HANDS-ON: WildStar
Beta-ul de WildStar nu a fost întâiul meu contact cu noul MMORPG publicat de NCSOFT şi produs de Carbine Studios, fiindcă am avut ocazia să particip la o sesiune specială de joacă în cadrul gamescom 2013, urmată de un interviu cu Chad Moore (head writer). Primele impresii au fost publicate într-un reportaj extensiv şi erau dintre cele mai bune. WildStar mi-a părut încă de pe atunci, din forma lui Alpha, un MMO plin de potenţial, capabil să pornească o veritabilă cursă spaţială. Jocul are tot ce îi trebuie pentru a reuşi, chiar dacă nu văd în el un potenţial WoW killer – chestie care oricum nu mă mai interesează sau impresionează, de prin 2005. The Elder Scrolls Online a intrat precum un buldozer în segmentul massive online gaming şi a ieşit ca din furcile caudine, însă WildStar îşi are locul alături de excelentul Guild Wars 2, pe HDD-urile unui colţişor de piaţă extrem de selectiv, foarte atent la ce consumă.
Nivelul 2 a fost alături de voi în ambele etape closed-beta şi ne bucurăm că am reuşit, prin intermediul celor două concursuri de pe site, să oferim 80 de coduri de acces. Aşadar, vă invit la un dialog deschis după ce parcurgeţi acest preview (mai degrabă un articol first impression). După cum probabil ştiţi deja, acţiunea din WildStar se desfăşoară pe planeta Nexus, populată în trecut de Eldani, o rasă avansată de extratereştri. După dispariţia primilor locuitori, Nexus devine cartoful fierbinte pentru care se luptă două facţiuni mari şi late: The Exiles, un grup de refugiaţi, rebeli şi nelegiuiţi, asaltaţi în permanenţă de Dominion, un imperiu intergalactic dornic să exploateze vestigiile tehnologice abandonate de Eldani.
Mecanica jocului este asemănătoare cu formula de bază a oricărui MMORPG, dar prezintă câteva particularităţi, despre care voi discuta imediat. Personajul controlat de jucător explorează, luptă, cucereşte şi colonizează o planetă sălbatică, evoluând pe parcurs prin îndeplinirea unor queste, acumularea de experienţă sau prin PvP. WildStar pune la dispoziţie opt rase diferite, fiecare cu abilităţi şi trăsături unice. Am apreciat originalitatea producătorilor şi simţul umorului implicat în descrierea şi designul raselor – de fapt, întreg jocul se bucură de o direcţie artistică haioasă, inspirată oarecum din grafica desenelor animate, în timp ce naraţiunea menţine un ton voios, nostim. Clasele, şase la număr, păstrează rolurile tradiţionale. Astfel, Războinicul (Warrior) rămâne calul de povară când vine vorba de combat brutal, Spellslinger-ul “ţese” vrăji puternice şi împarte dreptatea cu armele energetice, Esper-ul proiectează iluzii letale, Inginerul (Engineer) construieşte roboţi şi atacă folosind arme avansate, Stalker-ul asasinează ţintele din umbră, iar Medicul vindecă şi lichidează în acelaşi timp.
Revenind la particularităţi, ţin să menţionez în preview sistemul de Housing, mişcarea neîngrădită şi dezvoltarea eroului prin aşa numitele Paths. Momentan, WildStar este unul dintre cele mai dinamice MMORPG-uri, jocul integrând în questing, combat şi explorare diversitatea oferită de introducerea săriturilor duble, sprintului sau dashing-ului. Mai mult, atacurile nu lovesc ţinta automat, ci trebuiesc plasate cu precizie, după modelul unui FPS standard. Libertatea absolută de mişcare amplifică considerabil intensitatea luptelor PvP, deoarece implică un set complex de abilităţi ale jucătorului.
9 Comentarii
Geo TheReaper
Daca stiam, ma inscriam in beta mai repede =)) din cum ati prezentat e fain, sunt chiar curios acum 😀
Ziskele
Din ce am bantuit la ei pe site, clasele nu sunt pe gustul meu sa ma faca sa il joc poate un pic inginerul, si despre crafting cel putin pe site nu gasesc mai nimic.
Aidan
De gustibus non est disputandum 🙂 Ai incercat Guild Wars 2?
Ziskele
Nu, nu i-am dat nici o sansa eu joc mai mult pentru Lore, si daca nu am jucat intaiul pentru ca nu imi placea la el influentele asiatice, al doilea era/este prejudecat de mine.
Aidan
Daca WildStar e bun, atunci GW2 este „awesome” 🙂 Merita sa arunci o privire peste el. Poate descoperi un joc surprinzator de bun.
Bogdan
Influentele asaitice din primul GW se limitau doar la expansion-ul Factions. Jocul original era western fantasy, Factions era pe baza de Asia, iar Nightfall pe baza de Egipt si Middle East.
Serios, trebuie sa ii dai o sansa lui GW2. Mai ales ca acum e la reducere si nu are taxa lunara.
Aidan
„(…)nu are taxa lunara.” – unul dintre motivele pentru care GW2 merita respectul comunitatii.
Ziskele
Nu ma refeream neaparat la setting ci si la look-ul personajelor, arme si armuri. Probabil ca nu am vazut eu bine, dar acum am trecut in off topic cu discutia de GW. Cine stie mai citesc niste reviewuri mai astept sa se termine de rezolvat ca intotdeauna bugurile de inceput si toamna sa inceapa tinerii scoala sa nu ii suport chiar toata ziua, poate o sa roll un inginer.
Geo TheReaper
Joc de vreo ora si nu pot spune ca e rau, eu in general am alergie la orice cu RPG asa ca e o surpriza ca am petrecut si atat. Inca ceva (dracu stie ce e cu producatorii, dar system req nu mai au nicio valoare?): mie jocul imi merge pe un sistem cu 2GB, GTX650 si AMDAthlon X2 240, desigur uneori mai da un freeze, insa asta poate fi si de la faza de dezvoltare in care se afla jocul, desi mi-a dat inainte de install o avertizare cum ca nu as avea destui rami, jocul merge la 40 de fps constant (cu unele freeze-uri cum am mentionat mai sus, dar foarte rare). Merita macar o sansa, mie momentan imi place si cred ca saptamana de OB o sa joc numai pe asta. Acum intreb si eu, cum dracu de merge cu 2 GB?