În seara zilei de 17 decembrie 2017, m-am aflat printre indivizii care au blestemat implicarea companiei cu Mickey Mouse și prințese în universul Star Wars. Am părăsit sala de cinematograf simțindu-mă furios și revoltat de anumite libertăți pe care Disney și le-a asumat în dezvoltarea poveștii, având impresia că nu mai are niciun sens să încerc să urmăresc restul poveștii.

Dar înainte de a-mi verbaliza nemulțumirile, m-am întors către fratele meu Luca, alături de care am vizionat toate filmele din seria creat[ de George Lucas și de care mă leagă amintiri plăcute, care datează de la începutul anilor 2000 când ProTV difuza trilogia originală după ora 22. Spre deosebire de mine, el a participat la niște cursuri de regie film, urmează un masterclass de scenaristică și aproape a fost admis la UNATC. Eram curios să aflu opinia lui și dornic să realizez împreună cu el o analiză a tuturor scenelor importante. Însă am fost șocat să descopăr că primele cuvinte ale fratelui meu au fost ”Mi-a plăcut!”.

În stilul meu caracteristic, am încercat să prezint toate argumentele critice: cum rămâne cu ambiguizarea conceptului de Forță și trecerea seriei în post-modernism prin impunerea ideii de zonă gri între jedi și sith? Cum este posibil ca personaje din trilogia originală, care se presupune că au dobândit un anumit nivel de înțelepciune, să aibă atitudinea unor adolescenți ai generației Y? Dar cum poate fi trecut cu vederea faptul că un cavaler jedi care a primit doar câteva zile de antrenament deține puterea de a învinge o armată de lorzi sith? De ce trebuie ca universul Star Wars să aibă un umor asemănător filmelor Marvel (ah da, vorbim tot despre o companie deținută de Disney)? Ce sens mai are să construiești un antagonist misterios dacă urmează să-l ucizi într-un mod total sfidător pentru puterile pe care se presupune că le are? Și de când poate un maestru jedi decedat are puterea de a interveni asupra lumii fizice pe care a părăsit-o? Și este cumva normal ca un erou al Forței să-și proiecteze o hologramă interactivă și să moară de oboseală?

Pentru mine, toate aceste elemente au fost prea mult și au compromis posibilitatea ca eu să mă bucur de celelalte momente bune din film. Dar Luca m-a făcut să reflectez ceva mai mult la situație atunci când mi-a spus că este de acord doar cu partea legată de umor exagerat și împins la limitele ridicolului. În fond, este vorba despre un film din seria Star Wars, nu o continuare Guardians of the Galaxy. Dar toate celelalte, spune el, sunt adăugiri originale care salvează seria de predictibilitate și de monotonia unui ciclu de reciclare a materialului disponibil în producțiile anterioare. Înainte de a fi apucat să observ clivajul dintre opiniile criticilor și reacțiile fanilor de pe site-ul Rotten Tomatoes, o scurtă conversație cu fratele meu m-a făcut să realizez că ”The Last Jedi” este un film care produce opinii contradictorii și polarizante. Din același motiv, am așteptat câteva zile și am citit mai multe opinii înainte de a scrie eu însumi o recenzie.