Doamne, Doamne, ce minune! S-a lansat Gray Dawn, Thriller Psihologic cu Influențe Horror Românesc

Părintele Abraham ne-a bătut la ușă, a rostit un Tatăl Nostru, a întins crucea s-o pupăm, apoi ne-a înștiințat că, în sfârșit, dovada nevinovăției sale este disponibilă din 7 iunie pe Steam, sub forma unui thriller psihologic first-person. Aleluia, Gray Dawn! Am urmărit îndeaproape evoluția dezvoltării jocului până în ziua lansării sale, și mă bucur că ne-am numărat printre primii…

injustice_2_feature_n2_lansare

Injustice 2 se lansează în mai 2017

Injustice este singurul joc de cafting în care am reuşit să-mi dovedesc câţiva dintre colegi, prietenii şi nevasta. Să fie din cauza personajelor extraordinare ce îşi trag pumni în gură, picioare în cap şi fulgere în plexul solar? Probabil că da. În orice caz, Injustice 2, succesorul titlului NetherRealm, are o dată oficială de lansare şi este confirmat pentru Xbox…

Far_Cry_4_image_01

Mai multă nebunie în 2014, cu Far Cry 4!

Ubisoft a aunţat oficial Far Cry 4, confirmând astfel zvonurile care circulau pe internet. De această dată, jocul schimbă peisajul tropical cu cel montan, acţiunea desfăşurându-se în Kyrat, o zonă fictivă din munţii Himalaya. Nebunia rămâne la ea acasă, deoarece principalul antagonist este „un rege despotic autoproclamat” – subiect ce mă duce cu gândul la Apocalypse Now. În orice caz,…