Citește aici impresiile din open beta.

Click pentru primul episod din review.

The Division 2 este impresionant din punct de vedere tehnic. Acesta este un fapt incontestabil. Vorbesc acum despre varianta PC, fiindcă este singura pe care am jucat-o. Adrian nu este la fel de convins pe Xbox, unde se pare că există glitch-uri specifice versiunii.

Totuși, pe o placă de laptop Nvidia GTX 1060 cu 6GB memorie, mă declar aproape intrigat de calitatea la care Ubisoft a ridicat nivelul vizual fără să afecteze performanța.

Spun asta pentru că Washington DC îți oferă unele dintre cele mai detaliate și complexe decoruri, cu o iluminare spectaculoasă, fără să suferi vreodată de frame drop sau chiar crash-uri (ca în alte titluri cu pretenții).

Contează dacă vrei să conturezi o lume realistă, plauzibilă. Iar povestea post-epidemică îi ajută, nemaiavând nevoie de o populație NPC neutră. Pe hartă bântuie doar facțiunile inamicilor și supraviețuitorii din refugii – ceea ce face din peisajul dezolant o operă de artă.

Peste tot vezi rămășițele dezastrului. Clădirile sunt parțial distruse, porțile au lacăte uriașe pe care le poți sparge cu un glonț bine plasat, mașinile de intervenție și cele militare zac abandonate.

Centrele medicale improvizate sunt acum cimitire infectate, iar sectoarele Dark Zone adevărate fortărețe în care teroarea te așteaptă la fiecare colț – culmea, întreținută de alți jucători deveniți Rogue.

La fel de periculoși și agresivi sunt oponenții controlați de AI, setați să te flancheze mereu și să lovească în tine cu toată forța. Dacă Hyenas sunt niște wannabe gangsters cu prea mult timp liber și tactici convenționale, căcații ăia de Outcasts și obsesia lor pentru foc îți fac zile fripte!

Te vor ataca cu cocktailuri Molotov, soldați sinucigași împachetați cu explozibil, niște arcași capabili să-ți scoată ochii și tot felul de alte gadget-uri periculoase pentru întreg grupul. Cu Outcasts trebuie să lupți repede, să gândești strategic și să păstrezi o distanță considerabilă – or, aici încep să se facă simțite puștile cu lunetă.

Pe deasupra, The Division 2 îi spawnează de nicăieri, fix când zici că ai reușit să cureți un val. O, nu, mai sar câteva zeci din pereți! Așa cum Division nu se screme să producă un story – ci îți zice efectiv bă, ăsta e un sandbox, go wild singur, cu prietenii sau cu coechipierii de Clan –, la fel nu urmărește un realism al împușcăturilor a la Wildlands. E mai mult Borderlands.

Da, oponenții sunt în continuare bureți de plumb. Absorb mii de puncte de damage, în special gorilele îmbrăcate în armură sau roboții din arsenalul Black Tusk, un echivalent Academi, care îți invadează harta după ce împlinești 30 de niveluri și epurează celelalte trei facțiuni – inclusiv pe dobitocii de fani Trump din frăția alt-right True Sons.