mai târziu, vei realiza că obiectivul tău nu s-a îndeplinit, dar măcar ai reușit să fii în top 15 de vreo două ori.

Așa că, dacă ești genul competitiv, atunci sigur vei ajunge să pierzi ceva mai mult timp în Tetris 99 decât ți-ai propus inițial. Și în mod surprinzător, serverele sunt mereu pline de jucători dornici să își testeze reflexele în fața lumii. În mod deloc surprinzător, majoritatea celor care sfârșesc pe poziții fruntașe au nume scrise într-un alfabet pe care nu-l pot descifra, originar din partea de est a Asiei.

1 Comentariu

  • Gamer
    Publicat aprilie 25, 2019 5:44 pm 0Likes

    LOL pana si tetrisul a ajuns ca PUBG xD

Adaugă un comentariu