The Settlers of Catan: și toată lumea – Board games! Moar games!!!

Casele se pot construi doar la intersecția dintre trei hexagoane și numai dacă sunt la depărtare de cel puțin două drumuri de celelalte așezăminte, indiferent de cui aparțin. Cum după faza de start nu mai poți construi aleatoriu, ci doar în continuarea drumurilor pe care le ai, jocul te împinge și la ceva calcule urbanistice. Din felul în care și-au așezat drumurile o să fie destul de clare direcțiile pe care prietenii vor vrea să se dezvolte, dar cum planșa e mică, de multe ori se vor duce curse nebune între cine ajunge să construiască primul drumul x pentru a proteja locația y. Resursele necesare pentru a construi drumuri (un lemn și o cărămidă), devenind astfel foarte importante la începutul meciului.

 
După faza de start, persoana din partea dreaptă a celui care a plasat ultima casă dă cu zarul(rile) și jocul începe cu adevărat. Catan vine cu două zaruri normale (cu șase fețe), care vor fi folosite mereu împreună. Dacă, de exemplu, suma lor este 9, iar planșa de joc arată ca cea de mai sus, atunci roșul și albul, pentru că au case adiacente hexagonului ce are deasupra numărul 9, vor primi de la bancă câte o oaie (ca și resursă), în timp ce portocaliul va primi un balot de grâne. Dacă cel care a dat cu zarul este albastru, o să se zgârie pe ochi, pentru că tocmai ce i-a ajutat pe ceilalți, în timp ce el nu a primit nimic. Dar asta face parte din frumusețea jocului și cred că deja vi s-au aprins luminițele, acum că realizați cât de importante sunt cifrele de deasupra hexagoanelor și de ce fiecare va încerca să-și plaseze casele la intersecțiile numerelor cât mai apropiate de 7. Într-un caz excepțional, un copil de opt-nouă ani care a jucat lângă 2 și 3 vă poate zdrobi fără probleme, dacă zarurile cad mai mereu în aceste poziții. Strategiile îți permit să înclini balanța în favoarea ta, dar jocul reușește cumva să dea șanse de câștig până și unui începător.

Dacă mai aruncați o privire planșei de mai sus, o să observați și că nu există 7 și asta pentru că de fiecare dată când zarurile vor indica această sumă persoana care le-a rostogolit va muta pionul numit hoț, pe care-l vedeți în partea stângă, pe oricare din celelalte hexagoane și va putea trage o carte (resursă) de la oricare dintre cei care au case adiacente acelui hexagon. Mai mult, acea bucată de pământ nu va mai produce resurse atâta timp cât hoțul stă pe ea. Așa cum vă puteți imagina 7 va deveni rapid foarte important, dar nu neapărat pentru că te lasă să muți hoțul, să tragi o carte și să blochezi pe cineva, ci pentru că, de fiecare dată când apare, toată lumea va trebui să-și numere cărțile, iar cei care au mult de șapte vor trebui să dea jumătate din ele înapoi la bancă. Acest artificiu este unul de geniu, pentru că-i presează pe toți să facă ceva cu cărțile pe care le au în mână. În Catan nu merge să închizi pe tablă, ești împins să construiești, să cumperi, să negociezi, jocul fiind mereu efervescent și în plină mișcare.

Negociere? După ce dai cu zarul și toată lumea și-a primit resursele corespunzătoare, poți construi, cumpăra o carte specială, sau negocia resursele pe care le ai. Ai multe oi, dar ai nevoie de o cărămidă(?), n-ai decât să ceri la schimb. Dacă vezi că nu merge, oferă mai multe, sau, în cel mai rău caz, schimbă la bancă, la o rată de patru contra unu. Asta dacă nu ai construit o casă într-un port maritim, moment în care primești un curs mai avantajos, de 3 la 1, sau și mai bine, de 2 contra 1, dar doar pe un anumit tip de resursă. Pe de altă parte, orice negociere îi ajută și pe cei cu care faci schimbul, iar în timp o să ajungi să nu mai vrei să le dai nimic. Nu puține au fost momentele în care trei oameni încercam din răsputeri să-l oprim pe al patrulea din a câștiga, embargou tăticule, doar pentru a ne șicana între noi două ture mai încolo. Nu vă mai povestesc despre cum puteți upgrada o casă în vilă. Vilă care valorează două puncte, dar care vă va da și câte două resurse în loc de una, de fiecare dată când zarul va ține cu voi. Apropo, în engleză se numesc settlements și cities (așezări și orașe), dar în grupul nostru de prieteni aceste denumiri nu au prins niciodată. Nu vă mai povestesc nici despre cărțile speciale, care pot răsturna numai ele o partidă, sau de cât de bine a balansat Mr. Klaus Teuber resursele și cum își schimbă ele importanța pe tot parcursul jocului. Settlers of Catan e un monstru de joc.

12 Comentarii

  • mihaivisanmiuV
    Publicat aprilie 14, 2014 3:32 pm 0Likes

    Eu recomand de RedGoblin un magazind de boardgames si benzi desenate. Platesti 5 lei si te joci cat vrei si multe tipuri de boardgames. Va recomand civilization boardgame care se joaca asemanator cu jocu de pe pc si daca ati jucat jocul veti intelege si boardgame-ul. Catan recomand si eu, este misto. Totusi pana la urma multe boardgames-uri nu dureaza sa le intelegi, dar sa le stapanesti dureaza mult. Pana inveti strategi si alte chesti. Felicitari pentru articol. Amuzant.

    • Lucian B.
      Publicat aprilie 14, 2014 7:12 pm 0Likes

      Sau Lex Hobby Store, daca sunteti din Iasi 😀

    • ncv
      Publicat aprilie 14, 2014 7:31 pm 0Likes

      Vad ca ambele site-uri au si magazin online. Deci, nu prea conteaza unde esti (in Ro), daca le comanzi presupun ca ti le trimit 🙂

    • ncv
      Publicat aprilie 29, 2014 1:14 pm 0Likes

      cu scuzele de rigoare pentru postarea intarziata (29/4) serverul a mutat de la el putere comentariul tau in spam. (?!)
      o sa verific si folderul de spam de acum incolo.

      super poza! vreau si eu! 🙂

  • DeusEx
    Publicat aprilie 14, 2014 6:25 pm 0Likes

    Pe cand un review la ESO?

  • ncv
    Publicat aprilie 14, 2014 7:13 pm 0Likes

    ESO? http://en.wikipedia.org/wiki/European_Southern_Observatory
    Am fost si mi-au spus ca Eve e facut prost… nu mai trec niciodata pe la ei. 🙂

    E greu cu jocurile online cand muncesti, eu ma feresc de ele cat pot. Poate colegii… 🙂

  • ola small dickie
    Publicat aprilie 15, 2014 8:41 am 0Likes

    eu trag din cand in cand cate un Bang! The Bullet!. O placere sa stai cu o tigara in coltu’ gurii, o bere intr-o mana si niste gloante pentru prieteni in cealalta.

    • Aidan
      Publicat aprilie 15, 2014 8:55 am 0Likes

      Asa ceva as juca si eu. Ola, iti faci timp sa treci prin Sibiu?

  • ola small dickie
    Publicat aprilie 15, 2014 10:59 am 0Likes

    Daca ajung vreodata pe acolo bag si Bangu’ la ghiozdan. Sau daca treci tu pe la mare.

    • Aidan
      Publicat aprilie 29, 2014 1:55 pm 0Likes

      Am programata o vizita pe litoral in vara. Bagam joace!

  • ola small dickie
    Publicat aprilie 29, 2014 3:28 pm 0Likes

    De abia astept sa te sparg la Bang! pentru ca eu l-am mai jucat si tu nu. Muuuahahah!!! A, da stai, ca se invata repede 🙁

Adaugă un comentariu