Primul Watch Dogs l-am jucat foarte puțin. Din punct de vedere tehnic, jocul a fost un dezastru. Lansat la sfârșit de generație pentru console, reușea să arate urât și să ruleze prost, indiferent pe ce platformă îl jucai. Condus oribil, bug-uri cu duiumul, controlul personajului și mai oribil, încât cred că am renunțat după vreo oră să-l joc. O lume interesantă care promitea multe, dar livra prea puține.

În schimb, Watch Dogs 2 mi-a plăcut. Arăta bine, cu un San Francisco și o atmosferă faină care ni se arătau în toată splendoarea, control decent și o poveste pe măsură. Personajele erau chiar digerabile. Nu a fost neapărat un joc memorabil, însă a reușit să mă distreze. Iar acum, avem legiune.

Povestea, până acum, mi se pare mai slabă decât cea din Watch Dogs 2, dar să nu înțelegeți că patinează. Pe scurt, un grup ocult (ZeroDay) îi dă Londrei le glezne de-o julește și dă vina pe DedSec. Guvernul consideră că forțele publice nu mai pot asigura siguranța în Londra și angajează o firmă privată, Albion, să asigure siguranța în oraș. Niște satane, cu ajutorul cărora toată lumea ajunge să fie supravegheată, iar crima organizată (mână în mână cu Albion) ajunge să prospere. Imigranții și săracii dispar sau sunt abuzați de organe, ca un fel de efect Brexit și alte asemenea. Iar în toată treaba asta tu pici la mijloc, cu misiunea de a reface DedSec și de a le reda oamenilor din Londra speranța și, de ce nu, libertatea.

S-a bătut destul de mult moneda pe acel feature care face ca „aproape toate NPC-urile să fie jucabile”. Exact așa și este, fiecare venind cu un set de abilități și avantaje, însă găselnița este oarecum inutilă în marea schemă a jocului, pentru simplul motiv că nu ai nevoie decât de trei sau patru. Bineînțeles, asta nu înseamnă că nu putem abuza de ea, doar ca să ne minunăm de cât de fain a fost implementată.