CONCURSURILE ANIVERSARE “NIVELUL2 A ÎMPLINIT 1 AN” – ZIUA 5

Seria de concursuri aniversare merge mai departe! Iată-ne ajunși la a cincea etapă din serie, organizată cu ocazia împlinirii unui an de existență în mediul online a publicației NIVELUL2, urmașul spiritual al celei mai bune și longevive reviste de gaming din România, LEVEL. Vom continua cu câte un un nou concurs în fiecare zi, până când ajungem la fundul sacului, cu multe premii alese pe sprânceană, în colaborare cu unii dintre cei mai importanți producători din industrie, prieteni, parteneri și susținători ai proiectului nostru. Așadar, ZIUA 5!

ZIUA 5

 

A cincea zi din seria de concursuri aniversare este organizată împreună cu ANTEC și FUNC, iar premiile ediției sunt următoarele: din partea ANTEC, una bucată CARCASA ANTEC ISK-600, iar din partea FUNC, un MOUSE DE GAMING FUNC MS-2. Despre mouse-ul FUNC MS-2 ați avut deja ocazia să aflați mai multe din cel mai nou review al nostru din secțiunea GAMING GEAR. Iar ca să facem concursul și mai interesant, plusăm cu jocurile SERIOUS SAM COMPLETE PACK (STEAM) și THE TALOS PRINCIPLE (STEAM).

Locul 1: ANTEC ISK-600 MINI-ITX CASE + JOC SERIOUS SAM COMPLETE PACK

ISK600_nivelul2-ssLocul 2: FUNC MS-2 GAMING MOUSE + JOC THE TALOS PRINCIPLE

ms-2_func

Tot ce aveți de făcut pentru șansa de a intra în posesia unuia dintre premiile zilei este să ne spuneți care este categoria voastră preferată de articole de pe NIVELUL2, mai jos, sub forma unui comentariu. Înscrierile în concursul CONCURSURILE ANIVERSARE „NIVELUL2 A ÎMPLINIT 1 AN” – ZIUA 5 sunt permise până în data de 25 aprilie 2015, inclusiv. Norocoșii zilei vor fi extrași via Random.org și anunțați în data de 1 Mai muncitoresc 2015! Mult succes!

ATENȚIE, nu uitați de ZIUA 1ZIUA 2, ZIUA 3 și ZIUA 4 din seria de concursuri aniversare, în caz că ați ratat înscrierea în concursurile respective.

48 Comments

  1. Cosmin Cristian aprilie 20, 2015
  2. David M aprilie 20, 2015
  3. Andra aprilie 20, 2015
  4. George Radulescu aprilie 20, 2015
  5. Alexandru aprilie 20, 2015
  6. Calin-Mihnea aprilie 20, 2015
  7. Daniela aprilie 20, 2015
  8. prime aprilie 20, 2015
  9. Tantau aprilie 20, 2015
  10. Ionut Thx aprilie 20, 2015
  11. Bursuc aprilie 21, 2015
  12. Voichita aprilie 21, 2015
  13. Corina aprilie 21, 2015
  14. Razvan Andrei Munteanu aprilie 21, 2015
  15. Vicentiu aprilie 21, 2015
  16. Zamfir Andrei aprilie 21, 2015
  17. Andrei Sorin aprilie 21, 2015
  18. DragoneDragos aprilie 22, 2015
  19. Rares Stoica aprilie 22, 2015
  20. Bogdan Mihai aprilie 22, 2015
  21. Tiberiu Dragnuta aprilie 22, 2015
  22. TripleXMan aprilie 22, 2015
  23. TargetRo aprilie 22, 2015
  24. Petrariu Andrei-Dorin aprilie 22, 2015
  25. Pavel Georgiana aprilie 22, 2015
  26. Daniel Dragomir aprilie 22, 2015
  27. Antonio Bogdan aprilie 22, 2015
  28. Alex Cirstocea aprilie 22, 2015
  29. Baroiu Silviu aprilie 22, 2015
  30. Latis Vlad Ener aprilie 22, 2015
  31. Elisabet aprilie 22, 2015
  32. Ale Alexandra aprilie 22, 2015
  33. Teodorescu Laurentiu aprilie 22, 2015
  34. Shai Hulud aprilie 22, 2015
  35. EL Octavian aprilie 22, 2015
  36. TokyoGhoul aprilie 23, 2015
  37. Timofte Catalin aprilie 23, 2015
  38. Mihai aprilie 24, 2015
  39. Florin aprilie 24, 2015
  40. Calin Andrei aprilie 24, 2015
  41. Turnea Mihai Cosmin aprilie 24, 2015
  42. robbiesaurus aprilie 24, 2015
  43. Martin Tudor aprilie 25, 2015
  44. Gellert Zoltan aprilie 28, 2015
  45. Octavian Botel aprilie 28, 2015
  46. florin aprilie 29, 2015
  47. Cezar Gheorghe aprilie 29, 2015
  48. andrei cigmaian aprilie 30, 2015

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.