Există patru moduri principale de joc: Arena, Assault, Joust şi Conquest. De la bun început, Arena se distinge prin lipsa junglei şi prin caracterul frenetic al acţiunii. Absenţa liniilor de atac (Right, Mid, Left) este suplinită de dimensiunile generoase ale mapei, iar strategia se transformă în adaptabilitate şi talent. Stăpânirea abilităţilor zeului devine primordială, deoarece echipa trebuie să funcţioneze asemenea unui tot unitar. Minionii sunt trimişi din punctul A în punctul B prin câmp deschis, victoria rezultând din „anihilarea” portalului advers, reprezentat sub forma unui total de 500 puncte iniţiale. Aşa cum o spune chiar jocul, o confruntare 5 vs. 5 în cea mai pură formă. Assault se apropie de formatul clasic 5 vs. 5 din DOTA/LOL, dar lupta se desfăşoară între zeităţi alese random, pe o singură linie gigantică cu turnuri şi minioni – aka ARAM. Victoria se obţine prin distrugerea succesivă a păsării Phoenix (generează minioni) şi a Titanului adversarilor – doar denumirile diferă, altminteri sistemul este identic cu cel din League of Legends (regulile corespund şi pentru Joust 1 vs. 1/2 vs. 2/3 vs. 3). Totuşi, modul Conquest rămâne creme de la creme în rândul jucătorilor experimentaţi, datorită multiplelor opţiuni strategice şi tactice deschise de sistemul MOBA three lane, cuplate cu prezenţa obiectivelor secundare.

Hărţile favorizează încleştările de tipul hit & run, dar se întâmplă des ca doi sau mai mulţi eroi să lupte cu brutalitate faţă în faţă, folosind întreg arsenalul de abilităţi ranged ori melee. Orice kill sau assist este recompensat cu gold, folositor în echiparea eroului cu obiecte magice puternice. Perspectiva 3rd person îmbracă totul într-o aura personală, trăsătură absentă în alte jocuri asemănătoare. Astfel, SMITE câştigă foarte mult teren în faţa concurenţei. Dacă tot am amintit un plus al gameplay-ului derivat din realizarea tehnică, atunci trebuie menţionat şi controlul precis, uşor de stăpânit după numai un singur meci disputat în modul Practice. Grafica şi sunetul îşi fac treaba, generând o atmosferă imersivă, cu toate că nu ies în evidenţă prin cine ştie ce calităţi unice. Dar SMITE posedă un magnetism aparte, care te ţine lipit de monitor ore bune şi trezeşte în tine spiritul competitiv. În rândul elitei (League Conquest) ajung numai cei mai buni “îmblânzitori de zei”, structura evoluţiei bazându-se economic pe două mijloace de plată in-game şi concurenţial pe sistemul de progres God Mastery. Deşi jocul este free-to-play, fiecare item/zeu deblocabil poate fi achiziţionat via Gems – cumpărate la rândul lor cu bani reali –, sau cheltuind Favor obţinut în urma realizărilor. Oricum, nimeni nu e obligat să investească credit în microtranzacţiile din SMITE pentru a se bucura de experienţa completă a jocului. Îţi trebuie doar skill şi timp. Din punctul meu de vedere, singurul minus receptat după câteva meciuri rămâne matchmaking-ul bazat pe o variantă modificată a algoritmului TrueSkill, anumite variabile umane generând dezechilibru pe câmpul de luptă.

SMITE se află la început de drum, dar cârmuitorii Hi-Rez ştiu ce fac şi nu dau semne că s-ar opri din dezvoltarea jocului lor ultra-competitiv. Este gratuit, bine realizat din punct de vedere tehnic, oferă suficient conţinut şi duce la dependenţă acută după numai câteva ore. În plus, ideea unei încleştări între zei îmi place, chiar dacă a generat controverse serioase în rândul practicanţilor hindu. Oameni buni, nu vedeţi că mesajul este unul de toleranţă, dragoste şi respect reciproc? Ce, credea cineva că zeiţele sexy sugerează altceva?