Thou Shalt Not Spill!

Aseară, la vreo jumătate de oră după ce vocile s-au dus la culcare, am sărbătorit evenimentul cu un păhărel de țuiculița, după care am avut o discuție foarte interesantă cu nepoțelul meu imaginar. Am sporovăit încetișor aproape toata noaptea despre Univers, merinosul de Stavropol, Internet, Dumnezeu și despre sensul maionezei în salata de crudități. La un moment dat, Pompiliu (așa îl cheamă pe nepoțelul meu imaginar), m-a întrebat pe un ton prea serios pentru vârsta lui fragedă (Pompiliu are șapte ani și trei luni): „Uncheșule, cât de mare este Internetul?”. Ce ți-e și cu puștii din ziua de azi… Preț de vreo jumătate de oră mi-am ascuns rușinat neștiința în licoarea alb-galbuie cu gust înțepător si parfum pronunțat (dar plăcut) de prună batrână.

„Nepoate”, îi răspund eu împrăștiind în jurul meu înțlepciune și un damf discret de distilerie tradițională, „nepoate, Internetul e mare”. Pușlamaua nu se lasă. „Cât de mare? E mai mare decât taticu’?” Taică-su, cumnatul meu imaginar, e un animal de doi metri și cincisprezece centimetri. Eu, din spatele sticlei: „Internetul e uriaș, nepoate, tac’tu nu e nici măcar cât o virgulă din Internet”. Pompiliu insistă. „E mai mare decât Universul, uncheșule?”. Băi, cum le merge mintea. Am dat sa-i răspund, dar n-am apucat să-mi termin ideea, că m-am prăbușit într-un somn adânc și am avut un vis profetic.

Se făcea că măsuram Internetul cu un șubler rusesc. La doi pași de mine, Dumnezeu juca biliard cu bloggerii. Din când în când, Dumnezeu se uita la mine, le șoptea ceva bloggerilor și. împreună, se tăvaleau pe jos de râs. Jucau biliard si râdeau de mine. Am simțit că mi se urcă sângele în cap și l-am amenințat pe Dumnezeu cu șublerul. Dumnezeu s-a supărat și a aruncat cu o bilă înspre mine, dupa care și-a văzut de joc. Higgs, care tocmai se infiltrase neinvitat în visul meu și se plimba prin el ca pe moșia lu’ tac’su, a încasat-o în plină figură și a dispărut. Cu tot cu bilă. Cred că avea ceva mai important de făcut decât să-mi strice mie visul. Eu, care tocmai terminasem de măsurat Internetul, am rupt o bucățică din el, că oricum e mare și n-o să observe nimeni, și am aruncat cu ea în Dumnezeu. Cred ca L-am enervat foarte tare. Și-a suflecat mânecile, a înșfăcat tacul cu amândouă mâinile și s-a repezit spre mine să-mi crape capul.

În vis sunt un tip atletic, deci nu mi-a fost greu să mă feresc de tac și să-i pun rapid o piedică lui Dumnezeu. Apoi, am rupt-o la fugă. Dumnezeu s-a ridicat, s-a scuturat de praf și a început să mă urmarească. Șublerul se făcea din ce în ce mai greu, Dumnezeu era din ce în ce mai sprinten. M-a fugărit preț de jumătate de vis. Nu cred că m-ar fi prins daca nu m-aș fi împiedicat de un bidon gol uitat în mijlocul drumului.

Subconștientul te faultează când te aștepți mai puțin. Aparent, acum vreo două nopți am avut alt vis profetic în care am băut o jumătate de noapte cu bidiviul lui Alexandru cel Mare și am uitat să strângem după noi. În visul acela, calul lui Alexandru cel Mare vorbea patru limbi, printre care și rusa, și își primise carnetul de partid. Mare pezevenghi. Tocmai ce se întorsese de la o ședință și avea chef de baut. Între noi fie vorba, după ce bea puțin, calul lui Alexandru cel Mare are o voce  dumnezeiască. Cine nu l-a auzit cântând „Barcagiul de pe Volga”, nu merită sa viseze.

Bun. Deci, m-am împiedicat de bidon și, într-o clipită, m-am trezit cu Dumnezeu deasupra mea. Dumnezeu avea ochii injectați, ținea tacul ridicat deasupra capului, pregătit sa mi-l împlânte între ochi la cel mai mic semn de nesupunere. Am dat să-mi fac cruce, dar  uitasem ca înca mai am șublerul în mâna și aproape mi-am scos un ochi. Cuprins de panică, am leșinat. M-am trezit în mijlocul unei păduri, gol pușcă, legat fedeleș de un copac. În jurul meu, animalele pădurii își vedeau  nestingherite de traiul lor zilnic, netulburate de grija zilei de mâine sau de matahala goală, legata de copac, care striga disperată după ajutor. Cuprins de deznădejde, aproape că nu l-am observat pe Schubert, care aparuse brusc dintr-un tufiș.

În visul meu, Schubert sălășuia în pădure. Era îmbracat în verde, avea un topor pe umăr și fluiera Primăvara lui Vivaldi. „Schubert, fie-ți milă și salvează-mă de la moarte”, i-am strigat între doua sughițuri de plâns. Lui Schubert, care îl văzuse pe Dumnezeu cum m-a adus în pădure și m-a legat de copac, i s-a facut milă. Schubert s-a apropiat de mine, și-a scuipat în palme şi mi-a tăiat legaturile cu toporul. Omul m-a luat la el acasă, mi-a dat un rând de haine, o pulpă de căprioara şi o hartă a pădurii şi mi-a urat drum bun, nu înainte să-mi înapoieze şublerul pe care Dumnezeu, neavând trebuinţă de el, îl aruncase cu scârbă într-un tufiş. I-am mulţumit cu lacrimi în ochi şi mi-am văzut de drum.

Sătul de atâtea aventuri, am decis că ar fi cazul să mă trezesc înainte ca Dumnezeu să observe că nu mai sunt unde m-a lasat El. Înainte să-mi pun în aplicare planul simplu, dar eficient, un clinchet uşor m-a scutit de un efort. Am ridicat capul de pe masă şi mi-am îndreptat privirea plină de înţelepciune către fata care mă trezise din somn: „Femeie, Universul e ca Internetul. Când crezi că i-ai văzut capătul, mai apare un blog şi-ţi ****e viziunea. Nu încerca sa-l măsori, că te bate Dumnezeu. Şi nu mai zdrăngăni atât halbele alea, că vreau să dorm!”

P.S: Da, aţi mai citit-o, probabil, dar între timp, a cam dispărut de pe Internet. Acum există din nou. Şi are o nouă casă. Mai așteptați-vă la câteva mugetări clasice, dar dispărute.

11 Comments

  1. Ziskele mai 20, 2014
  2. mahri726 mai 21, 2014
  3. cioLAN mai 21, 2014
    • Mihai Ioan mai 21, 2014
  4. muzicaseface mai 21, 2014
    • Aidan mai 21, 2014
    • KiMO mai 21, 2014
  5. Acad Jean Valjean mai 22, 2014
  6. Valkir25 mai 30, 2014
  7. NDU iunie 4, 2014
    • fear2018 iunie 12, 2014

Leave a Reply